Ion DRĂGUŞANUL

În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Chiselău”.

În 1 ianuarie 1670, când vistierul Neculce, tatăl cronicarului Ion Neculce, s-a căsătorit cu Catrina, fiica boierului Iordache Cantacuzino, a primit ca zestre de nuntă 21 moşii, printre care şi câteva sate şi moşii din nordul Moldovei (Boian, Cernăuca, Valeva, Chisălău, Pohorlăuţi, Prelipcea, Bocicăuţi, Grozinţi, Vasileuţi, a patra parte din satul Lehăcenii Teutului).

În anul 1702, vel aga Ion Neculce împarte moştenirea de la mama sa cu surorile sale.

În 20 aprilie 1740, Grigori Ghica Vodă trimitea pe Şerban Flondor medelnicer şi pe postelnicul Iuon Stârcea de Tărnauca „să meargă la câteva moşii din ţinutul Cernăuţi ale lui Ion Niculcea viv vel vornic, anume la Chiseleu, Valeva şi Prilipcea, şi, strângând oameni buni, megieşi şi răzeşi de prin prejur, să cerceteze cu deamăruntul dresele ce vor arăta şi, pe mărturiile oamenilor buni, cu toată dreptatea să judece”.

Satul Chisălău, din Ocolul Nistrului, din vecinătatea Borăuţilor, Şişcăuţilor, Vereşceancăi şi Cadobeştilor,  a fost menţionat, într-o hotarnică din 1762, prin toponimele Bahna, Capătul Timiriului, Movila Oanei şi Movila Paraschii.

Poziţionat în imediata vecinătate a Borăuţilor, în hotarul cu Polonia al Ţinutului Coţmanilor, Chiseleul s-a aflat, de-a lungul veacurilor în calea oştilor de pradă tătăreşti, turceşti sau căzăceşti, cu obligaţii de călăraşi, paznici ai drumurilor comerciale, în vremi tulburi şi de neastâmpăr.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Chisălău „68 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Timofti şi Andrii, 1 dascăl, Vasili, 1 mazil, Mihălachi JIAN, 5 umblători, Ştefan Haico, Simion Căzacul, Dănilă Rohmistriuc, Ion Rohmistriuc şi Mihailo Toponilschi, 25 călăraşi, Toader Litfin chihae, Ştefan Litfin, Grigoraş Litfin, Vasili Guşaciuc, Matei Văcar, Miron Prodanciuc, Vasili Greu, Fedor Comiuc, Dumitraş Alecsandriuc, Mihailo sin lui Andrei, Chiriac şchiopul, Andrei Haico, Andrei solonar, Ion solonar, Dumitraş solonar, Nicolai Neduboico, Ion Ciaicovschi, Vasili Litfin, Necolai Popinco, Sandul Strătulat, Iacob Călăraş, Ion Joge, Ion Clişco, Iacovenka şi Ştefan Cucul, 2 văduve, Dochiţa şi Aniţa, 3 jidovi, Moşko, Iura şi David, şi 29 birnici, şi anume: Vasili vornic, Vasili Palaniuc, Dănilă Fuşciuc, Harasim rusul, Ion Matricu, Hrihor Muliga, Vasili Căsăian, Fedor Harasim, Iacob Ciobotar, Ştefan Glişciuc, Ivan pânzar, Hrihor Buhai, Dănilă zet Iacobiţchi, Vasili Rizuc, Ion sin Palaiuc, Andrei Ocraineţ, Ivan Sidor, Hrihor Sidor, Semen Dudca, Andrei Bălaşco, Ignat rus, Vasili Ciutric, Andrei Dudca, Ion morar, Ilie rusul, Iacob Roşul, Pavel a lui Fedor, Andrei rusul şi Foca scripcar.

La Chiseleu erau, în 1775, conform evidenţelor lui von Spleny, 2 mazili, 1 răzeş, 2 popi, 59 ţărani, 5 umblători şi 8 călăraşi, dar, în epoca Bucovinei istorice, numărul locuitorilor creşte, ajungând, la 1890, la 2.324 suflete, păstorite de parohul Emilian cavaler de Bejan.

În 1843, biserica Sfântul Nicolai din Chiseleu, cu 1.337 enoriaş, era patronată de Constantin şi Ştefan de Zotta, paroh fiind Nikolai Tarnawiecki. În 1876, patron al bisericii ea Ioan de Zotta, parohia lui Leon Maximovici având 1.773 enoriaşi. În 1907, patron al bisericii era evreul Markus Fischer, paroh fiind Emilian cav. de Bejan, născut în 1846, preot din 1872, paroh din 1893, iar cantor, din 1900, Grigorie Maxemiuc, născut în 1868.

În Chiseleu funcţiona, din 1897, o şcoală cu 4 clase[2].

În 1910, a patra parte dintre sătenii din Chiseleu încă erau urmaşii mazililor, răzeşului şi călăraşilor de odinioară, dar identitatea lor s-a topit, în cele din urmă, pe făgaşurile unei culturi ucrainene cu reprezentare majoritară.