Ziua judecăţii: o zi straşnică şi înspăimântătoare. Nu mai avem de-a face cu Mielul Acela blând, Care a venit pentru iertare şi răscumpărare, ci cu un plin de mărire Judecător, înconjurat de îngeri. Care va da sentinţa cea grozavă: "Duceţi-vă de la Mine!"

O, dar pentru ce îi goneşti Mântuitorule, Tu Care eşti lumina şi acoperământul oamenilor? Şi unde îi trimiţi, Tu, Care ai venit să îi chemi la Tine pe toţi?

"Duceţi-vă, blestemaţilor, în focul cel de veci, care este gătit diavolului şi îngerilor lui."

A trecut vremea milei şi a îndurării. Acum nu mai au trecere nici lacrimile, acum este judecata nepăsătorilor la pocăinţă. Despărţire de dumnezeiasca slavă, foc veşnic.

Nici cu mintea nu mai înţeleg, nici cuvinte pe limba pământească nu pot descrie sau înfăţişa deznădejdea celor ce merg acolo. O, Dumnezeule, Dumnezeule, de atâtea ori am auzit de munci, de viermele neadormit şi gheena, de foc neadormit, şi numai una din ele înspăimântă şi pe cel mai nesimţitor şi de rea credinţă. Dar cât de înfricoşate vor fi toate la un loc şi vor fi veşnice, veşnice! Foc care nu luminează. Căinţa, că ce uşor puteai să fii în rai.

Lumina în rai, va fi, nu soarele acesta material ci, lumina Sfintei Treimi, şi cei care vor fi despărţiţi de Dumnezeu, vor fi în adânc de întuneric.

 

Ferice!

Amarul ce îl vei avea fiind depărtat de cei mântuiţi, această mare căinţă, este viermele neadormit. Dorinţa arzătoare de a scăpa este setea.

Se produce un amar şi o furie pe ei înşişi, şi aceasta va fi scrâşnirea dinţilor.

Ferice, de mii de ori ferice, de cei care, prin o mică venire în fire, se pregătesc, după cum spune Biserica, prin Evanghelii, pentru mântuirea lor.

Ferice deci de cel care cunoaşte lucrul şi-şi mântuieşte sufletul, căci atunci amar mare va fi. Fiul lui Dumnezeu, rupt de păcatele oamenilor, plin de sânge, răstignit, alungat, scuipat, insultat, lovit cu bice cu plumb, bătut în cuie pe cruce între tâlhari, împuns în coastă. Cine le-a făcut altcineva decât păcatele tale?

Ce va zice Dumnezeu Tatăl, păcătosule, care nu ai făcut o cât de mică căinţă la o spovedanie fermă şi curată şi plină de bunăvoinţa din partea unui duhovnic care te-ar fi înţeles?

Va zice Tatăl: "Nemulţumiţilor, viaţa Fiului Meu este mai de preţ decât toate vieţile întregii omeniri şi a îngerilor, şi Eu am jertfit-o. Sângele Fiului Meu era cel mai scump mărgăritar al raiului, şi l-am vărsat tot pe pământ. Tu M-ai silit să-ţi şterg păcatele şi tu nu ai vrut să înţelegi câtă ură am faţă de păcat.

Sunt Judecător, sunt Tată. Ca Judecător, te judec după dreptatea Mea, şi ca Tată te judec pentru moartea Fiului Meu."

 

Mila.

Dacă nu ai vrut cu nici un chip să-ţi rânduieşti viaţa după învăţătura sigură a Bisericii, mai poţi nădăjdui atunci mila de la un Judecător şi Tata ca Acesta?

Fără hotar este dragostea pentru Fiul Lui, dar tot fără hotar este ura pentru păcatul de care omul nu s-a pocăit.

Ni se cutremură sufletele, ne stă vorbirea pe loc. O, suflete păcătoase! O, judecată viitoare! Greşelile pentru care vom fi judecaţi, se împart în patru feluri:

Răutăţile pe care le facem noi;

Răutăţile pe care le fac alţii din cauza noastră;

Bunătăţile pe care nu le-am făcut;

Bunătăţile pe care nu le-au făcut alţii, împiedicaţi de noi.

Toate, toate cu tot amănuntul vor fi cercetate.

Sfântul Grigorie de Nissa spune: "toate câte am gândit cu gândul, fie mici, şi cu vorba." Sfântul Grigorie de Nazianz spune: "De orice cuvânt în plus vom da răspuns, cu atât mat mult de orice cuvânt ruşinos, şi cu atât mai grozav, de orice cuvânt care a rănit pe cineva, chiar dacă acela este păcătos, ca şi pentru el s-a răstignit Domnul Hristos".

Acolo, atunci nu se va putea ascunde nimic, aşa cum se păcăleşte aici lumea cu fel şi fel de fete, adică de înfăţişări. Sfântul Vasile cel mare spune: "Le vom vedea toate deodată, aşa cum s-au făcut".

 

Apă şi foc.

A vorbit cineva împotriva cuiva? Cine ? Nu ştim. Acolo, atunci se ştiu toate, toate se ştiu, că este Dumnezeu Care cunoaşte ascunsurile inimii fiecăruia.

O, înfricoşată judecată a lui Dumnezeu!

O, şi mai înfricoşată hotărâre: "Mergi în focul cel de veci. Du-te de la Mine, blestematule! Ce nu am făcut să te scap de această osândă şi cât de vinovat eşti, de chiar pe Mine Mă pui în situaţia să te blestem şi să te lipsesc de faţa Mea?"

Acum ascultaţi: pentru toate păcatele omului, Dumnezeu a rânduit două judecăţi. Ori aici, cu lacrimi, la duhovnic, care te înţelege, şi păcatele de care te pocăieşti nu se mai au în vedere la judecată, ca mila Domnului te iartă; ori rămâi la judecată cea mare unde nu te va mai judeca mila Lui ci dreptatea Lui.

Deci vă pun înainte apă şi foc; alegeţi pe care voiţi! Amin.

(Arh. Arsenie Papacioc)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despre Înfricoşata judecată.

Comentarii