Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 20 nov 2017 - Anul XXII, nr. 265 (6681)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,977 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7308 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Inconştienţă perseverentă

Nici un final de săptămână fără şoferi „mangă” la volan

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Consumul de alcool se asociază, din păcate, tot mai frecvent în ultima perioadă cu şofatul. În ciuda accidentelor extrem de grave, multe dintre ele soldate cu foarte multe decese, a popularizării acestora, dar şi a acţiunilor tot mai dese ale poliţiştilor, numărul celor care urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice este tot mai mare.

Inconştienţa nu are limite, iar unii dintre şoferi nu se rezumă la a consuma „doar” o bere, ci pleacă la drum „mangă”. Acţiunile organizate de poliţiştii suceveni în cursul zilelor de vineri şi sâmbătă nu fac decât să confirme că „zmeii şoselelor” sunt tot mai numeroşi.

„Campion” la valoarea alcoolemiei s-a dovedit la acest final de săptămână un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Fălticeni. Autovehiculul condus de sexagenar a lovit o altă maşină şi apoi a plecat de la locul faptei. Ulterior, maşina a fost descoperită în curtea unei societăţi comerciale, iar la volan se afla bărbatul de 61 de ani care a recunoscut incidentul în care a fost implicat.

A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Un incident oarecum asemănător s-a petrecut în comuna Râşca, unde un tânăr de 23 de ani care circula cu viteză nu a mai putut redresa autovehiculul într-o curbă şi a lovit o glisieră. Şoferul a suferit răni uşoare şi a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni. S-a constatat că înainte de a pleca la drum consumase băuturi alcoolice, rezultatul la aparatul etilotest fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Băut şi fără permis, la volanul unui tractor

O altă tamponare provocată de un şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice s-a produs sâmbătă la amiază, la Moara. O şoferiţă în vârstă de 32 de ani, din judeţul Botoşani, a sunat la 112 şi a reclamat că un tractor care rula cu spatele a intrat în maşina pe care o conducea şi i-a provocat avarii.

Poliţiştii care au ajuns la faţa locului au concluzionat că tractorul era condus de un bărbat de 59 de ani, din Moara, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, s-a constatat că tractoristul nu posedă permis de conducere, iar tractorul nu este înmatriculat.

Alcoolul în exces a fost şi cauza unui alt incident petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava. Un bărbat în vârstă de 35 de ani aflat la volanul unui VW Polo a intrat în gardul unei case, iar mai apoi s-a oprit într-un gard viu. Şoferul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a refuzat să fie condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Şi-a avariat maşina şi a băut apoi de necaz

Un incident similar a avut loc şi în satul Arghira, din comuna Preuteşti, unde poliţiştii au fost sesizaţi că un autoturism care prezenta mai multe avarii era abandonat. Din cercetări s-a stabilit că maşina a fost condusă de un tânăr de 29 de ani, pe care poliţiştii l-au găsit la domiciliu.

El a recunoscut că a condus autoturismul, pe care l-a avariat după ce a pierdut controlul supra direcţiei de mers şi a intrat în parapetul drumului judeţean, după care, de supărare, a consumat băuturi alcoolice.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În ultimele două zile, zeci de echipaje de poliţie au fost prezente pe drumurile publice de pe raza întregului judeţ pentru a se asigura că participanţii la trafic vor ajunge la destinaţie în condiţii de deplină siguranţă. Poliţiştii au identificat mai mulţi conducători auto care au dat dovadă de iresponsabilitate şi au urcat băuţi la volan. În toate cazurile poliţiştii au întocmit dosare penale şi le-au suspendat şoferilor dreptul de a mai conduce vehicule pe drumurile publice”, se arată într-un material de presă al celor de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nici un final de săptămână fără şoferi „mangă” la volan.
 Vizualizări articol: 2111 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.0 din 1 vot
Nici un final de săptămână fără şoferi „mangă” la volan1.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei