Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 14 feb 2012 - Anul XVII, nr. 36 (4941)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9751 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5879 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Adele, marea câştigătoare la gala Grammy 2012, cu şase trofee

Cântăreaţa britanică Adele a fost marea câştigătoare la cea de-a 54-a gală Grammy, unde a obţinut şase trofee din şase nominalizări, inclusiv la categoriile "albumul anului" ("21") şi "înregistrarea anului" ("Rolling in the Deep"), informează Reuters.

Adele - aflată la prima ei apariţie pe scenă după intervenţia suferită pe coardele vocale în toamna anului 2011 - a furat tot spectacolul, care a avut şi momente serioase, cu tributuri aduse regretatei cântăreţe Whitney Houston, ce a decedat sâmbătă. Cântăreaţa a fost descoperită moartă în cada de baie din camera sa de hotel, iar cauza decesului nu este deocamdată cunoscută.

Marea legendă muzicii pop, care a primit de-a lungul vieţii şase premii Grammy, a fost omagiată în discursuri de acceptare şi piese, de artiştii prezenţi la ceremonie. De asemenea, Jennifer Hudson a interpretat unul dintre hiturile lui Whitney Houston, "I Will Always Love You", iar gazda ceremoniei, LL Cool J, a spus o rugăciune pentru familia, prietenii şi fanii cântăreţei.

"Deşi a plecat, rămânem cu adevărat binecuvântaţi de spiritul ei muzical", a spus acesta.

Cântăreaţa britanică Adele, în vârstă de 23 de ani, care a interpretat pe scenă hitul său "Rolling in the Deep", a primit premiile Grammy la categoriile "cel mai bun album" ("21"), "cea mai bună înregistrare" şi "cel mai bun cântec" ("Rolling In the Deep"), dar şi la "cea mai bună interpretare pop solo" ("Someone like you"), "cea mai bună cântăreaţă solo" şi "cel mai bun clip scurt".

Adele a concurat pentru trofeul pentru "cel mai bun album al anului" cu Foo Fighters ("Wasting Lights"), Lady Gaga ("Born this Way"), Bruno Mars ("Doo Wops and Hooligans") şi Rihanna ("Loud").

Rockerii de la Foo Fighters, cu şase nominalizări, au fost ceilalţi mari câştigători ai galei, cu cinci premii Grammy, la categoriile "cea mai bună interpretare rock" ("Walk"), "cea mai bună interpretare hard rock/ metal" ("White Limo"), "cea mai bună piesă rock" ("Walk"), "cel mai bun album rock" ("Wasting lights"), "cel mai bun clip lung" ("Foo Fighters: Back And Forth").

Cântăreţul Bruno Mars, nominalizat şi el la şase categorii de premii, a plecat acasă cu mâna goală, la fel şi excentrica Lady Gaga, nominalizată la trei categorii, în timp ce Kanye West, care a avut cele mai multe nominalizări - şapte -, a câştigat premiile pentru cea mai bună interpretare rap ("Otis", alături de Jay-Z), cel mai bun cântec rap şi cea mai bună colaborare rap ("All of the Lights") şi cel mai bun album rap ("My Beautiful Dark Twisted Fantasy")

Trofeul pentru revelaţia anului - primit de Adele în 2009 - a fost câştigat anul acesta de Bon Iver, care a mai obţinut premiul pentru cel mai bun album alternativ ("Bon Iver").

Printre celelalte mari momente ale galei care a avut loc duminică seară, la Staples Center din centrul oraşului Los Angeles, s-a numărat şi Beach Boys, celebrul grup californian, care a sărbătorit 50 de ani de la înfiinţare printr-o foarte aşteptată revenire pe scenă, după o absenţă de peste 20 de ani.

De asemenea, Glen Campbell, care a cântat piesa "Rhinestone Cowboy", a primit un premiu pentru întreaga carieră.

În timpul evenimentului au mai cântat, printre alţii, Taylor Swift, Bruce Springsteen şi E Street Band, Chris Brown, Coldplay şi Rihanna. Alicia Keys şi Bonnie Raitt au interpretat piesa "A Sunday Kind of Love" a Ettei James, o altă mare legendă a muzicii care a murit anul acesta.

 

 

Lista principalilor câştigători la gala premiilor Grammy 2012

 

Premiile Grammy, considerate "Oscarurile" muzicale în Statele Unite ale Americii, sunt decernate de The National Academy of Recording Arts and Sciences, care recompensează muzicieni, compozitori, cântăreţi şi trupe în 78 de categorii, în cadrul unei ceremonii maraton.

După "o cură de slăbit" foarte drastică, organizatorii galei Grammy au redus în acest an numărul categoriilor premiate, de la 109 la 78, provocând nemulţumirea multor artişti, care au venit să protesteze duminică în faţa clădirii Staples Center din centrul oraşului Los Angeles, unde a avut loc ceremonia de decernare. Ei au lansat şi o petiţie prin care au cerut reinstaurarea categoriilor suprimate, prin care se numără latin jazz, diverse versiuni de blues şi jazz, muzica hawaiană, amerindiană şi cajun, dar şi polka.

Prezentăm mai jos lista principalilor câştigători la ediţia din 2012 a premiilor Grammy:

Înregistrarea/ single-ul anului: "Rolling in the Deep" - Adele

Albumul anului: "21" - Adele

Cântecul anului: "Rolling in the Deep" - Adele

Revelaţia anului: Bon Iver

Cea mai bună interpretare pop solo: Adele - "Someone like You"

Cel mai bun duo/ cea mai bună trupă pop: Tony Bennett şi Amy Winehouse - "Body and Soul"

Cel mai bun album instrumental pop: "The Road from Memphis" - Booker T Jones

Cel mai bun album pop: "21" - Adele

Cea mai bună înregistrare dance: "Scary Monsters And Nice Sprites" - Skrillex

Cel mai bun album dance/ electronic - "Scary Monsters And Nice Sprites" - Skrillex

Cel mai bun album pop tradiţional: "Duets II" - Tony Bennett and Various Artist

Cea mai bună interpretare rock: "Walk" - Foo Fighters

Cea mai bună interpretare hard rock/ metal: "White Limo" - Foo Fighters

Cea mai bună piesă rock: "Walk" - Foo Fighters

Cel mai bun album rock: "Wasting Light" - Foo Fighters

Cel mai bun album alternative: "Bon Iver" - Bon Iver

Cea mai bună interpretare R&B: "Is This Love" - Corinne Bailey Rae

Cea mai bună interpretare R&B tradiţională: "Fool For You" - Cee Lo Green & Melanie Fiona

Cea mai bună piesă R&B: "Fool For You" - Cee Lo Green & Melanie Fiona

Cel mai bun album R&B: "F.A.M.E" - Chris Brown

Cea mai bună interpretare rap: "Otis" - Jay-Z & Kanye West

Cel mai bun cântec rap: "All Of The Lights" - Kanye West

Cel mai bun album rap: "My Beautiful Dark Twisted Fantasy" - Kanye West

Cea mai bună interpretare country: "Mean" - Taylor Swift

Cel mai bun cântec country: "Mean" - Taylor Swift

Cel mai bun album country: "Own The Night" - Lady Antebellum

Cel mai bun album vocal de jazz: "The Mosaic Project" - Terri Lyne Carrington & Various Artists

Cel mai bun album instrumental de jazz: "Forever" - Corea, Clarke & White

Cel mai bun album latin pop/ rock/ urban: "Drama Y Luz" - Maná

Cel mai bun album blues: "Revelator" - Tedeschi Trucks Band

Cel mai bun album reggae: "Revelation Pt 1: The Root Of Life" - Stephen Marley

Cel mai bun album world music: "Tassili" - Tinariwen

Cea mai bună orchestră: "Brahms: Simfonia nr. 4" - Gustavo Dudamel, dirijor (Los Angeles Philharmonic)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Adele, marea câştigătoare la gala Grammy 2012, cu şase trofee.
 Vizualizări articol: 1551 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Adele, marea câştigătoare la gala Grammy 2012, cu şase trofee0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Monden

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei