Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 25 ian 2023 - Anul XXVIII, nr. 19 (8243)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9773 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7033 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Anul trecut

Protecția Copilului Suceava a încheiat 36 de convenții de colaborare cu instituții private și publice, pentru a ajuta zeci de copii și tineri aflați în situație de risc

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava a încheiat anul trecut 36 de convenții de colaborare (acorduri de parteneriat) cu instituții private și publice, pentru prevenirea separării copiilor de familie, pentru acordarea de servicii pentru copilul aflat în situație de risc și pentru familia acestuia, pentru îmbunătățirea calității vieții copiilor aflați în sistemul de protecție și a persoanelor adulte cu dizabilități din serviciile sociale.

Pe baza parteneriatului cu Fundația Te Aud România, s-a derulat, în perioada aprilie-decembrie 2022, campania „Packed with Hope”, prin intermediul căreia 2.237 de copii și tineri refugiați au fost sprijiniți cu rucsacuri ce conțineau lucruri esențiale pentru copii, în valoare totala de 782.950 de lei.

De asemenea, Fundația Te Aud România a distribuit în rândul copiilor și tinerilor ucraineni 95 de ghiozdane complet echipate pentru școală, în valoare de 9.500 de lei. Tot pe baza parteneriatului făcut între cele două instituții, au fost acordate refugiaților din Ucraina medicamente, 250 de kg de pampers și șervetele umede, în valoare de 10.000 de lei, 200 de kituri de tranzit British Airways, în valoare de 10.000 de lei, 2.000 de kituri de tranzit specifice pentru bebeluși, copii și tineri, dar și pentru mamele ucrainene care s-au refugiat în România.

 

  • Susținerea performanței

 

Directorul executiv al DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac, a declarat că tot pe bază de parteneriat s-a desfășurat și activitatea „4/4 pentru prieteni”, care a constat în organizarea unui atelier de lectură, la care au participat 13 copii din Centrul de servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului, la inițiativa Ambasadei Statelor Unite ale Americii și America Councils for International Education.

În cadrul campaniei „Susținem Performanța”, Fundația Te Aud România a susținut cu cadouri (cărți și sticle de apă) 152 de copii și tineri din cadrul sistemului de protecție socială, copii și tineri care au obținut rezultate deosebite la școală sau la diverse concursuri. Prin programul „Rugby pentru toți”, trei tineri din sistemul de protecție socială au beneficiat de dezvoltare sportivă și activități de mentorat, ateliere de dezvoltare personală, cursuri de educație financiară, cursuri de limbi străine de circulație internațională, sprijin remedial pentru îmbunătățirea performanței școlare la diverse materii.

 

Ajutor din partea Fundației HHC

De asemenea, 22 de copii și tineri din cadrul sistemului de protecție socială sucevean au participat la lecții de limba engleză, adecvate nivelului de pregătire al fiecăruia în parte. Proiectul „Copii și tineri între pandemie și război” s-a derulat în perioada 9.06 – 1.12.2022 și a avut la bază desfășurarea de activități pentru copiii și tinerii din sistemul de protecție socială, pentru a îmbunătăți starea emoțională a acestora.

„Campania <Un Crăciun cu zâmbete>, desfășurată în fiecare an în preajma sărbătorilor de iarnă, a susținut cu mici cadouri 90 de copii și tineri din cadrul Centrului de Servicii Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate în Gura Humorului. În baza acordului de parteneriat, Fundația HHC a alocat, în anul 2022, 275.100 de lei pentru 79 de copii, în vederea prevenirii separării copilului de  familia sa, 37.100 de lei pentru reintegrarea a nouă copii din sistemul de protecţie în familia naturală; 54.930 de lei pentru 17 tineri care au părăsit sistemul de protecţie, cu scopul sprijinirii în vederea integrării socio-profesionale”, a mai spus directorul executiv Nadia Crețuleac.

 

Tabere și ateliere de creație

DGASPC Suceava a încheiat în 2022 și un parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, care urmărește modernizarea Casei „Sidorovici” Gura Humorului, în cadrul unui consorțiu format din Consiliul Județean Suceava, DGASPC Suceava, Fundația de Ajutoare Schwaben-Bukowina și Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina.

Fundația Sera România a acordat sprijin financiar (în cadrul unei activități de premiere) pentru 33 de copii/tineri, beneficiari ai unei măsuri speciale de protecție în cadrul Campaniei „Susținem Performanța 2022”. Suma totală a premiilor a fost de 9.900 de lei. DGASPC Suceava, în parteneriat cu organizații private autorizate, a organizat tabere la care au participat copii și tineri din sistemul de protecție.

S-a încheiat și un acord de colaborare cu Asociația H4H, obiectivul fiind derularea Campaniei „Caritate prin Arte”, prin intermediul căreia se vor strânge donații la nivel de județ și vor fi livrate copiilor defavorizați aflați în evidența și monitorizarea Serviciului în Regim de Urgență în domeniul asistenței sociale, din structura DGASPC Suceava. „Mai avem și proiecte în derulare. De exemplu, Asociația Lindenfeld derulează Programul educațional <Ajungem Mari>, program care cuprinde proiecte permanente care răspund pe termen lung nevoilor reale ale copiilor instituționalizați și din medii defavorizate. 14 voluntari din cadrul asociației au participat (fizic și online) la diferite activități cu copiii din cadrul serviciilor de tip rezidențial. Copiii au beneficiat de ajutor la teme și recuperare școlară, au participat la ateliere artistice, ateliere creative și de dezvoltare personală, dar și la ateliere de educație financiară”, a completat Nadia Crețuleac.

Aceste parteneriate trebuie să continue și în acest an, pentru ca un număr cât mai mare de copii și tineri din sistemul de protecție sucevean să beneficieze de programe educaționale de calitate, de suport emoțional, de ajutor financiar pentru a continua studiile, de recompense pentru performanță etc.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Protecția Copilului Suceava a încheiat 36 de convenții de colaborare cu instituții private și publice, pentru a ajuta zeci de copii și tineri aflați în situație de risc.
 Vizualizări articol: 715 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Protecția Copilului Suceava a încheiat 36 de convenții de colaborare cu instituții private și publice, pentru a ajuta zeci de copii și tineri aflați în situație de risc0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei