Sancțiuni

ITM Suceava a identificat 26 de persoane care desfășurau muncă nedeclarată, din care două la negru



Șeful ITM Suceava, Romeo Butnariu
Șeful ITM Suceava, Romeo Butnariu

Inspectorii de muncă suceveni au identificat, luna trecută, 26 de persoane care desfășurau muncă nedeclarată, din care două nu aveau nici o formă legală de angajare. Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Romeo Butnariu, a declarat că în luna octombrie a.c. inspectorii acestei instituții au efectuat 313 controale, din care 219 în domeniul relațiilor de muncă și 94 în domeniul securității și sănătății în muncă. Romeo Butnariu a precizat că pentru deficiențele constatate au fost aplicate 103 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 78.500 de lei.
El a precizat că în domeniul relațiilor de muncă, inspectorii ITM au efectuat 219 controale, fiind aplicate 34 de sancțiuni, iar valoarea amenzilor a fost de 74.500 de lei.
Romeo Butnariu a arătat că în total au fost depistate 26 de persoane care desfășurau muncă nedeclarată, din care 23 de persoane ale căror contracte individuale de muncă au fost transmise în registrul general de evidență a salariaților fără respectarea termenului legal. În cazul unei alte persoane, contract individual de muncă nu a fost transmis în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității. Butnariu a mai spus că alte două persoane au fost depistate fără forme legale de angajare. Acestea își desfășurau activitatea la doi angajatori, care au fost amendați cu suma totală de 20.000 de lei.
Șeful ITM Suceava a explicat că printre deficiențele constatate în acest domeniu se mai numără și nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară, a dispozițiilor legale referitoare la obligația de a ține evidența orelor prestate de fiecare salariat sau a prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă.
Romeo Butnariu a mai spus că și în domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 94 de controale, în urma cărora s-au aplicat 69 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor fiind de 4.000 de lei.
Nu în ultimul rând, Romeo Butnariu a precizat că, potrivit datelor din registrul general de evidență a salariaților, la data de 1 noiembrie 2017, în județul Suceava erau 126.316 contracte individuale de muncă active, din care 118.916 pe durată nedeterminată și 7.400 pe durată determinată.



Recomandări

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini

CCI Suceava organizează un seminar gratuit în care va fi prezentat noul sistem Reges pentru raportări în domeniul muncii

CCI Suceava organizează un seminar gratuit în care va fi prezentat noul sistem Reges pentru raportări în domeniul muncii
CCI Suceava organizează un seminar gratuit în care va fi prezentat noul sistem Reges pentru raportări în domeniul muncii