Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 25 ian 2023 - Anul XXVIII, nr. 19 (8243)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9769 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7307 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Caz asemănător cu tragedia de la Moldovița

Șofer condamnat la 12 ani de închisoare după ce a fugit de polițiști, iar un pasager din mașina lui a fost împușcat

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

O sentință dată de Tribunalul Sălaj acum câteva zile aduce în actualitate un caz care seamănă mult cu ce s-a întâmplat acum două săptămâni la Moldovița, acolo unde, în timp ce poliția încerca să oprească un șofer care nu a oprit la semnal, focul de armă tras de un polițist, spre cauciucul autoturismului, a pătruns prin portbagaj și i-a intrat în spate, în mod fatal, unui pasager. În cazul de la Suceava, se știe, sunt și unele voci care acuză că polițistul nu trebuia să tragă, în timp ce altele, mai multe, spun că șoferul care a ignorat toate semnalele a provocat practic tragedia. Sigur, cel mai important este ce spune legea și dacă polițistul a respectat procedurile în cazurile în care un șofer refuză să oprească în mod repetat la semnal și ignoră inclusiv focurile de armă trase în plan vertical. Nu intrăm aici în detalii, ancheta fiind efectuată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, dar vă prezentăm cazul din județul Sălaj, despre care a scris recent portalul clujust.ro.

 

Noian de infracțiuni comise de cel de la volan. Ar fi scăpat de răspundere dacă nu era prins

Într-o noapte din luna august a anului 2022, inculpatul C.P.F. a condus pe drumurile publice din Zalău un autoturism Opel Astra care nu era înmatriculat, iar cel de la volan era băut și nu avea permis de conducere (infracțiuni ce au putut fi stabilite evident ulterior și care ar fi rămas nepedepsite dacă șoferul era lăsat să scape).

Șoferul nu a oprit la semnalele acustice și luminoase ale organelor de poliție și nici la auzul focurilor de armă executate în plan vertical, prin aceasta creând o stare de pericol pentru mai multe persoane, inclusiv pasagerii din mașina sa.

Ancheta a arătat că urmărirea a fost una cu grad ridicat de risc, șoferul fugar făcând manevre periculoase și punând în pericol inclusiv pietoni de pe marginea carosabilului. La un moment dat, a rezultat din anchetă, șoferul fugar a încercat să tamponeze și mașina de poliție, care ajunsese în dreptul său.

 

17 focuri de armă trase în plan vertical, apoi 5 spre mașină

Pe acest fond, cei doi polițiști din echipaj (martori în dosar) au executat 17 focuri de armă în plan vertical sau în diagonală, într-o direcție sigură. Nici așa cel de la volan nu a oprit. Au urmat cinci focuri trase spre cauciucurile mașinii. Și în acest caz, în mașină erau mai mulți pasageri. Unul dintre gloanțe a intrat în spatele unuia dintre cei aflați pe bancheta din spate. Nici în acest moment șoferul nu a oprit și și-a continuat deplasarea, intrând pe un ogor, pe un teren accidentat. Pasagerul împușcat a fost dus așadar pe drum accidentat, și apoi transportat de prietenii săi până la o locuință, ceea ce i-a agravat starea. Rănitul a rămas cu leziuni permanente de paralizie, au indicat documentele medicale depuse la dosar. În plus, viața acestuia a fost pusă în iminent pericol, doar intervenția medicilor salvându-l pe tânărul împușcat.

 

Cum s-a ajuns la tentativă de omor: ”A preferat să continue urmărirea, acceptând posibilitatea ca cineva să moară”

Pe acest fond, procurorii de la Sălaj au încadrat fapta șoferului la tentativă de omor, prin faptul că acesta nu a oprit la nenumăratele somații și nici când s-au tras focuri în plan vertical. Concluzia procurorilor a fost că cel de la volan a știut unde se poate ajunge, însă a preferat să continue urmărirea, acceptând posibilitatea ca cineva să moară.

Conform sentinței Tribunalului Sălaj, șoferul fugar a primit 10 ani de închisoare pentru tentativă la omor calificat, plus alte pedepse mai mici pentru conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Pedeapsa rezultantă este de 12 ani și 10 luni de închisoare. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel de către inculpat.

 

Ușoare diferențe față de cazul de la Moldovița

Se poate observa că sunt și ușoare diferențe față de cazul de la Moldovița (șoferul fugar de la Sălaj nu avea permis, mașina nu era înmatriculată și s-au tras mult mai multe focuri de armă), însă din punctul de vedere al interpretării legale și logice, atâta timp cât șoferul nu a oprit la semnal polițiștii nu aveau de unde ști ce infracțiuni comite fugarul, ce vrea să ascundă acesta.

Conform art. 47 alin. 1 lit. e din Legea nr. 17/1996, cu modificările ulterioare, privind uzul de armă, polițistul poate face uz de armă împotriva oricărui mijloc de transport folosit, pentru imobilizarea infractorilor care, după săvârșirea unei infracțiuni, încearcă să fugă, precum şi împotriva conducătorilor acestora care refuză să oprească la semnalele regulamentare ale organelor abilitate, existând indicii temeinice că au săvârşit o infracţiune ori că este iminentă săvârşirea unei infracţiuni.

 

Cazul cu final tragic din timpul unei urmăriri de la Constanța și finalitatea lui în instanță

Un alt exemplu, ceva mai vechi, privind un accident din decembrie 2019, este legat de un tânăr din Constanța care, în noiembrie 2020, a fost condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Pe scurt, șoferul a fugit de poliție, a ignorat de nenumărate ori semnalele, inclusiv focurile de armă, iar la un moment dat, când a fost blocat de echipaj, a dat cu spatele și s-a îndreptat cu mașina spre cei doi polițiști care coborâseră pentru a-l soma din nou. Atunci, polițiștii au tras spre mașină, unul dintre pasageri fiind împușcat în cap.

Procurorii constănțeni nu au mers pe încadrarea de omor, ci pe încadrarea la infracțiunea de ucidere din culpă pentru șoferul care a provocat nenorocirea.

 

Cine și ce îi poate opri pe teribiliști?

Apariția cazurilor de acest gen (deciziile de condamnare amintite mai sus), tragediile mari consumate în aceste cazuri, tragedia mai recentă de la Moldovița, faptul că polițiștii sunt puși tot mai des în situații limită de șoferii care nu opresc la semnal, toate acestea ar trebui să îi facă pe teribiliști să se gândească de două ori înainte de a se urca la volan  indiferent de starea în care sunt și cu atât mai mult să fie conștienți că își riscă viața dacă nu opresc la semnal. Nu ne referim aici neapărat la riscul de a fi împușcați (aceasta fiind o situație limită, care ar trebui să fie o excepție absolută), ci și la riscul de a muri într-un accident ori de a ucide pe altcineva în timpul goanei nebune. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Șofer condamnat la 12 ani de închisoare după ce a fugit de polițiști, iar un pasager din mașina lui a fost împușcat.
 Vizualizări articol: 1175 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Șofer condamnat la 12 ani de închisoare după ce a fugit de polițiști, iar un pasager din mașina lui a fost împușcat0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei