Amintiri din Comunism

Când s-a apropiat data, cel care s-a opus a fost Adenauer, care se temea de comunism. Aşa a început Războiul Rece adevărat, odată cu fondarea RFG şi a Pactului Nord-Atlantic în 1949. Stalin, păcălit (poporul rus fiind, în fond, cel care a dat 20 de milioane de victime, iar Armata Roşie având o contribuţie de 80% la victorie), a înfiinţat RDG. Sigur că daca Germania oprea frontul de răsărit pe un aliniament sigur în Ucraina tot anul 1945, veneau cele două bombe atomice americane, de care scăpa Japonia temporar. Propaganda sovietică şi cea din ţările de democraţie populară denunţau zilnic încălcarea acordurilor de la Potsdam. Am citit şi am auzit totul cu ochii şi urechile mele de copil. Paradoxul paradoxurilor, dar Stalin avea dreptate să se considere tras pe sfoară. A făcut un gest mic de blocare a Berlinului occidental, dar apoi a renunţat. Evident, nu voia un război cu vechii aliaţi. Protestul lui Stalin a fost mai puternic atunci când cele trei puteri occidentale au încheiat în 1952 un tratat cu RFG, permiţându-i reînarmarea, mai puţin cea atomică, cu aviaţie, marină şi alte categorii de armament pe care le primea de la americani. Atunci a escaladat Războiul Rece şi s-a ajuns la neîncederea totală între foştii aliaţi antinazişti. Acesta se pare că este adevărul istoric, pe care nu-l spune nimeni, cu excepţia unor istorici sovietici şi ruşi.

Istoria e cea mai subiectivă şi mincinoasă disciplină, aş zice aparent ştiinţifică. Sigur că se poate scrie mai uşor, adică la întâmplare, despre epoci trecute, cu sau fără documente. Dar istoria celui de-al doilea război mondial, în toate ţările, memoriile şi tratatele, este total incompletă.

În copilăria comunismului de la noi, un autoer evreu, I. Ludo, a scris o serie de cărţi umoristice despre perioada dintre cele două războaie mondiale, despre care am mai vorbit. Au apărut exact până prin 1960 şi ceva. Mai târziu ar fi fost interzise, în epoca de aur a naţionalismului comunist. Romanele lui Ludo sunt excepţionale, apropiate de cele ale lui Ilf şi Petrov.

În anii copilăriei, când partidul nostru, călit în ilegalitate şi în Cominternul de  Moscova marelui Stalin, a interzis la anul nou urăturile cu „mascaţi”. Era vorba în principal de superstiţii şi de ura de rasă. Încă am prins prin 1950 echipe cu irozi, ţigani, doctori, urşi etc. Până am plecat din sat, flăcăii urau în costumele lor naţionale frumoase. Folclorul încă trăia. Vecinul nostru, Nicolae Seliuc, meşter rotar, a făcut pentru cei trei copii plumbuiere din lemn ornate artistic, iar pentru nevastă o furcă cu pedală, semimecanică, şi ea sculptată artistic. Lingurile necesare casei, piua, toate le făcea artistic. Stâlpii de la poartă erau scrijeliţi cu măiestrie. Cânepa era baza industriei casnice şi a folclorului poetic şi muzical, iarna, când femeile torceau. Cine n-a umblat desculţ din martie până în noiembrie nu ştie ce e folclorul. Mai ales cine nu a fugit desculţ pe o mirişte proaspătă sau pe un câmp cu buruieni unde toamna fusese tăiat popuşoiul sau holdanii cei purtători de seminţe de cânepă, care lăsau nişte ţepuşe, de la seceră, care-ţi puteau străpunge picioarele, dacă nu erai antrenat de mic. Dacă i-ai fi fugărit pe preot sau pe învăţător sau pe vreun profesor, cei care umblau încălţaţi tot timpul, îşi nenoroceau picioarele. Ţăranul, deci, cel talentat, şi nu erau toţi, făcea obiecte ale industriei casnice cu adevărat artistice, precum Coloana Infinitului a lui Brâncuşi. Nimeni nu lucra ceva pentru a fi vândut. Femeile treceau cânepa prin toate fazele de prelucrare pentru nevoile curente ale familiei sau pentru zestrea fetelor. Crăciunul era de fapt o sărbătoare păgână, precreştină. Povestea cu naşterea Domnului au pus-o preoţii mai târziu. Anul nou a creat confuzii printre aşa-zişii folclorişti. Este o sărbătoare laică, de primăvară, ce sărbătoreşte renaşterea naturii verzi. Aşa se serba cu ani în urmă începutul anului nou. Cine a adus-o în miezul iernii? Cred că tot preoţii, pentru a fi continuată cu Boboteaza, botezul Domnului. Urăturile păstrate peste ani, clasice, vorbeau de plug, de cai şi boi cu zurgălăi, de tras brazdă nouă etc. Evident că aceste operaţiuni se făceau prin martie-aprilie, când trebuia să se ţină şi Paştele. 

de Ioan Pînzar