Alina MUNGIU-PIPPIDI

Cum funcţionează politica locală la români ? Foarte simplu, cam cum funcţiona în SUA la 1870 sau în Mexic anul trecut.

Mai întîi, resursele. Cele lichide. Statul strînge impozite şi taxe. Fiind vorba de o ţară comunistă, le strînge cu destul succes, lumea e în general disciplinată, structurile există. Mai există şi fondurile lichide, Uniunea Europeană dă credite SAPARD pentru agricultori, sau fonduri PHARE pentru firme mici şi mijlocii, nerambursabile. De la centru, banii aceştia ajung la consiliile judeţene, datorită descentralizării fiscale. Conform legii, ar trebui mai departe să meargă în oraşe şi comune pe formule clare, operabile de oricine care le-ar distribui. Pe urmă, resursele de alt tip. Foste companii de stat în patrimoniu, terenuri, autobuze, porturi, vămi. Toate au fost ale poporului. Acum aleşii poporului au puterea să hotărască ce fac cu ele.

Acolo unde sunt resurse, întreprinzătorii nu pot lipsi. Ei sunt politicienii locali, care au puterea, fără a avea dreptul, la tot acest patrimoniu şi pot influenţa cine ia din el o felie mai consistentă şi cine se alege doar cu frişca de pe tort. Cum ţara devine o democraţie, şi nimeni nu e veşnic la putere, nici unul din ei nu poate hotărî singur. Ca atare, apar alianţe şi negocieri : azi noi, mâine voi, vedem cum facem. Toată lumea trebuie să trăiască.

Pe urmă, avem legea. Că statul e şi el apărat, în principiu, de cineva. Adesea legea locală e judecătorul cu care şefii de partide merg la un pocher sau la pescuit. Procurorul a fost numit de la centru şi e tânăr, lui i se dă a înţelege altfel. Vrei să te eternizezi aici la noi? Lasă că vorbim noi cu cine trebuie şi te duci înapoi acasă! Dar partea asta nu e fără fisură. Există DNA, care trimite înadins procurori în alte regiuni să facă anchete, prin detaşare. Există judecători tineri, femei mai ales, care nu joacă nici pocher, nici golf, nu merg la vânătoare şi au ambiţii profesionale. Vor să-şi facă treaba. Dacă ajunge vreo licitaţie măsluită la ele o anulează, indiferent de cine e vorba. În spatele lor e Uniunea Europeană, şi ele ştiu. Nu mai suntem în Vestul Sălbatic.

Şi pe urmă, e presa. Mică, săracă, având nevoie disperată de reclame de la firme prospere, adică exact cele care sug bugetele locale, şi de informaţii de la oamenii politici, exact cei care patronează distribuirea resurselor pe o bază care nu are nimic de a face cu obiectivitatea şi buna guvernare. Unii o folosesc contra altora. Alţii preferă să o ţină la stadiul de mica publicitate, că la un ziar oricât de mic poate să apară într-o zi un ziarist tânăr şi ambiţios care vrea să demaşte pe careva mare şi puternic, să îşi vadă el numele tipărit acolo, să se simtă erou pentru o zi.

Cam astea sunt forţele care se confruntă în politica noastră locală. Baroni puternici, amici atotprezenţi, magistraţi care de abia îşi descoperă puterea şi ziarişti care luptă zilnic să o păstreze pe a lor. Pe www.romaniacurata.ro veţi găsi imaginea completă a politicii locale de azi. Baroni care cumpără cu un milion de euro un bac vechi care mai are autorizaţie de funcţionare şase luni, dând un sfert de milion comision unei firme prietene. Consilii întregi care concesionează terenuri pe 150 de ani unor afacerişti aflaţi deja în puşcărie ca să le construiască aeroporturi şi autotrăzi. Secretari de stat care dau o lege de care pot beneficia doar firmele care au în patrimoniu farfurii zburătoare, adică cele două firme ale lor, singurele care au fost prevăzătoare şi dispun de asemenea inventar. Şefi de consiliu care îşi sfătuiesc prietenii antreprenori să îi dea în judecată, ca să le poată da bani de reparaţii drumuri fără să-i mai supună la vot. Alţii care iau fonduri pentru şcoli şi îi plasează în firmele lor de viermi de mătase. Las la voia fiecărui redactor şef să publice în ziarul său situaţia fiecărui judeţ, aşa cum rezultă ea din monitorizare, încurajez pe oricine să deschidă situl Coaliţiei pentru o Guvernare Curată ca să aibă o imagine de ansamblu, şi mă mulţumesc să vă spun doar că niciodată o ţară aşa mică nu a avut baroni aşa de mari.

Brazilia şi Mexicul se luptă încă, asemenea nouă, să extragă mai multă substanţă din nişte instituţii democratice. Americanii au scăpat. Acum o sută şi vreo cinzeci de ani mulţi erau siguri că democraţia lor va fi întotdeauna coruptă. Se cumpărau voturi pe pâine, imigranţii care debarcau la New York primeau cetăţenie în două zile dacă promiteau să voteze un anumit partid, de exemplu. Presa era în mâna corupţilor şi majoritatea timpului public diversiuni şi aiureli, ca să ţină atenţia îndreptată în altă parte. Judecătorii nu găseau niciodată martori sau dovezi. Pentru frumoasa primărie a oraşului s-a cheltuit, conform facturilor, de vreo douăzeci de ori mai mult decât pentru construcţia parlamentului englez, atât au furat antreprenorii conectaţi politic. Dar a fost destul ca un contabil să piardă un post cheie în primăria oraşului, a fost destul ca înlocuitorul lui să se sperie de ce a găsit şi să meargă la un ziar, a fost destul să existe un ziar independent pe care lumea îl cumpăra, că totuşi se săturaseră de presă de doi bani, ca să publice ceea ce am numi azi lista de achiziţii publice, de fapt o listă de favoruri publice, ca toată gaşca de conducători ai oraşului să se ducă dracului într-o bună zi. Asemenea contabili, asemenea ziarişti, asemenea judecători se găsesc sau se vor găsi în fiecare orăşel din România la un moment dat. Şi după ce îşi vor fi făcut treaba în ceasul lor de influenţă, adesea neobservată de alţii, anii aceştia din urmă ne vor apărea ca un fel de coşmar neverosimil. Normalitatea e aproape, totul e să credem în ea.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O ţară mică, plină de baroni.

Comentarii