Ion DRĂGUŞANUL

BĂNILA PE CEREMUŞ (I).
În 7 mai 1555, când Alexandru Lăpuşneanu întărea nepoţilor lui Danco Banilovschi, Fedco şi Maruşca, copiii Magdei Banilovschi, şi verilor lor, Alexandru şi Avram, feciorii lui Ioan Banilovschi, câte o jumătate din satele Bănila pe Ceremuş, Lucavăţ şi Igeşti, reconfirma existenţa unor localităţi vechi, frământate de zvârcolirile vremurilor.

În 8 februarie 1595, Ilie, vătaf de Barbeşti, şi Fădor Orbul, îşi disputau nişte părţi din Hluboca şi din Bănila pe Ceremuş, dar s-au împăcat prin cedarea unor părţi din Şişcăuţi, care aparţineau lui Fădor Orbul, vătafului Ilea.

În 8 martie 1641, se întărea uricul prin care „Petrea, fiul lui Isac, fratele său Toader şi surorile sale Ana, Gaftona şi Toader, copiii lui Grama de Călineşti”, cumpărau, cu 150 galbeni, părţile Onacăi, fiica Vasilinei, ale Mariuţei şi ale lui Gheorghie, copiii Saftei, şi ale lui Ionică, fiul lui Constantin, toţi nepoţi ai Vasilinii, din satele Lucavăţ, Bănila, Igeşti şi Hliboca.

Bănila însemna un vechi sat răzăşesc, aşezat pe malul drept al Ceremuşului, între Milie şi Văşcăuţi, proaspăt ieşit din indiviziune, deşi părţi de sat şi de moşie vor mai fi disputate între răzeşi, unii dintre ei ajunşi, între timp, printre boierii de frunte ai Moldovei, precum Isar de Călineşti, care avea să revendice, în 29 iulie 1649, la Divanul lui Vasile Lupu, „partea care i se va alege” din Bănila. Alţi răzeşi bănileni, precum Ilea din Bărbeşti, deveniseră răzeşi şi în alte sate, pe locurile lăzuite de ei sau prin pătrunderea în răzeşii existente, prin căsătorie. Ilea disputa părţi din Bănila, în 8 februarie 1595, cu Fădor Orbul, asupra dreptăţii urmând să decidă starostele de Cernăuţi, Sidorie.

În 23 aprilie 1652, Bănila se împarte între Ştefan Rugină şi fraţii Cucoranul, dar jirebiile răzeşeşti încă mai există şi vor supravieţui în timp, răzeşii transformându-se, încetul cu încetul, în mici boiernaşi, care îşi lucrează pământurile cu iobagi, aduşi de prin ţările vecine.

În 1 aprilie 1680, când Grozava, fata lui Isac de Sinehău, văduva lui Constantin Cocoranul, determină împărţirea moştenirii rămase după soţul ei, cumnaţilor ei, Miron Cucoranul, Vasile Căzăcescul, Tudosie Ţintă, Costaşco căpitanul Turculeţu şi Trinca, le revene „din giumătate de sat Banila, din partea de sus, a şes parte”.

Nicolai Gafenco, fiul lui Dumitraşco Gafenco şi al Mariei Rugină, sora lui Pavel Rugină şi fata lui Ştefan Rugină şătrar şi al Nastasiei, fata lui Isac de Sinehău, obţinea uric de la Divanul lui Matei Ghica Vodă, în 31 august 1655, pentru a patra parte din Bănila.

Preot al satului, prezent, în 21 august 1687, la o hotarnică, era un oarecare Anton.

În 2 aprilie 1700, Gheorghe Isar, urmaşul lui Isar din Călineşti, vindea medelnicerului Constantin Turcul (străbunul zvăpăiatului neam Turculeţ) „a şasea parte din a treia parte” din sat, cea pe care „a cumpărat-o părintele meu, Isar, de la Vasile Postelnicescul”. Ulterior, adică în 12 iulie 1712, Gheorghe şi Mierla Isar vindeau lui Constantin Turcul şi „lazurile la pârâul Crivăţ, zise ale Petreştilor”, după numele unui Petrea, care tăiase pădurile prin acele locuri.

În 14 octombrie 1740, satul Bănila a fost împărţit între Miron Gafenco, Moise Cucoranul, Tănasie Ţintă şi alţi răzeşi, Miron Gafenco, vornic de Câmpulung Rusesc, nepot de soră (Maria) al lui Pavel Rugină, obţinând, împreună cu fratele său, Dumitraşco, uric pentru jumătate de sat, în 22 iulie 1768.

În 1752, la împărţeala moşiilor Goianeştilor, fraţii Toader, Nacul şi Ion Goian, şi surorile lor, Măriuţa, jupâneasa lui Vasălce, Irina, jupâneasa lui Andrei Marcu, şi Gafiţa, jupâneasa lui Sandul Tăutul, primesc a şasea parte din tot satul Bănila şi a cincia parte tij în Bănila din tot satul.

Tănasie Ţintă, care stăpânea o parte din Bănila, a dăruit-o, cu vecini şi lazuri, schitului Berejniţa, zidit de Isac Cocoran, iar daniei din 26 mai 1748 i-au fost martori protopopul Gligorie din Bănila, vornicul Bănilei pe Ceremuş, Cotaşco, Constantin Cocoran şi Vasilie Grierosu.

În 11 iunie 1754, fraţii Nicolae şi Dumitraş Gafenco obţin uric de la Matei Ghica Vodă pentru părţile lor de moşie din Bănila, jumătate de sat, cea care aparţinuse lui Rugină şi surorii lui, Maria, mama fraţilor Gafenco.

Fostul vornic al Bănilei, mazilul Cotaşco, avea să se jeluiască la Divan, în 26 martie 1774, împotriva căpitanului de cazaci Tarasie Cocoran, care colonizase cu cazaci sfertul de sat pe care el, Cotaşco, îl primise drept zestre a jupânesei Nastasia, fata lui Gheorghe Cocoran.