Informare

Plângere la Curtea de Conturi a României împotriva controlorilor financiari din Suceava

Petrică Ropotă: „Este inadmisibil ca o instituție precum Curtea de Conturi să fie folosită pentru rezolvarea intereselor personale ale unor șefi locali”
Petrică Ropotă: „Este inadmisibil ca o instituție precum Curtea de Conturi să fie folosită pentru rezolvarea intereselor personale ale unor șefi locali”

Avocați fără onorariu. În asta s-au transformat controlorii Curții de Conturi Suceava trimiși să verifice activitatea Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava. În loc să militeze pentru strângerea unor sume mai mari la bugetul de stat, controlorii au acționat exact invers, stabilind fără să aibă competențe în domeniu rambursări de TVA. Toate aceste aspecte au fost sesizate Curții de Conturi a României, obiecțiunile la procesul verbal de constatare întocmit de controlorii financiari suceveni fiind semnate de 22 de persoane, majoritatea cu funcții de conducere la Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava.
Obiecțiunile ridicate de finanțiștii suceveni vizează mai multe aspecte. Cel mai important se referă la acordarea dreptului de rambursare a sumei de 24.363.374 de lei (243 de miliarde de lei vechi) către SC Bucovina Ecotermgaz SA Suceava.
„Controlorii financiari au săvârșit abateri extrem de grave, intervenind în favoarea agentului economic. Și asta în condițiile în care între DGFP Suceava și SC Bucovina Ecotermgaz SA Suceava există un litigiu având ca obiect respingerea TVA solicitat la rambursare, iar actul Curții de Conturi reprezintă un mijloc de probă în favoarea agentului economic”, se arată în obiecțiunile formulate de angajații Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava.
O altă abatere este stabilirea de dobânzi în sarcina personalului implicat în soluționarea deconturilor de TVA pentru nerambursarea în termenul prevăzut de lege, și asta deoarece aceste sume se calculează la cererea agentului economic, conform OG 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală. Numai din dobânzi, SC Bucovina Ecotermgaz SA Suceava ar avea de încasat 15.713.280 de lei (157 de miliarde de lei vechi), o sumă colosală pentru bugetul de stat.
„Inspectorii fiscali au stopat o pagubă la bugetul de stat, iar controlorii fiscali, în loc să aprecieze acest lucru, au acționat în calitate de avocat al agentului economic, fără să țină cont de punctele de vedere exprimate în acest caz de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor. În aceste condiții, controlorii financiari, prin actul întocmit, realizează o imixtiune în actul de justiție, antepronunțându-se asupra unor chestiuni care se află pe cursul firesc prevăzut de Codul de Procedură Fiscală, aprobat prin OG 92/2003”, au spus angajații DGFP Suceava.
Acuzații formulate fără a ține cont de părerile specialiștilor Și în cazul SC Perla Rădăuților SRL Rădăuți, finanțiștii suceveni au formulat mai multe obiecțiuni.
„Controlorii financiari s-au substituit organelor și direcțiilor specializate din cadrul MF și ANAF, prezentând interpretări proprii ale prevederilor legale, contrare celor formulate de specialiștii în interpretarea legislației în domeniul accizelor. Mai mult, acești controlori financiari ignoră soluțiile de neîncepere a urmăririi penale date de organele în drept și omit cu bună știință toate prevederile legale”, au arătat angajații DGFP Suceava în sesizarea trimisă Curții de Conturi a României.
Cei 22 de finanțiști consideră că acuzațiile prinse în procesul verbal întocmit de controlorii financiari care au verificat activitatea DGFP Suceava sunt tendențioase și lipsite de fundament legal.
Calculul privind stimulentele a respectat prevederile OG 92/2003 În fine, a treia nemulțumire a angajaților DGFP Suceava la adresa controlorilor financiari se referă la calculul privind stimulentele pentru sumele încasate din executare silită de la instituțiile publice.
Potrivit articolului 227, aliniat 4 din OG 92/2003, sumele încasate după începerea procedurii de executare silită reprezintă baza de calcul pentru constituirea fondului de stimulente.
„Pentru că sumele declarate au fost achitate cu întârziere, organele fiscale au procedat, conform Codului de Procedură Fiscală, la calcularea accesoriilor aferente până la data stingerii creanțelor fiscale. Având în vedere cele prezentate, cât și prevederile legale în materie, considerăm că organele fiscale au procedat legal la constituirea fondului de stimulente pe seama sumelor încasate prin executare silită de la instituțiile publice. Totodată, menționăm că sumele constituite nu au fost utilizate și nici repartizate personalului drept fond de stimulente, regăsindu-se în sold la sfârșitul fiecărei perioade pentru care s-au constituit”, au arătat cei 22 de angajați ai DGFP Suceava în adresa trimisă Curții de Conturi a României.
Ropotă: „Curtea de Conturi Suceava, folosită în interesul personal al unor șefi locali” Petrică Ropotă, directorul executiv al DGFP Suceava, a precizat că sesizarea Curții de Conturi a României este doar un prim pas pe care el și angajații instituției l-au făcut împotriva controlorilor financiari.
„Este inadmisibil ca o instituție precum Curtea de Conturi să fie folosită pentru rezolvarea intereselor personale ale unor șefi locali. Nici dacă ar fi căutat, cei de la SC Bucovina Ecotermgaz SA Suceava nu ar fi găsit un avocat la fel de bun precum Curtea de Conturi. Întreg controlul care s-a derulat la DGFP Suceava a avut de la început o tentă clară, dovadă că obiectivele cu care veniseră inițial au fost abandonate rapid”, a spus Ropotă.
Directorul executiv al DGFP Suceava a adăugat că zilele următoare va face plângeri penale împotriva controlorilor financiari și va sesiza toate instituțiile abilitate pentru a verifica activitatea Curții de Conturi Suceava, inclusiv Parlamentul României.

Recomandări

Dorin Goian spune că promisiunile din campanie nu s-au respectat, iar Primăria Suceava nu a ajutat financiar echipa de fotbal Cetatea

Corala „Ciprian Porumbescu” mai are nevoie de 6.500 de euro pentru a ajunge în Danemarca, unde va reprezenta România la European Choir Games – Aarhus

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

La opt adrese din Suceava, Fălticeni și Șcheia figurează 162 de firme cu datorii de 60,5 milioane de lei la bugetul de stat