Liga a IV-a

Final cu câștigătoare incertă



Campionatul Ligii a IV-a s-a încheiat ieri, odată cu disputarea partidelor rundei a XXX-a. În urma victoriei repurtate de Cetatea II Suceava-Arbore asupra rivalilor de la Rapid, formația finanțată de frații Prichici a trecut prima linia de sosire. Așa cum v-am mai anunțat însă, conform regulamentelor FRF Cetatea II nu are drept de promovare, astfel că, CS Gura Humorului, cea de-a doua clasată, pare să fi obținut biletele pentru barajul de promovare în Liga a III-a. Situația este însă departe de a se fi clarificat, pentru că au început să circule diferite zvonuri, cum că gruparea din Arbore l-ar fi folosit în întâlnirea cu Rapidul pe jucătorul Petru Răzlog, aflat în stare de suspendare. Dacă acest lucru se va adeveri, astăzi când Asociația Județeană de Fotbal va verifica foile de arbitraj, conform regulamentului, Rapidul va câștiga meciul cu scorul de 3-0 și va depăși în ierarhia finală formația din Gura Humorului.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a XXX-a:
Unirea Boroaia – Bucovina Bădeuți 1-2
Cetatea II Suceava-Arbore – Rapid Suceava 1-0
Flacăra Roșie Udești – Minerul Iacobeni-Ciocănești 2-7
Zimbrul Siret – Viitorul Liteni 7-3
Avântul Todirești – Juventus II Fălticeni 3-1
Dorna Vatra Dornei – Foresta Moldovița 3-0
Bucovina Rădăuți – CS Gura Humorului 2-3
Bradul Putna – Florconstruct Pătrăuți 1-0 Clasament
1. Cetatea II Sv-Arbore 30 25 2 3 107-27 77
2. CS Gura Humorului 30 25 1 4 107-26 76
3. Rapid Suceava 30 24 2 4 99-22 74
4. Dorna Vatra Dornei 30 17 2 11 86-52 53
5. Juventus II Fălticeni 30 15 4 11 56-41 49
6. Unirea Boroaia 30 13 4 13 67-61 43
7. Bucovina Bădeuți 30 13 2 15 44-61 41
8. Bradul Putna 30 12 4 14 50-49 40
9. Zimbrul Siret 30 12 1 17 59-69 37
10. Minerul Iacobeni 30 10 5 15 55-73 35
11. Bucovina Rădăuți 30 11 1 18 40-71 34
12. Foresta Moldovița 30 9 5 16 31-52 32
13. Avântul Todirești 30 10 2 18 46-90 32
14. Flor. Pătrăuți 30 8 6 16 55-61 30
15. Viitorul Liteni 30 8 2 20 41-92 26
16. Flacăra Roșie Udești 30 6 0 24 28-117 18



Recomandări

Cockteil…cu amor, umor și poezie. România, de ieri, de azi…(1)