Narcis SIRETEANU

Sunt multe vorbe de duh care fac trimitere spre mame. Mai mult sau mai puţin înţelepte. Extrag la întâmplare. Una spune că „decât să plângă maică-mea, mai bine să plângă maică-sa”. Alta spune că „mama bate, tot mama pupă.”

Declar cu mâna pe inimă că mie îmi este milă în egală măsură de mamele altora, ca de maică-mea. Chiar şi de mamele infractorilor – ale hoţilor, escrocilor, violatorilor şi tâlharilor – îmi este tare milă. Pentru că nu ele şi-au învăţat copiii să dea în cap şi în general să se certe cu legea. Nu ele i-au trimis la furat şi la înşelat oameni.

Consider de aceea incalificabilă acţiunea posturilor de televiziune româneşti, care s-au dus acasă la mama lui Videanu, pentru a-i poza reacţia de după arestarea lui fiu-su. Videanu e un îngâmfat fără pereche, de acord, deşi a fost născut şi crescut aproape de coada vacii, într-un sat oarecare din judeţul Teleorman.

Acolo au căutat-o televiziunile pe maică-sa. Cu pestelcă şi broboadă pe cap, cu faţa asprită de muncă şi distrusă de durere, mama fostului mare şmecher naţional abia de putea să lege două vorbe. Nu vorbele sunt specialitatea ei. În mod sigur, a fost până de curând mândria satului, pentru că nu feciorul oricui ajunge aşa un mare domn la Bucureşti. Cu vocea tremurată, le-a transmis domnilor procurori şi judecători să aibă grijă de băiatul ei, care e bun ca pâinea caldă şi n-a făcut rău nimănui.

Ce altceva v-aţi fi aşteptat să spună o mamă? Nici mama lui Hitler nu ar fi dat un răspuns diferit.

Sunt unul care speră ca Videanu să iasă de acolo unde e acum doar când ne-om vedea noi coada. Asta e una. Dar să profiţi de durerea simplă, ţărănească aş zice, a maică-sii rămâne o ticăloşie. Să fi fost vorba de vreun cuconet cu ifose, aş mai fi înţeles, deşi nici atunci prea uşor. Dar aşa, tu, ca televiziune, să te dai mare în faţa unei ţărănci asprite de muncă rămâne o mârşăvie.