Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 6 sep 2023 - Anul XXVIII, nr. 209 (8433)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6109 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

După gratii

Arest preventiv menținut pentru patru inculpați din dosarul privind zeci de kilograme de canabis trimise din Spania în Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Tribunalul Suceava a constatat legalitatea și temeinicia arestului preventiv în cazul a patru inculpați pentru trafic internațional de droguri, care au fost între timp și trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT.

Este vorba de traficanți la nivel înalt, dosarul fiind legat de acțiunea de la finalul lunii martie a acestui an, când polițiștii de la Serviciul Antidrog de la București au interceptat două transporturi de 15 kilograme de canabis, marfă trimisă printr-o firmă de transport colete din Spania și care urma să fie preluată de dealeri de la Suceava.

Acea interceptare de la final de martie spune destul de multe despre dimensiunea la care activa gruparea infracțională.

 

Cea mai mare rețea de distribuitori de canabis din Moldova

Toader Petru Saviuc, în vârstă de 34 de ani, din Siret, este indicat de anchetatori drept unul dintre cei doi lideri ai grupării, cea mai mare rețea de distribuție de canabis din Moldova, care acționa din 2022 și care vindea droguri în municipiile Iași, București, Suceava și Cluj-Napoca. Mai mulți membri ai grupării au fost prinși în luna martie, ulterior fiind arestați și cei doi lideri principali ai grupării. Este vorba de frații Petru Tudor Saviuc și Adrian Saviuc.

Petru Tudor Saviuc are trecut infracțional în trafic de droguri și este trimis în judecată în acest dosar pentru inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc, fapte comise în formă continuată și în concurs ideal.

Mai sunt arestați în acest dosar și Alexandru Constantin Bălan și Răzvan Sterciuc.

Alți trei inculpați trimiși în judecată se află sub control judiciar, în speță Natalia Iscovici, Ilie Sterciuc și Mihai Nicu Humeniuc. 

 

Flagrant la preluarea a 15 kilograme de canabis, la Suceava și Gura Humorului

Pe 22 martie a.c., o acțiune de anvergură a procurorilor de la DIICOT Structura Centrală a vizat prinderea în flagrant a unor dealeri care au preluat colete în care se aflau aproximativ 15 kilograme de canabis.

Într-un comunicat al DIICOT se arată că, în luna martie 2023, doi dintre inculpați s-au deplasat în Spania, de unde au expediat, prin intermediul unei firme de coletărie, o cantitate de aproximativ 15 kilograme de canabis (două colete conținând opt, respectiv șapte kilograme de droguri de risc). Cei doi inculpați s-au întors apoi pe teritoriul României, în vederea ridicării coletelor.

Pe 22 martie, canabisul urma să fie ridicat de la Suceava (Zona Metro) și de la Gura Humorului, în colete venite printr-o firmă de transport.

”Au fost organizate două acțiuni de prindere în flagrant a patru inculpați care s-au prezentat în vederea ridicării drogurilor de risc pe raza municipiului Suceava și a orașului Gura Humorului”, se arăta atunci în comunicatul DIICOT.

Așadar, patru dintre dealeri au fost prinși atunci, acțiunea continuând față de cei doi inculpați din primul eșalon, care ar fi coordonat afacerea.

 

Cum acționa gruparea

„În cauză s-a reținut faptul că, în anul 2022, bănuiții ar fi inițiat un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat alte cinci persoane, în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

Grupul infracțional organizat ar fi acționat pe două paliere, liderii asumându-și rolul de a controla și de a dispune modul în care membrii din palierul doi, cel de execuție, îndeplineau sarcinile. De asemenea, în mai multe rânduri, cei doi bănuiți ar fi achiziționat, de pe teritoriul Spaniei, droguri de risc (canabis), pe care le-ar fi expediat, prin intermediul membrilor grupului, pe teritoriul României. Totodată, pentru a se proteja de o eventuală depistare, cei doi lideri ai grupului ar fi solicitat prezența pe teritoriul Spaniei a membrilor din eșalonul doi, care ar fi preluat efectiv coletele cu droguri, le-ar fi depus la firme de transport/curierat, utilizând date false de identificare, după care s-ar fi deplasat în țară, pentru a le prelua de la destinație și a le distribui în municipiile Iași, București, Suceava și Cluj-Napoca”, se arată în comunicatul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - IGPR, care a acționa împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Arest preventiv menținut pentru patru inculpați din dosarul privind zeci de kilograme de canabis trimise din Spania în Suceava.
 Vizualizări articol: 682 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.0 din 1 vot
Arest preventiv menținut pentru patru inculpați din dosarul privind zeci de kilograme de canabis trimise din Spania în Suceava1.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei