Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 28 aug 2017 - Anul XXII, nr. 193 (6609)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   29 imagini |   ø fişiere video

Pe Munceii Rarăului

„Sărbătoarea Muntelui”, un regal de muzică populară, meşteri iscusiţi, bucate delicioase şi spectatori entuziaşti

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

În locul numit Munceii Rarăului, pe platoul Masivului Rarău, într-o oază de linişte, de aer curat, de pitoresc, departe de modernitate, de clădirile gri şi de aglomeraţie, a avut loc duminică, 27 august, după ora amiezii, „Sărbătoarea Muntelui”, un eveniment organizat de Consiliul Judeţean Suceava şi Centrul Cultural Bucovina. Mulţimea a fugit de fierbinţeala asfaltului (ieri la ora amiezii temperaturile din termometre arătau şi 33 de grade Celsius) şi a urcat pe jos sau cu maşinile până pe platoul Masivului Rarău, unde a fost salutată de soarele blând cocoţat printre norii alb-cenuşii, de albastrul infinit, care se lua la întrecere în frumuseţe cu verdele coniferelor, şi de mirosul de brad care-ţi tăia răsuflarea. Chiar dacă norii păreau nevinovaţi, după vreo două ore şi ceva de la debutul sărbătorii s-au prins în horă şi au vărsat o ploaie caldă, care însă nu a ţinut mult şi nici nu a stricat pofta de joc şi voie bună a oamenilor, artişti, localnici, turişti adunaţi pe Munceii Rarăului. Razele soarelui puternic din prima parte a zilei au fost domolite pe parcursul zilei de crestele muntoase, dar şi de stropii de ploaie, învăluind întreaga mulţime cu o căldură plăcută, numai bună pentru o zi la munte.

 

„Aici este un <arhipelag> de o frumuseţe unică”

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a spus, la debutul evenimentului, că nu el ar trebui să vorbească la acest eveniment, ci artiştii şi natura. „Vă mulţumesc că aţi venit. Mă bucur că ne vede o ţară întreagă astăzi, în inima munţilor Bucovinei. Trebuie să le spunem celor care au venit pentru prima dată aici, că aici este un <arhipelag> de o frumuseţe unică: de aici vedem Giumalăul, vedem Ceahlăul, munţii Bistriţei. Vremea ţine cu noi şi mă bucur că închidem astăzi, cu acest eveniment, calendarul sărbătorilor din luna august dedicate diasporei româneşti, dar şi celor de acasă. Bun venit, petrecere frumoasă şi încă o dată mulţumesc mult artiştilor, oamenilor din satele de munte care au venit aici, mulţumesc tuturor vizitatorilor care au venit şi vă doresc petrecere frumoasă”, a spus Gheorghe Flutur, încheind cu mesajul „Hai în Bucovina!”.

Întregul eveniment a fost transmis în direct pe EtnoTV, astfel că nu numai sucevenii, dar şi foarte mulţi oameni din ţară au putut să urmărească „Sărbătoarea Muntelui” din faţa televizoarelor şi să descopere o parte din frumuseţile Bucovinei.

 

Obiecte tradiţionale, suveniruri şi bucate alese

Priveliştea superbă, cu stânci albe şi zvelte, cu siluetele Pietrelor Doamnei care se ridică semeţe printre dealuri şi văi, a atras un număr mare de localnici şi turişti dornici să ia o gură de aer curat, să guste din produsele tradiţionale din Bucovina, pe acorduri de muzică populară autentică. A fost bucurie şi voie bună, bucuria reîntâlnirii unii cu alţii, meşteri populari, producători locali, artişti de muzică populară, instrumentişti şi interpreţi cu publicul venit din mai multe zone ale judeţului şi nu numai. O călătorie pe aceste meleaguri înseamnă oricând o bucurie, dar atunci când este şi bun gust, veselie, tradiţii, oameni frumos îmbrăcaţi în costume populare, care preţuiesc straiele vechi, păstrate de la părinţi şi bunici, sau mai noi, făurite de mâinile pricepute ale meşterilor populari locali, este cu atât mai atrăgătoare.

Am întâlnit pe Munceii Rarăului 12 meşteri populari din judeţ care şi-au expus în câteva standuri produsele făurite de ei, obiecte din ceramică, icoane tradiţionale, măşti populare, sculpturi în os, obiecte vânătoreşti, obiecte confecţionate din lemn, din piele, ouă încondeiate etc. Turiştii au avut de unde alege un suvenir, pe care să-l ducă în casele lor şi să-l identifice cu tradiţiile bucovinene. Nu au lipsit nici bucatele alese, care au provocat în mod plăcut papilele gustative. Orice participant la sărbătoare putea face o incursiune printre bucate fel de fel, de la cozonaci bucovineni la fructe de pădure, de la caş şi urdă proaspete la un balmoş gătit sub ochii pofticioşi ai trecătorilor, de la cârnăciori încinşi pe grătare la friptură de miel la ceaun. Bucatele puteau fi stropite cu un vinişor rece sau un pahar cu bere.

 

Promovarea unui produs cultural al Bucovinei

Dacă vă gândiţi că a lipsit muzica de la sărbătoarea de pe Munceii Rarăului, vă înşelaţi. A fost un regal de muzică populară, cu artişti cunoscuţi şi îndrăgiţi din judeţ, dar şi din alte judeţe, spectacol care a avut loc pe o scenă special amenajată, într-un cadru natural pitoresc. Spectacolul a fost prezentat de Sorin Filip, directorul Centrului Cultural Bucovina, şi Călin Brăteanu, directorul Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, din cadrul Centrului Cultural Bucovina, ambii cunoscători ai muzicii populare şi tradiţiilor bucovinene, îndrăgiţi interpreţi de muzică populară. În prezentarea sa, Sorin Filip a amintit că evenimentul este organizat, susţinut şi implementat de Consiliul Judeţean Suceava, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.

„Aici este chemarea muntelui. Aici s-au întâlnit laolaltă oameni care duc mai departe cântecul, portul şi tradiţia, ceea ce avem noi mai de preţ, cântecul şi jocul popular. Bucovinenii au fost mereu mândri de tradiţii şi neîntrecuţi în măiestria ospitalităţii”, a precizat şeful Centrului Cultural Bucovina. La rândul său, Călin Brăteanu s-a adresat publicului spunând: „Sperăm să aducem un strop de bucurie în inimile domniilor voastre pentru că, până la urmă, acest eveniment nu este altceva decât un bun prilej de a promova un produs cultural al Bucovinei”. Tot el ne-a spus că un spectacol de acest gen reprezintă „eul nostru şi personalizează zona în care trăim”.

 

Zeci de artişti pe aceeaşi scenă, „la umbra Pietrelor Doamnei”

Sunetele de bucium au adunat oamenii în jurul scenei, pentru a putea asculta muzică populară autentică, pentru a imortaliza cu telefoanele mobile sau cu aparatele foto un artist preferat sau pentru a se prinde în horă, deşi spaţiul nu le permitea prea multă mişcare. Pe scena special amenajată pentru eveniment au evoluat artiştii Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava şi interpreţii de muzică populară George Finiş, Dana Dăncilă, Marian Gogan, Andreea Chisăliţă, Lucica Păltineanu, Nicolae Vieru, Rodica Andronic, Laura Erhan, Nicoleta Hafiuc, Ilie Caraş, Alexandra Dan, Elisa Hechelciuc, Dănuţ Onoiu, Marius Dochiţa.

Nu au lipsit din spectacolul folcloric nici „Dănţăuşii din Groşi” - Maramureş, Grupul Folcloric „Cetina” din Vama, Grupul Folcloric „Obcina Stânişoarei” din Mălini, Formaţia de dansuri „Mănăstirenii” din Mănăstirea Humorului, Grupul Folcloric „Stăjăncuţa” din Straja, Ansamblul Artistic „Rapsodia Călimanilor” din Topliţa, Grupul Folcloric „Huţulii” din Moldoviţa şi Casian Balabasciuc, Grupul vocal-instrumental „Piatra Şoimului” din Câmpulung Moldovenesc şi Formaţia de dansuri „Plaiurile Pojorâtei” din Pojorâta.

 

„Peisaj mirific! Venim şi anul viitor”

Printre turiştii aflaţi duminică la poalele Rarăului, la „Sărbătoarea Muntelui”, am întâlnit-o şi pe Tania Rotar, din Cluj, care ne-a spus că este foarte încântată de peisajul mirific descoperit în Bucovina, mai ales că este pentru prima dată când păşeşte pe aceste meleaguri. „Am auzit că şi mâncarea de aici este foarte gustoasă, aşa că o să urcăm şi la o stână din zonă, să gustăm din produse tradiţionale. Chiar dacă nu suntem consumatori de muzică populară, o să ascultăm puţin şi această muzică, atraşi mai ales de costumele populare deosebite. Venim şi anul viitor”, a completat turista.

Spre finalul „Sărbătorii Muntelui”, la apus de soare, vegheaţi de Pietrele Doamnei, turiştii şi-au luat rămas bun de la artişti, de la tot ce preţ de câteva ore i-a făcut bucuroşi, mândri de ţara lor, cu gândul revenirii şi anul viitor, la un eveniment similar pe Munceii Rarăului.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Sărbătoarea Muntelui”, un regal de muzică populară, meşteri iscusiţi, bucate delicioase şi spectatori entuziaşti.
 Vizualizări articol: 2630 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.3 din 3 voturi
„Sărbătoarea Muntelui”, un regal de muzică populară, meşteri iscusiţi, bucate delicioase şi spectatori entuziaşti4.353

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei