Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 18 iun 2018 - Anul XXIII, nr. 133 (6843)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Clarificări

Ioan Stan consideră că deputatul Cătălin Nechifor a dovedit mereu că nu responsabilităţile, ci privilegiile l-au interesat la PSD

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, consideră că fostul lider al acestei filiale şi al administraţiei judeţene, actualul deputat Cătălin Nechifor, a dovedit tot timpul că l-au interesat doar privilegiile pe care le putea obţine ca membru PSD şi nu responsabilităţile pe care le-a avut prin funcţiile ocupate de-a lungul timpului. Ioan Stan a făcut aceste precizări, după ce Cătălin Nechifor, care a părăsit PSD pentru partidul Pro România, a scris recent pe o reţea de socializare că a fost „zburat” din funcţia de secretar al grupului de prietenie cu statul Qatar.

 

Vă prezentăm în continuare comunicatul de presă prin care liderul PSD Suceava, Ioan Stan, răspunde „unor afirmaţii veninase” făcute de Cătălin Nechifor:

„Din respect pentru cetăţenii judeţului Suceava am hotărât să răspund unor afirmaţii veninoase plasate pe pagina personală de socializare, preluate de media suceveană, de către un personaj ce s-a afirmat cu sprijinul PSD şi mai puţin pe baza calităţilor dovedite în viaţa de zi cu zi. Fac acest lucru pentru că cetăţeanul în cauză iese, cum se spune în popor, <la drumul mare> contând probabil pe faptul că nu ne pierdem timpul cu nimicuri. Doar că trebuie să ne întrebăm: <Ce, Doamne. iartă-mă. o fi făcut acest domn Cătălin Ioan Nechifor timp de aproape două mandate de deputat, ales pe listele PSD cu strădania organizaţiilor locale, dacă nici măcar Regulamentul de funcţionare al Camerei Deputaţilor nu l-a priceput?> Sigur, ştim că sunt persoane care au nevoie să citească de foarte multe ori un text spre a-i desluşi semnificaţia. Îl numărăm şi pe dl. deputat printre acestea, fără nici un efort, deşi timpul petrecut în Parlamentul României ar fi fost suficient pentru lectura cu pricina, presupunând că măcar asta a făcut. Poate că e vremea să-l lămurim. Aşadar, domnule deputat, după cum ar fi trebuit să ştiţi, Grupurile parlamentare din Cameră şi Senat, urmare a modificărilor survenite în componenţa nominală a acestora, operează modificări ale diverselor structuri de lucru. Pentru că, domnule deputat, dacă tot aţi decis a călători, ar fi trebuit să ştiţi că nu puteţi lua în bagaj chiar tot ce aţi primit de la PSD. Funcţiile rămân la grupul parlamentar pe care l-aţi părăsit şi vor fi ocupate de alţii, pentru că nimeni nu este de neînlocuit, iar în cazul dumneavoastră chiar nu e greu. Aşa încât presupunerea că mi-aş fi pierdut timpul cu înlocuirea dumneavoastră din funcţia de secretar al Grupului de prietenie cu Qatar este hilară. Am primit cererea de la Grupul parlamentar PSD şi am propus modificarea componenţei grupului de prietenie în conformitate cu prevederile regulamentare precizate în documentul pe care l-aţi omis din preocupările dumneavoastră timp de aproape două mandate. Iar pentru dispreţul manifestat faţă de reguli şi mai ales faţă de sucevenii pe care îi dezavuaţi în ironiile forţat multilingve aţi fi meritat o sănătoasă băgare în seamă, aşa ca la Cămârzani.

 

„După rezultatele obţinute la alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean se impunea să demisionaţi din funcţia de preşedinte al PSD Suceava”

Cu privire la <cramponarea de funcţii> pe care o invocaţi am amendamente serioase pentru care este necesar să evoc anul 2016. În conştiinţa alegătorilor suceveni se însumaseră aşteptările din timpul mandatului pe care nu l-aţi onorat. Drumuri judeţene, centura capitalei de judeţ, spitalul municipal Fălticeni, depozitele ecologice de la Moara şi Pojorâta şi câte altele, rămase într-o mult prea lungă aşteptare, şi-au spus cuvântul. Încă ne amintim cum ministrul de atunci al Dezvoltării Regionale vă reproşa public dezinteresul perpetuat ani de zile faţă de dorinţele sucevenilor. Rezultatele obţinute de organizaţia judeţeană Suceava în alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean v-au descalificat în aşa măsură (o diferenţă de 26.000 de voturi) încât se impunea să demisionaţi din funcţia de preşedinte al PSD Suceava. S-a aşteptat în van acest gest de onoare, dar dumneavoastră, care nu vă cramponaţi de funcţii, nu l-aţi făcut şi atunci aţi fost demis. Am fost chemat la conducerea partidului şi mi s-a propus preluarea interimară a funcţiei din care, repet, aţi fost demis. Nu am dorit şi nu am cerut acest lucru. Motiv pentru care am refuzat solicitarea. Nu o dată, ci de două ori. Aşa încât am fost numit de Comitetul Executiv Naţional ca preşedinte interimar al organizaţiei judeţene Suceava. Numit, domnule deputat! Am înţeles această numire aşa cum era corect, ca pe o sarcină de partid. Nu mi-a fost uşor deloc. Am găsit organizaţia într-o stare de neglijare inacceptabilă, începând cu evidenţele şi culminând cu situaţia financiară. N-am comentat şi n-am aşteptat să vină alţii să rezolve. Nu am făcut publice nici un fel de critici la adresa a ceea ce ar fi trebuit să fie activitatea unui preşedinte de organizaţie judeţeană. Ba mai mult, în încercarea de a vă proteja imaginea, v-am nominalizat şi v-am susţinut înscrierea pe listele de propuneri la alegerile parlamentare. Aţi fost înlăturat de pe această listă de către cei care, conform prevederilor statutare, aveau dreptul să o facă. Am refăcut lista şi v-am susţinut pentru a doua oară. Aţi fost eliminat iar şi de această dată a trebuit să argumentez personal menţinerea propunerii dumneavoastră. Am fost cu siguranţă convingător din moment ce aţi rămas pe lista de propuneri. Și mai mult decât atât, mobilizarea noastră la alegeri v-a adus locul în Camera Deputaţilor, pe listele PSD, domnule deputat, dacă aţi uitat cumva.

Și dacă tot mă străduiesc să vă trezesc amintirile, atunci să rememorăm întregul dumneavoastră traseu în organizaţia judeţeană. Vă amintiţi că aţi primit sprijinul aproape părintesc al preşedintelui de atunci al organizaţiei? Aţi fost susţinut pas cu pas şi aţi avut o ascensiune ca nimeni altul. Cum aţi răsplătit acest sprijin am constatat cu toţii. Aşa aţi ajuns unde aţi ajuns: învestit cu încrederea noastră şi tratat mereu cu înţelegere pentru ceea ce speram să se datoreze tinereţii şi lipsei dumneavoastră de experienţă. Aţi primit toate aceste funcţii ca şi cum vi s-ar fi cuvenit. V-aţi înşelat! Nu vi s-au cuvenit! Vi le-a acordat organizaţia PSD! Și acum veniţi să vorbiţi despre lipsa dumneavoastră de interes pentru funcţii. S-ar putea să vă credem câtă vreme aţi dovedit mereu că nu responsabilităţile, ci privilegiile vă interesează. Oricum, din partea noastră, a mea cu siguranţă, nu vă mai paşte <primejdia> de a fi susţinut pentru vreo demnitate de partid sau de altă natură.

Îmi îngădui să vă amintesc zicerile populare care vorbesc despre picioarele scurte ale minciunii şi despre pericolul la care se expune cel care scuipă în sus. Sper să le înţelegeţi, fiind exprimate în limba română”.

Senator Ioan STAN

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ioan Stan consideră că deputatul Cătălin Nechifor a dovedit mereu că nu responsabilităţile, ci privilegiile l-au interesat la PSD.
 Vizualizări articol: 1750 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.0 din 4 voturi
Ioan Stan consideră că deputatul Cătălin Nechifor a dovedit mereu că nu responsabilităţile, ci privilegiile l-au interesat la PSD2.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   To be or not to be... trimis de
(18 iun 2018, 13:17:26
Partidele sunt cele care trebuie să controleze performanțele propriilor candidați atunci când sunt în exercițiu.Degeaba îi criticați după 2-3-4 mandate(fiindcă le-ați permis..să stea degeaba bine plătiți după cum spuneați) și mai ales atunci când aceștia sar în alte ,,bărci”....Nu vă mai mirați că omul de rând își pierde credibilitatea în voi mai ales acum,când aveți puterea în mână ... nu faceți nimic...Iohannis își bate joc de constituție,penalii nu-s penali și rânjesc cu tupeu,Curtea Constituțională e sfidată,haștagiștii își fac de cap,Anaf-ul îi distruge pe micii datornici iar marii datornici la stat au averile puse la adăpost..etc.Văd că nu învățați nimic...ați mai pierdut odată puterea fiindcă nu aveați sânge în instalație și nu instaurați domnia legii...

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Politic local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei