Dragoş Mircea DANUBIANU

Acum, la debutul anului 2009, la debutul unui ciclu guvernamental şi parlamentar, tentativele de a aborda, cu bunăvoinţă şi încredere, aşa cum poate şi-ar dori şi, de ce nu?, ar merita tot românul - nu demult şi nu uşor euro-nord-atlantico integrat - realităţile economice, sociale şi politice româneşti sfârşesc dureros inducând o stare dezagreabilă, un amestec de lehamite şi pesimism. Lehamite, pentru că, ani la rând, am fost amăgiţi cu aceleaşi şi aceleaşi promisiuni luminoase netranspuse în realitate. Pesimism, pentru că actuala conjunctură dominată de criza economică internaţională face ca perspectivele pe termen scurt şi chiar mediu să fie sumbre.

Un deceniu de creştere economică, firească după criza din 1996 - cea care a marcat decontul trecerii de la economia etatistă la cea de piaţă - şi în contextul internaţional favorabil nouă –ca efect al integrării NATO şi UE- nu a adus României mare lucru. Nu a determinat îmbunătăţirea semnificativă nici a infrastructurii de transport (rutier, feroviar, aerian), nici a infrastructurii sociale (educaţie, sănătate, cultură) şi nici măcar constituirea unor structuri industriale solide. Nu pot să nu-l citez pe Ilie Şerbănescu „o economie de fiţe, cu maşini fără şosele şi hipermarketuri fără fabrici”. Mai mult, creşterea nesănătoasă, bazată pe consumul din import, a indus creşterea deficitului de cont curent extern, îngrijorătoare în condiţiile scumpirii finanţări. Ceea ce s-a câştigat, prin creşterea salariilor şi a pensiilor, poate fi uşor spulberat în doar câteva luni de inflaţie, care, din păcate, bate la uşă. În concluzie, ca să folosesc un termen din noua limbă de lemn, guvernul pedelisto-pesedist se află în faţa unei mari „provocări”.

Coborând la nivel local, judeţul Suceava, în opinia mea, va acuza din plin criza care vine peste noi. Nordul Moldovei a constituit din totdeauna unul din polii sărăciei. Studiile de disparitate privind dezvoltarea socio-economică –efectuate după 1989- ne situează pe locul treizeci şi ceva. Până la exodul forţei de muncă spre occident, deţineam şi o poziţie de top privind rata şomajului. Dezvoltarea din aceşti ani, concretizată într-un purcoi de hipermarketuri ostentative şi de căsoaie în parte nelocuite, nu constituie germenii unei treceri line peste iminenta criză.

Să le luăm pe rând. Dacă Bacăul sau Iaşul se bucură de modernizarea infrastructurii rutiere şi aeroportuare, Suceava a rămas o zonă cu acces dificil şi chiar presupunând unele riscuri. Dinspre Bucureşti spre Suceava, după Roman, o iei cu maşina pe un fel de cărăruie. Cu avionul rişti, la cea mai banală ceaţă, să aterizezi la altă destinaţie. Cu trenul, până la Suceava, mănânci două pâini. Legătura rutieră cu Ardealul, după o modernizare lălăită, continuă să fie departe de ceea ce ar trebui.

Investiţiile efectuate în infrastructura turistică au fost modeste, cantitativ şi calitativ, în raport cu cele din alte zone ale ţării. Suntem departe de a fi o destinaţie turistică. autentică, adică o zonă spre care se îndreaptă anual sute de mii de turişti. Abia acum, noua administraţie judeţeană face primii paşi spre construirea unui brand „Bucovina”.

În altă ordine de idei, trebuie să se înţeleagă că doar ospitalitatea tradiţională nu este suficientă. Turiştii aşteaptă, probabil, deschiderea sufletească a gazdelor, dar, cred eu, aşteaptă, mai întâi, servicii diversificate, în standardele riguroase şi reci ale turismului internaţional.

Turismul şi agricultura ecologică, cărţile din mâneca administraţiei judeţene, pot fi câştigătoare pentru suceveni. Dar, până acolo, mai este cale lungă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lehamite şi pesimism.

Comentarii