Mircea Radu IACOBAN

Două veşti îngrijorătoare avertizează că e-n joc soarta mâţelor. Sunt proprietar de motan, mi-e drag neamul pisicesc, nu pot rămâne indiferent la agresarea unei specii care, de la vechii egipteni încoace, a însoţit cu credinţă, discreţie şi modestie destinul întregii omeniri. Cea dintâi veste alarmantă vine din Mosul - Irak: autorităţile au decis o interdicţie severă – fără pisici în urbea de pe râul Tigru! Din considerente, pare-se, religioase: ar fi „împotriva viziunii, ideologiei şi credinţei jihadiste”. Am putea găsi raţiunea (scuzaţi: nu raţiunea, ci explicaţia) interzicerii telefonului mobil, a internetului, muzicii, cinematografului, ba chiar şi pentru dinamitarea relicvelor de la Ninive, a moscheilor construite înainte de Hristos ori a Bibliotecii Latine: ăsta-i gradul de cultură şi civilizaţie al ISIL, variantă a mai cunoscutei ISIS. Dar cu pisicile, ce-or fi având cu inofensiva şi inocenta familie Felidae? Se ştie că prind şoareci, că au calităţi terapeutice atestate, că Felinoterapia alungă stresul, că nu fac nici o pagubă, că aduc destindere în casă, nu degeaba li se spune, în popor, „mănuşa lui Dumnezeu”.

Poate, totuşi, nu religia a dictat izgonirea mâţei, ci anumite măsuri de protecţie informativă adoptate de războinicii ISIL, care, în vară, tot la Mosul, au interzis... porumbeii. Probabil, în ideea stopării trimiterii de mesaje par-pigeon în era internetului! De pisici mesager n-am auzit, deşi, se ştie, sunt capabile să se întoarcă acasă de la sute de kilometri; oricum paza bună trece primejdia rea.

Tot despre o sinistră fatwa vorbim în cele ce urmează, oropsită fiind de această dată, în România, Felix Silvestris, ruda apropiată a domesticei Felix Catus. Emitent: dna Cristiana Paşca Palmer, ministru tehnocrat al Mediului. Subiectul: uciderea a 483 de pisici sălbatice, dimpreună cu 552 de urşi şi 657 de lupi, (tustrele specii protejate). De 8 (opt!) ori mai mult decât s-a împuşcat, tot cu patalama ministerială, între 2006 şi 2015! Adevărat masacru cinegetic! Şi aici, ca şi în cazul de la Mosul, sunt chestiuni de înţeles şi altele de pus mâinile în cap. Doamna ministru, aşa cum cu mânuţa dumneaei a scris în declaraţia de avere (ce nu cuprinde, cum cere legea, şi averea soţului), are domiciliul la Bruxelles. S-ar putea spune că-i destul de greu unei localnice din Grand Place să înţeleagă viaţa codrului românesc, dar s-ar greşi: dna Palmer se trage din Ţara Lăpuşului (am citit în „Graiul Maramureşului” un interviu absolut onorabil, nutrit din simţire românească şi cinstită iubire de „frunză verde”); chiar dacă drumul de la liceul sanitar la Harvard a fost lung şi complicat, n-avem nici un temei să suspectăm ministra de întoarcere în patrie amnezică. Greşeala ce-o comite este că a lăsat să meargă înainte o practică decizională grav afectată de un conflict de interes lesne de aşezat sub titulatura „lupul paznic la stână”. Stabilirea cifrei victimelor cu blană ocrotite şi pe cale de dispariţie se face în continuare tot conform aprecierilor ing. Ovidiu Ionescu (evident, şi dr.), care, între altele, este şi preşedintele Asociaţiei braşovene a vânătorilor. Argumente: urşii ar fi produs anul trecut o pagubă totală, socotită la centimă, de 783.018 lei (probabil, oi, stupi şi altele). Adică, un flecuşteţ, câtă vreme doar pentru un trofeu de urs vânătorul străin plăteşte 8.000 de euro. Înmulţiţi 8.000 cu 552: zeci de milioane de euro oferă dr. Ionescu (pare-se, agronom) asociaţiilor de vânători, iar cele mai multe derogări le-au primit din totdeauna puşcaşii de la Braşov! Şi, cum se ştie, străinul nu plăteşte numai trofeul, ci şi o sumedenie de servicii asigurate de gazde, başca „atenţiile” care curg după fiecare expediţie cu succes.

Noroc de Academia Română care, consultată, n-a aprobat ordinul ministerial, considerând cotele de recoltare mult exagerate într-o ţară în care se taie pădurile în neştire, habitatul fiecărei specii micşorându-se dramatic. Dar asta era treaba Academiei? Poate, de fapt, stârpim fiarele pentru respectarea bonităţii fondului: dispar pădurile, logic, trebuie să mai piară şi din fiare! Dar pisicile, stimată doamnă ministru, ce v-au făcut pisicile? De ce nu le lăsaţi să trăiască în voia lor, că nu cer mâncare, stârpesc rozătoarele, şi dl dr. Ionescu n-a putut avansa nici o cifră de daune imputabile mâţei sălbatice? Sigur că vânătorilor le prieşte orice derogare, dar biata natură, atât de agresată şi de închingată, cât mai poate ţine în viaţă animalele sălbatice care, minunăţie, ne-au mai rămas, s-o ajutăm s-o facă, nu cu puşca, ci cu mintea, fiindcă există soluţii pentru diminuarea semnificativă a tuturor pagubelor. Altfel, viitorul e-al grădinii zoologice! Bucuria la care ne invită dna Palmer prin retragerea (temporară) a ordinului de masacrare seamănă cu povestea băgării şi scoaterii caprei din casă: veseliţi-vă, spune rabinul, nu mai aveţi necazuri. Deocamdată, dar cine ştie ce mai coace dl dr. Ionescu, iar dna Palmer semnează?