Nu demult a văzut lumina tiparului monografia „Pătrăuţii Sucevei” de dr.ing. George Turtureanu. Strădania sa, pe care am primit-o cu mare interes şi bucurie, întrucât ne informează de existenţa unui vechi sat românesc menţionat încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, merge de fapt pe urmele mai vechii lucrări a preotului Constantin Morariu „Monografia culturală a comunei Pătrăuţi”.

Cum era şi firesc, paleta abordată este extrem de largă. Se vorbeşte de aşezarea şi geografia comunei Pătrăuţi, de istoricul localităţii, de şcoala de aici, de Căminul cultural şi Biblioteca comunală, de societăţile „Viitorul” şi „Arcaşul”, de Banca de aici, de eroii neamului, de bisericile neo-protestante, de etnia romă, ca şi de viaţa socială şi politică în genere.

În ansamblu, imaginea pe care ne-o oferă despre acest bătrân aşezământ moldovenesc este, cu câteva excepţii, exactă. Faptul este explicabil datorită unei documentări riguroase a autorului, care şi-a aflat sursele de inspiraţie nu numai în scrierile mai vechi despre acest sat, ci şi în cele actuale, cum ar fi lucrarea prof. Constantin-Corneliu Jureschi „Evoluţia comunei Pătrăuţi în epoca modernă şi contemporană”.

În cele ce urmează, ca dovadă a atenţiei pe care am acordat-o lucrării, ţinem să semnalăm câteva inadvertenţe care nu respectă adevărul istoric:

1. În faţa raclei Sf. Ioan cel Nou de la Suceava orice credincios poate citi că în anul 1686, când regele Poloniei, Sobieski, a invadat Moldova, a luat ca ostatec pe mitropolitul Dosoftei, împreună cu moaştele Sf. Ioan cel Nou şi cu toate odoarele de preţ ale Mitropoliei Moldovei. Dosoftei va muri în Polonia în anul 1693. În monografia lui N.G. Turtureanu citim că „mitropolitul Dosoftei a readus moaştele de le Zolkiev, din Galiţia, şi le-a aşezat la locul lor în biserica Sf. Gheorghe în anul 1783 (p.96). Orice lector lucid poate constata cu uşurinţă greşeala de care se face vinovat autorul, întrucât, în acel an, mitropolitul Dosoftei avea aproape un secol de când murise. În realitate, cinstitele moaşte au fost aduse la Suceava în 1783, la ordinul împăratului Iosif al II-lea care, cu prilejul unei vizite la biserica „Sf. Gheorghe”, a ţinut să îndeplinească o mai veche dorinţă a locuitorilor de aici.
2. Despre faimoasa bătălie din anul 312 dintre împăratul Constantin cel Mare şi rivalul său Maxenţiu, autorul monografiei scrie că „împăratul Constantin a visat că pe cer a apărut o cruce luminoasă, însoţită de inscripţia „In hic signo vinces”. Potrivit celor mai multe informaţii, semnul crucii s-a arătat întregii armate a lui Constantin, şi nu doar împăratului, pentru că numai astfel se poate explica elanul cu care au luptat oştenii şi au învins o armată mult mai numeroasă, iar cuvintele care au însoţit crucea au fost „In hoc signo vinces” (Întru acest semn vei învinge).
3. În monografia despre care facem vorbire, autorul afirmă că „coloniştii sectari ruşi, numiţi lipoveni după şeful lor religios, au fost colonizaţi în 1777, pe domeniul mănăstirii Dragomirna, formând satul Lipoveni”. Adevărul istoric este că lipovenii au venit mult mai devreme, din Rusia, în anul 1724, din cunoscute motive religioase şi au întemeiat satul Lipoveni. Deci, ei n-au fost de nimeni colonizaţi, ci au fugit din cauza urgiei religioase care putea să-i piardă.
4. Îngrijorarea autorului pentru „sporul demografic” al romilor din Pătrăuţi, teama că în anul 2050 românii vor ajunge o „minoritate tolerată” (p. 178) nu poate fi împărtăşită decât până la un anumit punct. Autorul, împreună cu autorităţile comunale ar fi trebuit să îşi concentreze mai curând efortul asupra mijloacelor care pot înlătura furtul şi lenea din rândul acestora. Sub acest aspect, statul şi cu slujitorii bisericii ar putea da o mână de ajutor foarte preţioasă. Rămâne un punct de vedere care nu trebuie trecut cu vederea!
5. Menţionăm un fapt deosebit de preţios pentru istoria artei româneşti. În preajma renumitei biserici din Pătrăuţi ctitorită de vajnicul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt şi aflată în atenţia UNESCO, se găseşte o mare piatră rotundă împrejurul căreia sunt dispuse mai multe pietre aidoma unor scaune. Ca atare, ideea celebrei sculpturi a lui Brâncuşi „Masa tăcerii” pare să fi încolţit odinioară şi pe tărâm moldav. În esenţă, aceasta nu este decât încă o dovadă a rădăcinilor adânci pe care arta lui Brâncuşi le-a înfipt în specificul românesc.
6. Nu în ultimul rând, şi tot ca o sugestie, credem că ar fi bine să menţionăm, la ultimul capitol „viaţa socială şi politică” şi personalităţile locale care au contribuit fie pe plan cultural sau social la menţinerea comunei în rândul acelor localităţi care merită o monografie. Astfel, amintim pe preotul satului, Victor Puiu, ing. Mihai Grozavu, prof. Ioan Puiu, ş.a..
7. Cu modestie, sperăm că la o viitoare editare a monografiei, autorul, după ce se va fi convins de adevărul acestor observaţii, va ţine seama de ele.

Prof. Ştefan Hreniuc

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Monografia “Pătrăuţii Sucevei” - Câteva precizări.

Comentarii