Mircea Radu IACOBAN

O credeam pe Elena Udrea mai isteaţă şi mai bărbată, dar s-a pierdut cu firea şi a ales cartea unui contraatac leşinat şi păgubos, de pe urma căruia nu va avea decât de pierdut. Deocamdată, o singură certitudine: până nu faci foc, nu iese fum! Destinul celei de a treia Elene din troica Lupescu-Ceauşescu-Udrea se arată a avea destule puncte comune cu acela al predecesoarelor. Primul: toate au ajuns să fie detestate. Udrea, nu numaidecât din pricina poşetelor, nici a originii (este spectaculoasă şi chiar de apreciat pentru democraţia românească ascensiunea unei fiice de şofer şi a unei taxatoare din Buzău până în pragul preşedinţiei ţării), ci a tupeului pe care zicerile înţelepciunii populare îl urcă... în copac, şi a relaţiei neguroase cu Băsescu. Pe care, cu multă grijă, s-a străduit s-o lase în incertitudine. La întrebarea celor de la „Caţavencu” „sunteţi iubita lui Traian Băsescu?”, Lenuţa putea posta un „nu!” vehement şi, într-un fel, se termina povestea. Numai că mai profitabilă era trimiterea în ceaţă: „la întrebarea asta pot să vă răspund peste zece ani” – ceea ce aduce mai degrabă a aprobare decât a negare.

La fel a procedat şi când a fost chestionată în legătură cu vizitele nocturne de la Cotroceni: în loc să apeleze la sumedenia de justificări plauzibile, l-a luat în braţe pe „no comment”. Credeţi voi ce vreţi (suspiciunea de amantlâc îi consolida poziţia). Ajungem astfel la cea de a doua trăsătură comună celor trei „Dudui”: capacitatea de a domina bărbatul (bărbaţii), ţinându-i sub control şi sub papuc. Lupeasca profitând de o anume rară capacitate fizică, aptă să rezolve priapismul lui Carol II, Ceauşeasca speculând inhibiţia maladivă a „geniului Carpaţilor” faţă de sexul opus şi eros în general. Cât despre Udrea, să cităm din comentariul Agenţiei Associated Press: „este considerată cel mai puternic politician din România din cauza legăturilor cu Traian Băsescu”. Totdeauna, îmbrobodiţii plusează: când Şeicaru s-a opus aducerii „Duduii” în ţară spunând că „Dintr-o zdreanţă murdară nu se poate face steag”, Carol II s-a făcut că n-aude. Deşi Udrea era în pierdere totală de credibilitate, Marinarul a cedat dintr-a lui, declarând-o pe Lenuţa, la Congresul PNŢCD, „bună pentru România”. A treia asemănare: toate „Duduile” şi-au constituit servicii proprii de informaţii – cu precizarea că, în cazul „savantei de renume mondial”, n-a fost necesară o nouă structură informativă, câtă vreme îşi aservise Securitatea în întregime. Despre Lupeasca, „Der Tag” scria că „ea ştie tot ce se petrece în culisele Palatului Regal”. Udrea era „sursa alternativă de informaţii” pentru Băsescu - de unde şi conflictul mocnit cu SRI.

A patra similitudine: toate cele trei Elene au dirijat politica de cadre în România. Promovările mai ales, pentru că debarcările erau relativ simple (şi Pleşu, şi Renate Weber, şi Adriana Săftoiu au părăsit Cotrocenii din pricina maşinaţiunilor Elenei). În cazul Lupeascăi, promovările aveau motivaţii varii: şoferul personal al „Duduii”, Ernest Urdăreanu, pare-se, bine dotat fizic, a ajuns peste noapte Mareşal al Palatului şi Ministru al Casei Regale! Coana Lenuţa-savanta controla absolut tot ce se întâmpla în materie de personal: nici o numire fără avizul Cabinetului II! Udrea, cum singură spune, se amesteca mereu (în ce calitate?) în chestiunile numirilor „la vârf”...

O a cincea potrivire: cele trei „Dudui” se dădeau în vânt după toalete simandicoase – dar asta s-o trecem în contul eternului feminin. Din pachetul următor de asemănări între „Dudui” trebuie s-o excludem cumva pe Ceauşeasca, care avea de mult ceea ce Elenele doar jinduiau. Se ştie, Udrea şi-a tras grabnic moşia de la Nana, Lupeasca, un mare domeniu agrar valorând zece milioane. Mită, Duduia lui Carol II primea şi cu dreapta, şi cu stânga. Ceauşeasca n-avea nevoie şi se mulţumea cu titluri academice şi Diplome Honoris Causa. Cât priveşte familia Cocoş (consoarta mea a exclamat „Ce, parcă eu ştiu câţi bani ai tu?”), scuza „n-am habar” ţine când primeşti cadou o brăţară, o poşetă, nu când afluiesc din toate părţile milioane către domiciliul conjugal. Iar creasta lui Cocoş se datorează mie-n sută Elenei: făr-de nurii fostei soaţe, cum s-ar fi putut „implementa” ca mijlocitor Cocoş, fără nici o calitate oficială, în afacerea Microsoft? Despre Lupeasca, „Times” scria în 1937: „Este cea mai şireată făcătoare de bani din România”. Şireată şi ea, inocenta din Buzău a jonglat binişor, aproape două decenii, cu milioanele – numai că de astă dată în euro. Ei, orice început are şi-un sfârşit.

Cei ce se aseamănă atât de bine merită aşezaţi în aceeaşi ramă.