Ion DRĂGUŞANUL

IOSEFFALVA sau TOLVA. Pentru că Vornicenii rămăseseră, încă de la 1742, când se afla sub stăpânirea mănăstirii slatina, o selişte pustie, austriecii au înfiinţat, în 1783, pe vatra vechii Tulova, satul Ioseffalva, numit de români Tolva, românii aşezându-se pe vatra pustie, partea nordică, încă din acel an, iar secuii, 60 de familii, venite din Scaunul Csik, în 1785, în partea sudică a seliştii. Dintre românii care au venit din Transilvania, doar familia lui Timofteu Ursu şi cea a lui Ion Oprea, ambele, din Mica pe Someş, s-au stabilit, în 1778, la Tolva.

Biserica Arhanghelilor Mihail şi Gavril din Vorniceni a fost construită în 1905, paroh fiind cel al comunei bisericeşti Drăgoieşti şi Vorniceni sau Tolva Mică (Joseffalva), Gavriil BOCA, născut în 1877.

O şcoală cu 2 clase a fost deschisă în Vorniceni în anul 1892[1].

În 1890, Ioseffalva avea 992  locuitori. Primar era ungurul Petru Ferencz, iar învăţători – Andrei Varda şi Pastei Ursachi.

IPOTEŞTI. Menţionat în 17 august 1586, printr-un lider al comunităţii sale, „Simaşco vătăman den Epoteşti”, care, împreună cu vătămanul Lisaurei (Iucşeni), Guţul, participa la hotărnicirea Borhineştilor, satul Ipoteşti va fi cumpărat, în bună parte, de la Toader Mălai, în 3 august 1716, de Şerbul, feciorul lui Scarlet şi nepotul Rustei, stâlpirea hotarului făcându-se în prezenţa răzeşilor ipoteşteni Gheorghe Căzacu şi Gheorghiţă, feciorul Gănschei. Hotarul moşiei cumpărate a Ipoteştilor are ca toponime: drumul care vine de la Rus şi merge pe la seliştea Tătăraşilor, drumul care vine de la Ipoteşti şi duce la târg, podul pietrarului, heleşteul lui Ursachi, heleşteul Parţăcului, , drumul ce vine de la Bosance şi merge la Ipoteşti, prisaca lui Gavril hatman, culmea păduricei… care se cheamă Dona, drumul mare ce vine de la Rus, fântâna Armencei, fântâna lui Alecsa.

Şerbul Scarlet şi sora lui, Lupa, vând moşia lui din Ipoteşti, în 1726, lui Iordachi Cantacuzino, care-o dăruieşte fetei sale, Safta, mama lui Ienacachi Cantacuzino.

Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Ipoteşti, în Ocolul Mijlocului, fără alte precizări, „31 – toată suma caselor”, însemnând 4 femei sărace şi 17 birnici.

În 1774, satul Ipoteşti avea 22 familii, iar în 1775, când ţinea de Ocolul Mijlociu, 19 familii de ţărani. În 1784, numărul familiilor ţărăneşti din Ipoteşti ajunge la 91, în baza unei importante colonizări cu ruteni, făcută de Iordachi Cantacuzino, care, astfel, îşi rentabiliza moşia, pe care o oferă, la schimb cu alte sate din ţinutul Botoşanilor, cu Mitropolia Moldovei, care primea şi Ipoteştii, şi Tişăuţii.

Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Ipoteşti a fost construită în 1829 şi dotată cu un nou iconostas în 1837. În 1843, biserica avea 913 enoriaş şi era slujită de parohul Georgie Grigorovici. În 1876, paroh era acelaşi George Grigorovici, numărul enoriaşilor ajungând la 1.424. În 1907, paroh era Ioan alui George Grigorovici, născut în 1842, preot din 1872, paroh din 1875, iar cantor, din 1895, Ştefan Hladiuc, născut în 1865.

Din 1894, funcţiona în comună o şcoală cu 3 clase[3].

În 1890, comuna Ipoteşti avea 1.610 locuitori, aflaţi sub autoritatea primarului ucrainean George Cidereac. Parohi erau George Grigorovici şi Ioan Voloşciuc, ajutaţi de cantorul bisericesc Ştefan Hladiuc. Satul avea şcoală, învăţător fiind Xenofon Danciul.

O listă cu ipoteştenii care „au făgăduit că nu vor mai bea rachiu”, semnată în 15/27 august 1893, dezvăluieşte care erau principalele familii din sat în acea vreme: primarul George Cibereac, cantorul Ştefan Hladiuc, Ioan Lucaciuc, Ioan Domenco, George Horbaniuc, George Chibici, George Hostiuc, George Guli, Nicolai Reguş, Ioan Tofan, Ioan Burac, Dumitru Bocaci, Dimitrie Saiu, Simion Seuciuc, Dimitrie Bocaci, Dimitrie Seuciuc, Dimitrie Hostiuc, Mihai Iaţco, Petre Hostiuc, Constantin Hreniuc, Ioan Hostiuc, Dimitrie Hostiuc, Vasile Hreciniuc, Andrei Reguş, Vasile Chibici, Vasile Melniciuc, Teodor Melniciuc, Dimitrie Chibici, George Tofan, Petre Bocaci, George Greniuc, Andrei Burac, Andrei Tofan, Dimitrie Policiuc, Ioan Domenco, Teodor Guli, Ioan Tomaşciuc, Ioan Reguş, Vasile Bocaciuc, Nicolai Crasi, Nicolai Domenco, Ioan Bocaci, Vasile Tuchii, Petre Hostiuc, George Pânzariu, George Iaţco, Ştefan Hreniuc, Vasile Policiuc, Andrei Pânzariu, George Policiuc, Petre Bocaci, Petre Ileţchi, Dimitrie Hostiuc, Dimitrie Bocaciuc, George Tofan, George Hreniuc, Ioan Hreciniuc, Ioan Chibici, Ioan Reguş, Dimitrie Hreciniuc, Ioan Chibici, Ioan Reguş, Dimitrie Hreciniuc, Vasile Hostiuc, Mihai Hreciniuc, Ioan Botuşan, Dimitrie Reguş, Mihai Ţigănescu, Ioan Hostiuc, Ştefan Hladiuc, Vasile Horbaniuc, Ioan Ţigănescu, Petru Bodnariu, Ioan Bocaci, Leon Hreniuc, Teodor Bodnariu, Petre Senciuc, Petre Ieremiciuc, George Berlodiuc, Dimitrie Hostiuc, George Bocaci, Vasile Reguş, Mihai Conul, Eugen Nestiriuc, Petru Tofan, Mihai Ierimiciuc, Dimitrie Bocaci, Simion Hostiuc, Mihai Reguş, Dimitrie Domenco, Dimitrie Tofan, Dimitrie Hreniuc, Mihai Senciuc, Mihai Botuşan, Mihai Horbaniuc, Petre Iaţco, Constantin Hreciniuc, Dimitrie Cech, Mihai Sainiuc, Petre Cech, Andrei Hostiuc, Mihai Lucaciuc, Mihai Hostiuc, Dimitrie Ierimiciuc, Dimitrie Hostiuc, Eusebie Pauliuc, Mihai Reguş, Dimitrie Hostiuc, Roman Senciuc, Andrei Iablonţchi, Mihai Chebici, Mihai Botuşan, Mihai Senciuc, Mihai Negriu, Mihai Dociuc, Ioan Chibici, Andrei Hostiuc, Dimitrie Botuşan, Nicolai Horbaniuc, Ioan Bodnariuc, George Tomaşciuc, Teodor Cibereac, Ioan Goliciuc, George Hladiuc, Mihai Pafaci, Mihai Lucaciuc, Mihai Domencu, Andrei Tomaşciuc, Petre Bucaciuc, Mihai Vereha, Mihai Guli, Petre Crasi, Mihai Goliciuc, Mihai Melniciuc, Mihai Doiciuc, Ioan Domenciuc, Nicolai Diciuc, Vasile Goliciuc, Eugen Iablonovici, Mihai Paranici, Andrei Guli şi Vasile Botuşan[4].