04 Februarie

„În memoria lui Eudoxiu Hurmuzachi”

„Fără înfăptuirile din casa boierească a Hurmuzachilor, cine ştie ce soartă şi mai amară ar fi avut norodul moldovean îngenunchiat. O familie destul de veche în ţării moldovene, pământeană, cu dregătorii până’n Divanul Domnesc şi boieri încă înainte de 1700. Răpirea Bucovinei adusese numai cumpănă grea. Poporul băştinaş - ca totdeauna - rămăsese la brazdă, la ocina părintească, să înfrunte orice urgie, numai boierii se strămutaseră în Moldova nerăsluită. O singură familie, în acele vremuri prea triste, era altarul tuturor nădejdilor: familia boierului Doxachi Hurmuzachi. Eudoxiu a fost un desăvârşit luptător naţionalist. Şi un mare istoric, ajuns membru al Academiei Române. La 1848, la Viena, a luptat pentru revendicările Moldovenilor din Bucovina. Eudoxiu Hurmuzachi, pe lângă o viaţă de trudă închinată numai ideii naţionale, a mai fost şi un adânc cercetător de hrisoave şi documente istorice, şi un neodihnit strângător de tot ce era unic, carte domnească, hronică, ispisoc şi cărţi de danie”.

„Suceava”, Anul I, nr. 24, Februarie 1939.

„Drumul lemnului”

„Unul dintre drumurile lemnului, ajuns în zona industrială din valea Sucevei, trece prin lama de oţel a deruloarelor. Din buştenii masivi, coborîţi de pe rampă după o baie termică, se desfăşoară în evantaie pînzele albe ale viitoarelor plăci de placaj. Aici, mai mult ca în orice hală de industrializare a combinatului, trăieşti impresia interferenţei pădurii cu noul său destin. Foile de furnir, subţiri şi fragile, mai poartă încă înainte de a fi dimensionate şi introduse în dogoritoarele uscătoare ceva din aburul ozonat al înălţimilor silvestre. Metamorfoza lemnului pare simplă şi uşor de împlinit. Dar acolo, în impresionantele spaţii de producţie, muncesc cîteva sute de oameni”.

„Zori Noi”, Anul XXIV, nr. 6883, Suceava, Februarie 1970.