Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Neoneurogeneza - realitate confirmată de știință în ultimii vreo 30 de ani - înseamnă întinerirea și „mărirea” creierului, sub aspectul cogniției, atenției, emoției bune, memoriei și autocontrolului (conștiinței). De reținut că și trupul urmează calea revigorării, în urma neuro-creșterii și neuro-întreținerii pomenite!...
Neoneurogeneza - noii neuroni - se produce grație voinței:
- voința de a învăța ceva constant (de la o limbă străină, la un sport de precizie, un instrument muzical etc.).
- voința de a exersa creierul prin deslușirea unor problematici ”greu de înțeles”, cum sunt temele cărților de filozofie, de psihologie recentă, de ”autocunoaștere”, ”spiritualitate” (nu delectarea cu romane, revistuțe și filme romantic- telenovelistic-amoroase!...).
- voința de a scrie zilnic, analitic ”inspirat dinăuntru”, nu preluând idei prefabricate, ”plagiind” prin „copy-paste”...
- voința de a practica repetat, zilnic, ”rutinant”, exerciții (un sport, un instrument muzical, desenul...).
- contemplarea naturii și ”înfrățirea” cu toate cele ”de la Dumnezeu” aflate acolo, se adaugă ”metodei”.
Toate astea se cer a fi practicate indiferent de vechea profesiune personală și chiar în timpul acesteia!
Până la urmă este vorba despre iubire; iubirea de sine - în sensul luminos - cea care, fără frică fiind, permite și iubirea celuilalt, a ”aproapelui”: om, arbore, pasăre... Implicit, fiind la mijloc traiul fericit: cel al bucuriilor neurmate de remușcare, născute din descoperirea și înmulțirea ”talanților” personali: talentele.
Este lesne de observat că - rezumând - e vorba despre traiul în paradigma lui ”a fi”, nicidecum în ”a avea”.
În aceste condiții omul, indiferent de vârstă, poate atinge cea mai bună variantă psiho-fizică a sa de până în acel moment!... De reținut asta!...
De reținut este și faptul că oamenii - în majoritate - după pensionare decad psiho-fizic, nemaicultivându-și deloc creierul/mintea și, deși unii ”fac sală”, sport, alergare, excursii, tot se prăbușesc mintal devenind dezagreabili.
Evident că acest ”exercițiu de voință” trebuie început devreme, nu după ce, din cauza unui stil de viață ”pus pe căpătuială”, prea comod sau prea ambițios, cimentat, autosuficient, s-au instalat beteșuguri serioase organice; semn că mintea de până în acel moment nu fost prea vie, mobilă și atentă.
Cărți precum ”Biologia credinței” de Bruce Lipton, ”Miracolul telomerilor” de Elisabeth Blackburn, ”Boala ca șansă” de Ruediger Dahlke, ”Autovindecarea” de Tobias Esch sau ”Voința” de Roy F. Baumeister și altele, nemaiamintite aici, pledează și ajută.
