Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
1. Care păcate se numesc uşoare?
Uşoare sau cu putinţă de iertat se numesc acele păcate prin care credinciosul, dintr-o slăbiciune a voii şi a cunoaşterii sale, se abate în chip uşor de la legea morală şi de la calea mântuirii. Ele nu au ca urmare pierderea harului dumnezeiesc, ci numai o slăbire a lucrării harului în sufletul credinciosului.
Afară de Mântuitorul şi de Sfânta Fecioară Maria, nimeni nu a fost scutit de păcate uşoare, nici chiar drepţii: "Cel drept cade de şapte ori şi tot se scoală" (Pilde 24,16). Iar Sfântul Apostol Iacov spune: "Toţi greşim în multe chipuri; dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot trupul" (Iacov 3, 2). De asemenea, Sfântul Apostol Ioan spune: "Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi" (I Ioan 1, 8).
Păcatele uşoare nu trebuie însă privite cu nebăgare de seamă, căci ele sunt urâte lui Dumnezeu şi dacă nu se şterg prin pocăinţă, duc la păcate grele.
2. Ce sunt păcatele grele?
Grele sunt păcatele acelea prin care cineva, cu multă răutate a voii sale, săvârşeşte lucruri oprite în mod lămurit de poruncile dumnezeieşti. Păcat greu săvârşeşte cineva şi atunci când nu împlineşte de voie poruncile dumnezeieşti, din care pricină răceşte în dragostea către Dumnezeu şi către aproapele. Păcatele grele se mai numesc şi păcate de moarte, fiindcă răpesc credinciosului harul dumnezeiesc, care este viaţa lui, şi-i pregătesc moartea, adică chinurile iadului (Iacov 1, 15; 1 Cor. 6, 9-10).
3. Păcatele grele sunt de un singur fel?
Nu. După "Mărturisirea Ortodoxă", păcatele grele sunt de trei feluri:
1) Capitale;
2) Împotriva Duhului Sfânt;
3) Strigătoare la cer.
4. Care sunt păcatele capitale?
Capitale sunt păcatele acelea care izvorăsc nemijlocit din firea omenească, slăbită prin păcatul strămoşesc (Marcu 7, 21). Se numesc astfel, fiindcă înfăţişează cele mai de seamă căi ale voii păcătoase şi sunt rădăcina celor mai multe păcate. Ele sunt urmatoarele şapte: 1) Mândria, 2) Iubirea de argint, 3) Desfrânarea, 4) Pizma sau invidia, 5) Lăcomia, 6) Mânia şi 7) Lenea.
5. Ce este mândria?
Mândria, care, după cuvântul Sfintei Scripturi, izvorăşte din inima omului (Marcu 7, 21-22), este preţuirea de sine peste măsura şi atitudinea de superioritate sau de dispreţ faţă de ceilalţi oameni. Deoarece prin mândrie au căzut atât îngerii cei răi, cât şi cei dintâi oameni, mândria este privită ca începutul păcatului. Ispita mândriei este foarte întinsă. Nu este credincios care să nu fie ispitit de acest păcat. Însuşi Mântuitorul a fost ispitit spre acest păcat de către diavol, la începutul lucrării Sale în lume (Matei 4, 8-9).
6. Ce urmări aduce păcatul mândriei?
Cel ce se lasă cuprins de păcatul mândriei uită că tot ce are a primit de la Dumnezeu, nesocoteşte poruncile lui Dumnezeu, se laudă numai pe sine, grăieşte de rău pe altul, este făţarnic, se răzvrăteşte împotriva autorităţilor şi rânduielilor obşteşti. Astfel, din mândrie, întocmai ca dintr-o rădăcină otrăvită, se nasc multe păcate. Sfântul Casian Romanul, vorbind despre acest păcat, spune: "Patima mândriei întuneca întreg sufletul şi-l prăbuşeşte în cea mai adâncă prăpastie.
Păcatul mândriei, când pune stăpânire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit care a cucerit o cetate mare şi înaltă, îl dărâmă în întregime şi îl surpă până în temelii. Mărturie despre aceasta este îngerul acela care pentru mândrie a căzut din cer. Căci fiind zidit de Dumnezeu şi împodobit cu toate virtuţile şi cu înţelepciunea, n-a voit să le recunoască pe acestea venite din darul Stăpânului, ci din firea sa". Mântuitorul înfierează cu toată tăria păcatul mândriei, arătându-i urmările atât de grele. El spune: "Oricine se înalţă pe sine se va smeri" (Luca 14, 11). Iar Sfântul Apostol Iacov zice: "Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă" (4, 6).
Creştinul, deci, trebuie să se ferească şi să se lepede de păcatul mândriei, îmbrăcându-se cu virtutea smereniei şi întărindu-se sufleteşte prin post şi rugăciune. El trebuie să-şi amintească totdeauna că toată virtutea şi tot ce are el a primit de la Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: "Ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?" (I Cor. 4, 7).
7. Ce este iubirea de argint?
Iubirea de argint, care izvorăşte, ca şi alte cugete rele, "din inima omului" (Marcu 7, 21), este pofta neînfrânată după bunurile pământeşti, considerând câştigarea lor drept scopul principal al vieţii. Ea se arată, pe de o parte, din dorinţa de a aduna avere prin orice mijloace, iar pe de alta, prin strădania de a păstra cu îndărătnicie cele adunate, adică prin zgârcenie.
Păcatul acesta se împotriveşte dreptăţii şi îndurării, aducând mari pagube semenilor noştri. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune că: "Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri" (I Tim. 6, 10).
8. Ce urmări aduce iubirea de argint?
Iubirea de argint naşte pofte nesăţioase, duce la înşelăciune, furt, minciună, jurământ strâmb, nedreptate, apăsarea semenilor săraci şi depărtare de Dumnezeu. "Unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta", spune Mântuitorul (Matei 6, 21). Ea sfârşeşte uneori cu sinuciderea sau moartea celui ce şi-a lipit inima de avuţie, precum arată cazul lui Iuda, cel care a vândut pe Mântuitorul pentru 30 de arginţi.
De aceea, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă pe Timotei: "Celor bogaţi în veacul de acum, porunceşte-le să nu se semeţească, nici să-şi pună nădejdea în bogăţia cea nestatornică, ci în Dumnezeul cel viu, Care ne dă cu belşug toate, spre îndulcirea noastră" (I Tim. 6, 17).
Iubirea de argint fiind o piedică în calea mântuirii, creştinul trebuie să lupte împotriva ei cu virtutea cumpătării, dreptăţii şi îndurării, cerând ajutorul lui Dumnezeu.
(CATEHISM ORTODOX - Învăţătura de credinţă ortodoxă, Sursa: http://www.crestinortodox.ro)
