Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 8 feb 2024 - Anul XXIX, nr. 31 (8560)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9748 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5777 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Investiții

Primarul Bogdan Loghin anunță că 2024 va fi anul asfaltărilor în municipiul Rădăuți

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, a anunțat că 2024 va fi anul asfaltărilor în acest municipiu. Bogdan Loghin a precizat că la începutul acestei săptămâni a fost aprobat bugetul municipiului pentru acest an, cheltuielile pentru dezvoltare fiind mai mari decât cele pentru funcționare. Astfel, Loghin a arătat că pentru anul acesta, 59% din buget este alocat pentru dezvoltare și 41% pentru funcționare.

„Bugetul Primăriei Rădăuți pentru anul 2024 va fi unul pentru dezvoltare. Și vreau să anunț cu bucurie că bugetul a trecut cu un număr foarte mare de voturi din partea consilierilor locali, indiferent de coloratura politică, și țin să le mulțumesc pentru asta. Deși este un an greu din punct de vedere financiar pentru că nu am avut la îndemână sumele de care am dispus anul trecut, am putut creiona un buget destinat dezvoltării. Asta o spun datorită implementării fondurilor europene care au făcut să putem întoarce balanța funcționării cu cea a dezvoltării, de la 41% pe ceea ce cheltuim efectiv la 59% pe ceea ce dezvoltăm în municipiul Rădăuți”, a arătat Bogdan Loghin, care a adăugat că „acesta nu este un lucru minor pentru că cheltuielile pe funcționare au crescut fantastic și nu vreau să detaliez. Dar de multe ori suntem puși în fața faptului împlinit. S-a specificat și în ședința de Consiliul Local, am fost felicitați pe această cale pentru că am mers cu cheltuielile de anul trecut și nu am mai pus nimic în această zonă, pentru a merge doar pe dezvoltare. Am reușit să creionez un buget extraordinar și vreau să le mulțumesc și colegilor din primărie care au muncit la acest lucru, în special domnului director Silviu Ursescu”.

El a ținut să sublinieze faptul că rădăuțenii trebuie să știe că 2024 va fi anul asfaltărilor, în condițiile în care mai multe străzi din municipiu urmează să fie modernizate.

 

  • Primăria Rădăuți are proiecte pentru modernizarea mai multor străzi din municipiu

Primarul din Rădăuți a arătat că de săptămâna viitoare vor începe lucrările prin proiectul finanțat prin Programul „Anghel Saligny” prin care se vor moderniza 12 străzi. „Vremea permite, motiv pentru care vom începe să pregătim terenul pentru asfaltare. Apoi vom merge în continuare la asfaltare cu strada Volovățului, la ieșire spre Volovăț, cu strada Simion Bărnuțiu șerpuită printre blocuri până în strada Mihai Viteazu și strada Mihail Kogălniceanu într-un program de dezvoltare. Strada Luncii, pe care tot am promis că o asfaltăm, am tratat-o cu prioritate pentru utilități și acolo ACET a reușit să introducă canalizarea, pentru ca anul acesta să putem interveni cu asfalt. Mai sunt proiecte pe CNI depuse pentru a asfalta toate intrările în municipiul Rădăuți rămase neasfaltate, respectiv Calea Bucovinei, str. Putnei, str. Ștefan cel Mare, str. Calea Cernăuți și strada Mihai Viteazu în totalitate, pentru că aceste străzi influențează viața tuturor rădăuțenilor și nu numai”, a arătat Bogdan Loghin.

El a mai adăugat că în bugetul pe acest an a fost alocată o sumă pentru o primă rată necesară pentru achiziționarea clădirii „de la Lac”. „Acolo va trebui făcută o expertiză, o evaluare și în momentul în care vom avea toate datele, așa cum am promis de fiecare dată, vom veni în consultare cu dumneavoastră pentru a o putea achiziționa și implicit pentru a parcurge pașii următori de accesare a fondurilor europene și să facem din acea locație o locație de vis”, a declarat primarul din Rădăuți.

El a mai spus că în ceea ce privește proiectele pe fonduri europene, acestea vizează termoizolarea fațadelor clădirii SPCLEP, a Primăriei și a Școlii ”Mihai Eminescu”, precum și pentru modernizarea iluminatului public. Loghin a precizat că urmează să fie semnat contractul și pentru amplasarea de containere și zone de colectare moderne a deșeurilor. „De asemenea, sunt foarte multe lucrări în școli. Educația nu a fost lăsată în aer, spitalul nu a fost lăsat în aer. Am alocat fonduri pentru documentația pentru a face spitalul de infecțioase din spatele spitalului nou și multe alte proiecte”, a declarat Bogdan Loghin. El a subliniat faptul că toate proiectele pe care le are sunt promovate în urma consultărilor pe care le-a avut cu rădăuțenii.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Primarul Bogdan Loghin anunță că 2024 va fi anul asfaltărilor în municipiul Rădăuți.
 Vizualizări articol: 435 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Primarul Bogdan Loghin anunță că 2024 va fi anul asfaltărilor în municipiul Rădăuți0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei