Ion DRĂGUŞANUL

MALATINEŢ. În 20 decembrie 1437, printre cele 52 sate întărite lui Mihail de Dorohoi, se afla şi satul Milianăuţi, sat care avea să-i fie întărit, în 8 iunie 1456, prin uricul lui Petru Aron Vodă, lui Sin de Hotin, drept zestre a jupânesei lui, nepoata lui Mihail de Dorohoi, dar sub numele de Malinţi.

Situat în graniţa cu Galiţia, dincolo de Prut, în Ţinutul Coţmanilor, în megieşia satelor bucovinene Gavrileşti, Cliveşti, Stăuceni, Şişcăuţi şi Jujineţ, selişte pustie în 1520, satul Malatinţi, cum se numea pe atunci, a fost întărită, prin uric al lui Ştefăniţă Vodă, datat în 7 ianuarie 1520, diacului domnesc Ion Turcul, străbunul zvăpăiaţilor boieri Turculeţ de mai târziu. În 12 februarie 1546, satul este întărit ginerelui lui Ion Turcu, Petru Vartic, iar de la acesta ajunge, tot prin înzestrarea fetelor, după 1664, în stăpânirea lui Toderaşco Jora şi ai descendenţilor lui, inclusiv Ieremia, la 5 aprilie 1733, apoi fiica lui, Iliana, căsătorită cu Nicolae Costin.

Hotarnica Malatineţului, reconfirmată, în 7 iulie 1666, de starostele Cernăuţilor, Rugină, „însă, întâi, au fost hotărât acel hotar de Andreian şi cu alţi oameni, şi au fost şi stâlpi de (la) Andreian”, începea „din Bohrebeşti, peste deal, din vale până într-un pisc, unde se împreună hotarul Maletinţilor cu Jijcouţi; de acolo, pe deasupra hârtopului, printr-o movilă, până la altă movilă, unde se împreună cu hotarul Jujeneţului, la vale, până în heleşteu; de las coada heleşteului, într-o moviliţă, unde se împreună hotarul Maletinţilor cu a Stăuceanilor; la deal, în drum, deci ia drumul până în movila cea mare, unde se împreună hotarul Maletinţilor cu al Havrelăuţilor şi cu al Stăuceanilor”.

În hotarul Malatineţului s-au menţionat, de-a lungul vremii, toponime sugestive, Valea Furilor (Zlodica sau Valje Zledikj), Iazul Călugărului, Fântâna lui Pohrib (Pohribisteda Fontina) sau Valea Ploscăi (Valja Ploschczi), precum şi altele comune, dar care probează statutul multietnic al satului: Balta Ploştei (Balta Ploschczii), Coada Heleşteuţului, Movila cea Mare, Moviliţa, Obârşia Văii (Obereschia velj), „Pareu Sophiori”, „Pareu Stuzovi”, pârâul Maletinez, Podul Dealului, Piscul, Podişul, Vârtopul.

Satul are ţarini roditoare, numite, în 1939, conform toponimiei lui Nicolae Grămadă, Ciahor, Dnistreanca, La Iaz, Rivne, Tibuşna, Vârtop, o pădure, Dube, şi un pârâu mai însemnat, Soviţa, care se alătură pârâiaşelor deja menţionate.

În 24 mai 1742, Iliana s-a jeluit divanului lui Constantin Mavrocordat Vodă împotriva lui „Vlad, ce au fost căpitan, care trăieşte acolo, risipindu-mi moara”. Satul, numit, acum, Malatinţeniţii, avea 34 de case şi tot atâtea familii, iar stăpâna lui beneficia şi de protecţia mitropolitului Sucevei, Nichifor, care slobozise „carte de blăstăm asupra tuturor răzăşilor şi împregiuraşilor care s-ar lăcomi la hotarul Maletinţilor”.

În 25 martie 1755, „Iliana, fata Irimicăi Jora biv vel căpitan”, neavând copii, îl înfia pe nepotul ei, Iordachi Cantacuzino şi-i dăruia „danii satul mieu dila părinţi, anume Maliteniţii”, sat care-i va fi întărit lui Cantacuzino în 15 iulie 1756 şi în 8 ianuarie 1758, fiindu-i hotărnicit în 16 decembrie 1756.

În 12 mai 1762, moşia Maletiniţul, proprietate a spătarului Iordachi Cantacuzino, era hotărnicită de Dositei Herescu, episcopul de Rădăuţi, de starostele Cernăuţilor, Enăcachi Milo, de jitnicerul Ion Iamandi, de căpitanul Dumitraşcu Potlog şi de fostul mare căpitan Lupul Hadănbul.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Malteniţa, moşie a spătarului Iordache Cantacuzino, „34 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Toader, 1 dascăl, Ştefan, 2 volintiri, Dănilă şi Grigoraş, 1 văduvă, Ilinca, 1 jidov, Avram, şi 28 birnici, adică: Iordachi Buţuran vornic, Timofti Siminiuc, Roman Rohotin, Fedor Holotilă, Mihailo Ursuliac, Dumitru Ursuliac, Gavril Pavlo, Alecsa Hrutca, Ostafii Pânzar, Fedor Pavliuc, Vasili Pavliuc, Nichita Huilovschii, Petre Panciuc, Alecsa  Ciobotar, Fodor Mateiciuc, Mihailo Horaica, Andrei Popovici, Fedor Rosko, Ivan Prodinschi, Grigore Zvareci, Vasili Podanciuc, Vasili Rusul, Ivan Strătula, Hrihor Dumancu, Mihailo vătăman, Fedor văcar, Simion Strejac şi Onofrei morar.

În 1775, când, sub numele de Malteniţa, era înregistrat în Ocolul Nistrului, pe vatra satului trăiau 1 mazil (Iliana), 1 popă şi 39 ţărani. În 1784, conform topografiei lui Werenka, satul avea 76 de gospodării, ajungând la 1515 locuitori, în 1890, păstoriţi de parohul Ştefan Ivanovici, care-l avea drept cantor pe Ioan Dimitrievici.

În 25 octombrie 1778, marele spătar Iordache Cantacuzino dăruieşte nepotului său, Ianache, la moartea fetei lui, Zoiţa, „satul Malatiniţii, care-mi este mie di pi mătuşa me Iliana Gioroaie”.

În 1 octombrie 1795, Ianachi Cantacuzino dăruia fiului său Nicolai „moşiia Malitiniţa”.

Din 13 mai 1806, când moşiile Malatineţ şi Oşehlib aparţineau deja urmaşilor lui Ianachi Cantacuzino, Nicolai, la Malatineţ, şi Iordache, la Oşehlib, armeanul Caetan Ţelic ia în arendă moşiile, dar din 29 mai 1808, când devine major, Iordachi Cantacuzino se va ocupa de moşii, iar din 3 decembrie 1811, când ajunge şi el la majorat, Nicolae Cantacuzino intră în posesia efectivă a Malatineţului, pe care îl va vinde, în 15 decembrie 1816, pentru 10.000 ducaţi olandezi, lui Anton Malewicz.

În 1843, biserica Sfântului Nicolai din Malatineţ, cu 985 enoriaşi, aflată sub patronajul familiei Abrahamovici, îl avea paroh pe Ioan Habailo. În 1876, sub patronatul lui Iakob von Jakobenz, biserica avea 1.254 enoriaşi, paroh fiind Ştefan Ivanovici. În 1907, paroh era ul alt Ştefan Ivanovici, probabil fiul celui dintâi, născut în 1869, preot din 1894, paroh din 1900, cantor fiind, din 1900, Ioan Dimitrievici, născut în 1857.

O şcoală cu 4 clase funcţiona, în comună, din 1858[2].

Primul învăţător al şcolii din Malatineţ, căruia îi este păstrată memoria, a fost Alexandru Turuşanco. În 1910, Malatineţ, prin limba vorbită, deja era un sat rutean, într-o comunitate teritorială cu caracter şi cu adopţie rutene, dar şi cu puternice reminiscenţe de cultură polonă şi română.