Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 20 mai 2016 - Anul XXI, nr. 117 (6230)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6712 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Temă

La ”Zilele Medicale ale Sucevei”, medicii vorbesc despre presă ca despre un adversar

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

A cincea ediţie a Conferinţei Naţionale ”Zilele Medicale ale Sucevei” a început, ieri, cu participarea a aproape 500 de medici şi cu peste 70 de lucrări înscrise în program. La fel ca şi la ediţiile precedente, una dintre temele abordate încă de la început a fost relaţia lumii medicale cu presa, mass-media fiind identificată de doctori ca inamic, ahtiată după ştiri de senzaţie din sistemul de sănătate şi în permanentă vânătoare după erorile medicale. Dacă medicii suceveni s-au ferit în acest an să spună direct că au nemulţumiri în legătură cu presa şi au lăsat subiectul în sarcina prefectului de Suceava, Constantin Harasim, preşedintele de onoare al conferinţei, prof. dr. Vasile Astărăstoaie, a subliniat că societatea trăieşte în conflict, ”delaţiunea capătă valoare morală şi este percepută ca valoare morală”, şi a întrebat retoric cum se mai poate vorbi astăzi despre demnitate şi onoare, când ”loialitatea, curajul, performanţa şi competenţa sunt acoperite de un val de incompetenţă şi incultură”, când ”tot felul de prompteriste” şi ”galerii de fotbal” îşi dau cu părerea despre sistemul medical. Aluzia este mai mult decât transparentă la scandalul care a zguduit societatea românească după tragicul accident din clubul Colectiv şi după investigaţiile jurnalistului sportiv Cătălin Tolontan, care au condus la scandalul dezinfectanţilor. Profesorul a arătat că onoarea şi demnitatea medicilor trebuie apărate de Colegiul Medicilor, iar când cineva greşeşte, ”nu trebuie lapidat în piaţa publică”, ci judecat de profesionişti şi pedepsit proporţional cu greşeala comisă.

De altfel, un mesaj asemănător a fost postat pe site-ul Colegiului Medicilor Suceava şi de preşedintele organizaţiei, dr. Sorin Hâncu, ba mai mult, ziariştii ar fi unul dintre motivele care îi fac pe medici să emigreze: ”După cum observaţi traversăm o perioadă foarte dificilă când profesia medicală este ignorată de autorităţi, iar medicii prost plătiţi lucrează într-un sistem sanitar bolnav, sunt în permanenţă culpabilizaţi, trataţi ca funcţionari publici şi lăsaţi la dispoziţia mass-media. O mare parte din colegi au ales să profeseze în alte ţări”.

Trebuie subliniată totuşi poziţia preşedintelui Colegiului Medicilor Dentişti din Suceava, dr. Ioan Costea, care a menţionat că, în ceea ce-l priveşte, nu are de făcut nici un reproş jurnaliştilor, şi le-a transmis colegilor săi că la absolvirea facultăţii de medicină toţi au spus, prin Jurământul lui Hipocrat, ”colegul meu este fratele meu”. „Până nu se dă din casă, vecinul nu are de unde să ştie”, a completat dr. Costea. Altfel spus, problemele sunt la cei care le creează, nu la cei care scriu despre ele.

Zilele Medicale ale Sucevei, în perioada 19-21 mai, se desfăşoară în acest an pentru prima dată sub egida Academiei de Ştiinţe Medicale. Conferinţele au loc la Complexul Zamca, iar intrarea este liberă. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului La ”Zilele Medicale ale Sucevei”, medicii vorbesc despre presă ca despre un adversar.
 Vizualizări articol: 3696 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.3 din 3 voturi
La ”Zilele Medicale ale Sucevei”, medicii vorbesc despre presă ca despre un adversar2.353

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei