Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 24 iul 2017 - Anul XXII, nr. 165 (6581)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Sărbătoare

Noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a fost hirotonit duminică, sub numele de Damaschin Dorneanul

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Zi de sărbătoare şi moment important în viaţa Bisericii Ortodoxe, duminică, 23 iulie 2017, la Suceava, când în catedrala Arhiepiscopală „Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, a avut loc hirotonia noului Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Acesta este fostul Părinte Arhimandrit Damaschin Luchian, de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, care la începutul lunii iulie a fost votat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, sub titulatura de Damaschin Dorneanul.

 

În timpul slujbei speciale, părintele Damaschin a făcut mărturisirea de credinţă

Hirotonirea noului Episcop-vicar s-a făcut în cadrul Sfintei Liturghii care a avut loc duminică în Catedrala Arhiepiscopală a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”. În jurul orei 09.00, soborul format din înalţi arhierei şi preoţi, în frunte cu ÎPS Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, însoţiţi de credincioşi au intrat în Catedrala Arhiepiscopală pentru slujbă. Slujba de ipopsifiere a noului Episcop-vicar ales al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a avut loc cu o seară înainte, la finalul slujbei Vecerniei. Slujba de duminică, în cadrul căreia Preacuviosul Părinte Arhimandrit Damaschin Luchian a fost hirotonit Episcop-vicar ales al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a început prin citirea în faţa celor nouă înalţi arhierei, a mărturisirii de credinţă, după care a urmat semnarea actul oficial prin care îşi asumă mărturisirea de credinţă, precum şi slujirea şi misiunea ce vor urma: „Din mila lui Dumnezeu, eu Damaschin Arhimandritul, chemat la hirotonia ca Arhiereu al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor cu titulatura Dorneanul mărturisesc: Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor. Şi întru Unul Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu...”. După mărturisirea întregii sale credinţe, Episcopul-vicar Damaschin Dorneanul a încheiat şi a semnat în faţa celor prezenţi. „Acestea fiind toate mărturisirile mele, întăriţi-mă cu rugăciunile Înalt Preasfinţiilor şi Sfinţiilor Voastre”.

 

Slujba de hirotonire a fost urmărită de credincioşi pe un ecran amplasat în curtea mănăstirii

Cei peste 1.000 de credincioşi care au asistat la slujba de duminică, au putut vedea întreaga desfăşurare a rânduielii liturgice pe un ecran mare, amplasat în curtea mănăstirii. Pentru mulţi dintre ei slujba de hirotonire a fost o adevărată sărbătoare, de care rar se pot bucura. Unii dintre credincioşi au venit cu bucurie în suflet, cunoscându-l pe Părintele Arhimandrit Damaschin din timpul uceniciei sale. Rodica, una dintre credincioasele prezente la slujbă ne-a povestit: „E o foarte mare bucurie pentru Arhiepiscopia noastră. Eu pe părintele Damaschin îl cunosc de la Sihăstria Putnei, este un om deosebit şi cred că smerenia dumnealui a făcut ca să fie ales acum Episcop pentru Arhiepiscopia noastră. O foarte mare bucurie, mai ales pentru acest om atât de deosebit”, iar Iridenta, o doamnă de vârsta a treia ne-a spus: „Cred în el, pentru că dacă l-au ales, cred. Îi tânăr şi cred în tinereţea lui. E nevoie şi de tineri, cu alte vederi”.

 

La slujbă au fost prezenţi nouă înalţi ierarhi ai Sfântului Sinod

Sfânta liturghie de hirotonie a Episcopului-vicar a beneficiat de prezenţa a nouă înalţi arhierei, între care ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Iosif, Mitropolitul Credincioşilor Români din Europa de Vest şi Meridională, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Episcopii de Roman-Bacău, al Severinului şi Strehaii, al Devei şi Hunedoarei şi PS Macarie, Episcopul Europei de Nord. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Varsanufie Prahoveanul, a citit în faţa celor prezenţi Actul Patriarhal de Confirmare a Episcopului-vicar: „Aducem la cunoştinţă că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din ziua de 4 iulie 2017 a ales în postul vacant de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor pe preacuviosul părinte Arhimandrit Damaschin Ioan Daniel Luchian de la Mănăstirea Sihăstria Putnei”.

 

Cine este noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor

Părintele Damaschin Ioan-Daniel Luchian s-a născut pe data de 24 iunie 1981 în comuna Dorneşti, judeţul Suceava, fiind cel de-al doilea copil al părinţilor Constantin şi Elena Luchian. Formarea teologică a dobândit-o la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava, apoi la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, secţia Pastorală, fiind licenţiat în urma susţinerii lucrării „Paternitate şi filiaţie duhovnicească în Ortodoxie”. Între anii 2006-2008 a urmat cursuri postuniversitare de masterat în cadrul Facultăţii de Teologie „Patriarhul Justinian” din Bucureşti, secţia Doctrină şi Cultură, finalizate cu lucrarea de disertaţie „Paternitate şi filiaţie duhovnicească în scrisorile Sfinţilor Varsanufie şi Ioan din Gaza”. Din anul 2015 este doctorand al Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu. În ceea ce priveşte ascultările pe care le-a avut în Biserică, părintele Damaschin a fost închinoviat la Mănăstirea Sihăstria Putnei pe data de 19 iulie 2004. A fost hirotonit ierodiacon în martie 2006, după care, pe 28 aprilie 2006 a fost hirotonit preot de către ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. În şedinţa din 4 iulie 2017, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe părintele Damaschin Luchian în postul de Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cu titulatura „Dorneanul”

 

Damaschin Dorneanul a fost aşezat pe scaunul Episcopului-vicar

Slujba de hirotonire a continuat în cântările feţelor bisericeşti de faţă, care au intonat de mai multe ori „Vrednic este! Vrednic este!”, urmate de alocuţiunea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a arătat că: „Părintele Damaschin a fost hirotonit prin puterea Duhului Sfânt întru Arhiereu. Luăm parte la un moment rar întâlnit în viaţa bisericii. Suceava nu a mai avut parte de un asemenea ceas binecuvântat de când ÎPS Arhiepiscop Pimen a fost hirotonit arhiereu, cu decenii în urmă. Începând de astăzi, PS Episcop Damaschin urcă şi mai sus pe muntele mângâierii întru Duhul Sfânt.  Mantia arhierească îl acoperă cu valurile nesfârşite ale Duhului Sfânt, urcând cascadă peste dânsul. Acestea îl apără, îl ocrotesc şi îi dau putere, îi oferă spaţii nesfârşite şi adânci de bucurie duhovnicească. De la înălţimea arhieriei are posibilitatea să vadă întinderile fără hotar ale bisericii, să vadă viaţa unor preoţi, călugări şi credincioşi mireni, care trăiesc discret dar real viaţa în Hristos”.

Noul arhiereu a fost aşezat pe tronul rezervat Episcopului-vicar din Catedrala Arhiepiscopală, fiindu-i înmânată cârja episcopală.

 

Viitoarea colaborare fructuoasă dintre cei doi arhierei, profilată în cuvintele de încheiere

Înalt Prea Sfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a apreciat prin alocuţiunea sa de încheiere, aplecarea Sfântului Sinod spre propunerile venite din partea sa, călăuzite de experienţa sa monahală. „Ţin să mulţumesc bunului Dumnezeu, dar rămân cu o bucurie mare, că Părintele Patriarh Daniel a avut o încredere deplină în cele propuse de mine, atât pentru părintele Damaschin cât şi pentru părintele Glichentie, deci mi-a acordat întreaga încredere”. În acelaşi timp, Episcopul-vicar Damaschin Dorneanul crede cu adevărat că are multe de învăţat din experienţa celui pe care l-a numit „Adevăratul Păstor al Bucovinei”, declarând audienţei din Catedrala Arhiepiscopală: „Trecând cu vederea puţinătatea vârstei şi nedesăvârşirea sufletească, dar făgăduind a împlini cu harul, Domnul îmi pune astăzi o cruce nouă, cea a arhieriei şi îmi deschide calea spre o lucrare în care să fiu gura Lui şi mâna Lui, întru învăţarea şi sfinţirea poporului binecredincios al său. Cu smerenie şi recunoştinţă încep această sfântă misiune, sub îndemnul şi mesajul cuvintelor din Sfânta Scriptură, care s-au citit astăzi la Sfânta Liturghie.”, iar adresându-se ÎPS Pimen, celui a cărui mână dreaptă va fi în următoarea perioadă, a spus: „Primiţi-mă să vă fiu toiag la bătrâneţe, povăţuiţi-mă cu inimă de părinte, ca să se bucure inima preasfinţiei voastre de ascultarea mea de ucenic şi certaţi-mă cu blândeţe ca să se înţelepţească sufletul meu din experienţa domniei voastre.” O zi de sfântă sărbătoare în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, încheiată sub clocotul clopotelor sfintei Catedrale Arhiepiscopale „Sfântul Ioan cel Nou” a Sucevei.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a fost hirotonit duminică, sub numele de Damaschin Dorneanul.
 Vizualizări articol: 4847 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 7 voturi
Noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a fost hirotonit duminică, sub numele de Damaschin Dorneanul5.057

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei