„Pe cruce”
Iisus murea pe cruce. Sub arşiţa grozavă
Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii
Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii
Părea că varsă lavă.
şi chiar în clipa morţii huliră cărturarii
Cu fierea oţetită îl adăpau străjerii...
Râdea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Şi-l ocărau tâlharii.
Zdrobită, la picioare-i zăcea plângând Maria
Şi-adânc zbucnea blestemul din inima-i de mamă
Alături Magdalena, în lunga ei maramă,
Ţipa văzând urgia.
Departe ucenicii priveau fără putere...
N-aveau decât să fugă în lumea cea pribeagă
Cu el se năruise nădejdea lor întreagă
Şi fără mângâiere.
Târziu, porni mulţimea în pâlcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecură fariseii cu feţele smerite
Şi bărbile-argintate.
Măslini fără de frunze dormeau mocnind pe coaste
În vale, ca-ntr-o pâclă, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul morţii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.
(Vasile Voiculescu)
„Clopotele de Paşti”
Miezul nopţii, e-o tăcere peste tot oraşul, sfântă...
Dar deodată glas de clopot tot văzduhul îl frământă!
Dă semnalul, ca un tunet, primul, clopotul cel mare,
Grav, măreţ vuind în noapte, -o războinică chemare
Răspândind talaz de sunet ca talazurile mării,
Tot mai grav, tot mai departe, în adâncurile zării.
Deşteptat din somn, răspunde clopotul cel mijlociu,
Cam dogit, bătrânul clopot, dar sfătos, cucernic, viu...
În sfârşit, cu ritmul vesel, clopotele mici şi ele
Bat sonor în noaptea clară sub albastru plin de stele,
Iar metalicele note revărsate val cu val
Par o grindina de aur pe-o cupolă de cristal.
De departe-n lungi ecouri, mii de sunete de clopot
Îşi amestecă-armonia în acest feeric ropot.
- "Primăvara" lung răsună prin văzduhuri cadenţat,
Iar ecoul blând răspunde: "Adevărat a înviat!"...
Şi când templele sfinţite deschid vechile lor porţi
E-ntr-un gând întreg pământul: "A-nviat Hristos din morţi!"...
Fraţilor, când voci de clopot spun minunea lui Iisus,
Ridicaţi-vă din ţărnă, vă-nălţaţi mai sus, mai sus!
(Z. Buzdugan)