Filatura de In şi Cânepă din Fălticeni a rezistat capitalismului şi produce astăzi, într-o lună, cât într-o zi din perioada ei de vârf

Filatura de In şi Cânepă, SC Faltin SA sau cum simplu îi spun fălticenenii Filatura, este prima fabrică modernă construită în oraşul Fălticeni, odată cu debutul industrializării comuniste, începută în anii ‘50 ai secolului trecut. Bazele fabricii au fost puse de sovietici începând cu anul 1953, după un proiect rusesc. Construcţia a fost finalizată după trei ani de muncă, filatura intrând în producţie în ultimele luni ale anului 1956.  A fost folosită tehnologie rusească, mare parte dintre utilaje fiind aduse din Uniunea Sovietică. Douăzeci de ani, până în anul 1976, filatura a funcţionat cu aceste utilaje, în acel sistem care producea firul de in şi de cânepă, folosind materia primă de la topitorii. În anul 1976 a început dezvoltarea sectorului de ţesătură şi finisaj, în încercarea de a se merge pe un sistem integrat, Filatură – Ţesătorie – Finisaj. Filatura a vândut însă întotdeauna fir ca produs finit, mare parte din acesta fiind exportat, de aceea nu s-a putut vorbi niciodată de o Integrată de In şi Cânepă la Fălticeni.

În perioada de vârf a Filaturii, aproape fiecare familie din oraş avea un membru angajat în fabrică

Producţia a început în anul 1956, asistenţa tehnică fiind asigurată de ruşi, care în primii ani erau şi singurii beneficiari ai produsului finit. Halele fabricii au fost construite pe un sistem de şeduri, cu grinzi arcuite şi luminatoare verticale. În interior funcţionau şase linii de prelucrare a fibrei de in şi cânepă, pe care se lucra în trei schimburi. Se luau inul şi cânepa din faza de fibră şi se prelucrau, transformându-le în fir, care era vândut către ţesătorii. În secţiile de Prelucrare şi de Filare se lucra pe zeci de maşini, unele ruseşti, din anii ‘50, altele produse ulterior de industria românească de profil.

Un simbol al Filaturii a fost întotdeauna, pentru cel care intra în oraş dinspre Roman, Turnul de apă. Acesta a fost construit pentru a asigura rezerva de apă a fabricii, în cazul unei avarii electrice. Pe fiecare nivel al turnului existau bazine care puteau stoca până la 20.000 de litri de apă, fiind ştiut faptul că în procesul tehnologic Filatura folosea cantităţi importante de apă.

Piaţa principală de desfacere o reprezentau ţările din cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), 80% din producţie fiind exportată în ţări precum Uniunea Sovietică, Cehia, Polonia, Republica Democrată Germană. Restul de 20% pleca spre piaţa Statelor Unite ale Americii.

La mijlocul anilor ‘70 Filatura avea în jur de 2.000 de salariaţi, iar în urma extinderii şi dezvoltării din acea perioadă, numărul celor implicaţi în procesul de producţie din Filatură ajunsese la 4.500 de salariaţi. Mircea Rotariu, actualul director al SC Faltin SA - denumirea de astăzi a fabricii, ne povesteşte despre importanţa acestei fabrici pentru locuitorii oraşului de pe Şomuz.

„Nu exista familie din oraş fără un membru în Filatură. Fălticeniul era legat de industria textilă prin această unitate de producţie, care aducea venituri importante oamenilor şi bugetului local. Când ieşeau salariaţii pe poarta fabricii, la orele de schimb, unii ajungeau în centrul oraşului în timp ce alţii încă ieşeau pe poartă.”

Începutul declinului într-o perioadă de schimbări profunde în economie

Anii de aur ai Filaturii, când producţia de in şi cânepă ocupa un sector important din agricultură, când topitoriile lucrau din greu pentru asigurarea materiei prime şi când comenzile curgeau în permanenţă, în cadrul unei economii planificate, au început să pălească după schimbările de la începutul anilor ‘90. Desfiinţarea CAER-ului şi pătrunderea pe piaţa rusească a mărfurilor din China şi din ţările capitaliste au constituit un prag crucial pentru producţia de textile, comenzile începând să scadă odată cu dispariţia comerţului planificat.

În anul 1990, Filatura de In şi Cânepă îşi separă activitatea în cadrul a două societăţi, Faltin SA, rămasă pe structura vechii filaturi, şi Fintex SA, formată pe structura profilului de ţesătorie şi finisaj, după anul 1976. În primii ani avea să menţină o producţie destul de importantă, în ciuda sloganelor lansate inclusiv de cârmuitori, precum „industria românească este un morman de fier vechi”, sau a înţelegerii greşite a cuvântului lichidare, care pentru mulţi a însemnat distrugere, eliminare. Prea puţini au fost cei care au înţeles atunci importanţa utilajelor cu care se lucra în aceste întreprinderi, multe aduse din import.

Filatura, sub noua titulatură de Faltin SA, a continuat să producă fir în anii care au urmat sub conducerea directorului general Mircea Rotariu, atingând perioada de vârf între anii 1994-1998, când fabrica avea 2.600 de angajaţi. Primele şocuri ale disponibilizărilor au venit în anul 1998, când mai mult de 300 de salariaţi au plecat din fabrică. În anii care au urmat au părăsit filatura în medie câte 50-100 de angajaţi pe an, cei tineri şi-au găsit de muncă în străinătate, iar cei vârstnici au ieşit la pensie.

O legislaţie confuză promovată prin intermediul Legii 143/2000, cu privire la combaterea traficului şi consumului de droguri, nu făcea diferenţa între cannabis sativa, cânepa din industria textilă cu un conţinut de substanţă activă sub limita europeană de 0,2%, şi cannabis indica, cu un conţinut mare de substanţă narcotică. Prin această confuzie au fost restricţionate toate culturile de cânepă, lucru care a afectat în mod direct această industrie după anul 2000, afectată fiind şi activitatea Filaturii din Fălticeni.

O relansare a acestei industrii ar putea aduce locuri de muncă, mult râvnite de fălticeneni

Astăzi numărul angajaţilor care fac producţie în Filatură este de doar 35, în majoritate oameni peste 50 de ani. S-a păstrat profilul de producţie a firelor de in şi cânepă, producându-se aceleaşi sortimente, însă la nivelul unei microîntreprinderi. Ceea ce producea Filatura altădată timp de o zi, pe trei schimburi, se realizează astăzi în timp de o lună de zile. Se lucrează cu materie primă din import, in topit „la rouă” din Belgia şi Olanda şi cânepă din Ucraina. În România culturile de in şi cânepă au dispărut, iar despre topitorii nici nu mai poate fi vorba. Cele patru topitorii din judeţ, funcţionale cândva la Cornu Luncii, Dorneşti şi Iţcani pentru in şi Vereşti pentru cânepă, au rămas o amintire pentru cei care câştigau aici o bucată de pâine.

România ocupa în anii ‘80 locul trei în lume în ceea ce priveşte producţia de cânepă, iar soiurile româneşti, precum Lovrin 110, dezvoltat de cercetătorii români la Staţiunea de Cercetări cu acelaşi nume din judeţul Timiş, erau dintre cele mai productive din lume. Astăzi se mai cultivă câteva hectare la staţiunile de cercetare din Timiş şi Satu Mare, cu toate că cele câteva zeci de topitorii din ţară şi-au închis activitatea de mult.

Cu toate acestea producţia de cânepă ar putea fi relansată, mai ales după ultimele modificări la Legea 143/2000, la care s-au făcut câteva completări care ar putea duce la reapariţia culturilor de cânepă pentru fibră. Mircea Rotariu, directorul Filaturii din Fălticeni, e convins că „o investiţie de 1-1,5 milioane de euro, care ar însemna punerea în funcţiune a unei topitorii de cânepă şi modernizarea unor utilaje din cadrul unor filaturi încă funcţionale, ar putea relansa producţia de fir şi ar aduce locuri de muncă şi bani la buget.”