Cezar STRATON

Țânțari.Toți țânțarii, știm, sunt teribil de enervanți. Dar știați că numai femelele de țânțari ne înțeapă!? Bieții masculi doar ne bâzâie, enervant. P.S. Cum naiba să nu devii nițel misogin așa... în general!?

Cohen (Leonard). Artistul nu e un oarecare – el face parte din familia aezilor, acei cântăreți-actori cu înzestrare divină, inspirați de însuși Orfeu, strămoșul mitic al poeților, care înduplecase necruțătorii zei ai tenebrelor să îi redea pierduta dragoste, Euridice. ”Pentru Anne: De când Annie m-a părăsit, / Cu ochii cui să compar / Soarele la răsărit? / Nu că până-acum aş fi stat vreodată să-i compar, / Dar am început să-i compar, / De când ea m-a părăsit.” În mâinile sale, lira capătă virtuți vindecătoare, sonurile ei acompaniază un glas născut din adâncimi sufletești nebănuite, iar cuvintele devin întemeietoare de lumi, asemeni Logos-ului primordial: ”Dansează-mă spre nunta noastră / dansează-mă fără încetare /… Dansează-mă până la sfârșitul dragostei…”. ”Doar un singur lucru îl făcea fericit, / Dar acum, fiindcă l-a pierdut, / Orice lucru îl face fericit.” În interviurile sale, va mărturisi că singurele răspunsuri care contează se găsesc în cântecele sale, de aceea ele sunt cuprinzătoare ca viața însăși, acoperind, deseori cu îndrăzneală prometeică, toate frământările spiritului modern: de la iubire la moarte, fiecare din cântecele sale (dintre cele cunoscute ”Everybody knows”, ”Bird on a wire”, ”So long, Marriane”, ”You got me singing”, ”Waiting for the miracle” etc.), topite ca o magmă fierbinte și greu curgătoare într-o voce cu un timbru grav, cu inflexiuni aproape tenebroase, poate fi considerat o călătorie sui generis într-o lume a esențelor universale, purificate prin har și umanizate printr-un talent excepțional, irepetabil. Dintr-o lume ”de dincolo”, Leonard Cohen aduce, cu o naturalețe impresionantă, speranțele fiecărui om, starea necesară deschiderii înspre conștientizarea lor și, în plus, credința neobosită în posibila împlinire a ființei prin propriile înzestrări. Atâta timp cât ai puterea să crezi și forța de a lupta pentru idealul tău, pare a ne spune Leonard Cohen, destinul îți întinde mâna și îți ocrotește pașii. Mântuitor. Halleluiah! (Andra Tischer)

Vreme.”Fost-a vreme / și-a trecut / Fost-a drum / și a căzut / Vremile s-au vremuit / Drumul s-a acoperit / Vremea s-a făcut târziu / Toate căile? Pustiu.” (Nicolae Ionel)

Iubită.”Mergeai ținând într-un fel brațul / ca și cum cineva te însoțea, / gura-ți întredeschisă, parcă spunea ceva / pe neașteptate, m-am văzut locuind / corpul de aer care te însoțea...” (Ioanid Romanescu)

Prieteni.Trataţi ca „delegaţi inamici“ şi verificați „într-o manieră umilitoare, inutilă“, la intrarea în Palais du Luxembourg, - în 1946, la negocierile privind situația României postbelice – românii au avut totuşi prieteni printre ceilalţi delegaţi. Unul era Georges Catroux, generalul francez care a lăudat armata română „pentru contribuția generoasă din ultima fază a războiului“. Altul a fost ministrul de Externe ceh, Jan Masaryk, fiul fondatorului Cehoslovaciei - Thomas Masaryk, ce era un prieten definitiv al României. Masaryk-junior a luat apărarea României îndrăznind, chiar, să-l contrazică pe puternicul Andrei Vîşinski, care tocmai criticase ţara noastră. Jan Masaryk a afirmat răspicat că românii au fost cei care au intrat primii în Praga, în avangarda armatei sovietice, eliberând capitala din ghearele hitleriştilor. Răsplata!? După nici 2 ani, Masaryk era aruncat pe fereastră din reşedinţa sa oficială de la Praga. Un alt delegat ceh, generalul Heliodor Pika, a cerut ca România să fie recunoscută drept țară cobeligerantă, dar rușii s-au opus acestei solicitări. Generalul a subliniat că Italia, care pusese doar șase divizii la dispoziția aliaților, primise statut de putere cobeligerantă, în timp ce România trimisese 29 de divizii în lupta contra Germaniei. „Aceste argumente nu au ajutat, deoarece rușii erau hotărâți să ne considere inamici“, arată Dimăncescu. În iunie 1949, generalul Heliodor Pika – prietenul românilor – va şi el ucis, fiind primul ceh executat oficial de regimul comunist, spânzurat în urma unui proces. „Lunile care au urmat Conferinței au devenit din ce în ce mai tensionate. În timp ce Uniunea Sovietică strângea lațul în jurul statelor care se învecinau cu ea, România pierdea cu repeziciune controlul propriei sale situații. Națiunile occidentale aveau alte priorități“, a mai relatat Dimitrie Dimăncescu în cartea de memorii „Călător fără hartă“. P.S. Exact ca azi, nu credeți? (n.a.)

Despărțire.”Și ce frumoasă despărțire / îmi amintesc iubito, cum / îți creșteau zorii din pupile / iar iarba mea era de scrum / apoi, pe seară, veșnic mire / ți-am dat sărutul ideal / și ce... frumoasă despărțire / ca un sfârșit de festival... / când se retrag, poeții-n sine... / și Panteonul-ți-e tabu / dar... ce frumoasă despărțire... era... /daca-i fi fost și tu...” (N. Turtureanu)

Ziceri.(din Gh. Pața, ”Folclor licențios din Țara Dornelor”). ”A rage la dâmburi” (Despre un prost, cu sens de superlativ negativ absolut: „prost de rage la dâmburi”, ca taurul). ”A ţâpa dintr-însa” (A avorta: „asta ţâpă dintr-însa unul după altul”, cu sens peiorativ). ”Cât te-ai pune cu curul” (Despre un spaţiu mic, cu sens peiorativ: „Are pământ cât te-ai pune cu curul”). ”Mânca-te-ar norocul care a intrat în iapă!” (Urare cu caracter peiorativ sau imprecaţie, după caz). ”Vorbe bune de pus la cur” (Vorbe fără rost, fără temei). ”Întuneric ca-n cur” (foarte întuneric).

Gem(ete). Un moldovean sună, din greșeală, la o linie erotică: - Ce faci, dragă? – Gem, geem! – Ghine, fato… trimite-mi și mie două borcane!

Patriotism. Meniu tradiţional la McDonalds – România, de Ziua Naţională: McCiolan cu fresh de fasole.

Țâțe.Cu învoire de la părinți și de la autorități, seara – înainte de ora 23, desigur - pe o bancă în parc, un băiat şi o fată. Tipul îi atinge, îi mângâie, tandru, în permamenţă, spatele. În cele din urmă ea întreabă: – Ce faci? – Caut sânii. – Sânii sunt în faţă, prostuțule, dragul meu, ce ești! – Nu te supăra pe mine, dar acolo am căutat deja... P.S. Scuze doamnelor mai ”a-țâțate”...