Cetatea de Scaun a Sucevei a fost duminică seara gazda unui eveniment din seria „Sărbătorilor Memoriei”, care, sub genericul „Chemarea străbunilor”, a readus în prim-planul vieţii artistice sucevene muzica veche românească în interpretarea „Zicălaşilor”, mărturisitori şi continuatori aitarafurilor de lăutari de altădată.
„Walachische Tanze und Lieder”, albumul care deschide Fonoteca muzicii medievale româneşti
„Zicălaşii”, formaţia de muzică veche românească năşită de scriitorul Ion Drăguşanul, care a debutat în primăvara acestui an cu un spectacol cu un repertoriu ales, cu muzici care au răsunat cândva la curţile voievodale şi boiereşti dar şi la iarmaroacele de odinioară, s-au prezentat în faţa publicului sucevean cu primul lor album muzical, care deschide Fonoteca muzicii medievale româneşti cu titlul „Walachische Tanze und Lieder”.
Cei şapte muzicieni care alcătuiesc acest grup muzical (starostele Petru Oloieru, primaşul Narcis Rotaru, secundul Adrian Pulpă, zicălaşul şi cobzarul Constantin Irimia, contristul Răzvan Mitoceanu, gordunistul Ionuţ Chitic şi năierul Gabriel Hurjui), care în cea de-a doua zi a sărbătorii pascale au cântat în Parcul Central al Sucevei, în faţa bustului voievodului Petru Rareş, au concertat acum în cetatea ctitorită de Petru I Muşatinul, dedicând spectacolul directorului general al Muzeului Bucovinei, dr. Constantin-Emil Ursu, care în această săptămână va fi supus unei delicate intervenţii chirurgicale.
„Zicălaşii”, „o formulă inedită de revoltă culturală împotriva prostului gust”
Aşa cum a spus Ion Drăguşanul, prezentatorul evenimentului, „Zicălaşii” („care reprezintă o formulă inedită de revoltă culturală împotriva prostului gust”) s-au constituit „cu ţelul declarat de a realiza o fonotecă a muzicii vechi româneşti”, adăugând însă buchetului sonor şi cântece ale naţionalităţilor trăitoare în arealul bucovinean.
Piesele „Zicălaşilor”, grupate sub titlul „Walachische Tanze und Lieder“ (titlu german preluat de la Franz Joseph Sulzer, pentru a sublinia „vechimea cântecelor şi neautohtonia memoriei”), resuscită sonorităţi de la anul 1531 până la 1857.
Comentate de Ion Drăguşanul, cântecele „Zicălaşilor” au răsunat în curtea interioară a Cetăţii de Scaun a Sucevei, mai întâi prin audierea pieselor înregistrate pe album, iar apoi în spectacolul live (cu alte cântece prezentate în premieră) susţinut de lăutarii îmbrăcaţi cu caftane, ca în vremurile de odinioară.
Un album preţios, de colecţie, care va fi căutat şi păstrat de muzicologi şi colecţionari
Evenimentul a constituit totodată prilejul pentru conferirea a două diplome speciale unor oameni implicaţi şi dedicaţi activităţilor culturale locale. Este vorba de „zicălaşul” Constantin Irimia, căruia i s-a conferit „Diploma Opera Omnia” - pentru performanţă în folclor şi umor”, şi de Aurel Alexa, un coleg preţuit de colectivul Centrului Cultural Bucovina, care, cu prilejul ieşirii la pensie, a fost onorat cu o „Diplomă de Excelenţă - în semn de respectuoasă preţuire” pentru activitatea desfăşurată „în slujba culturii bucovinene”.
Publicul, care a avut acces liber la spectacol, a apreciat manifestarea, organizatorii evenimentului oferindu-le participanţilor fideli ciclului „Sărbătorilor memoriei” primul album (volumul I) din Fonoteca muzicii medievale româneşti, cu cântecele culese de Sulzer, Engel, Mikuli, Weitzman, Engel, Vorobchievici, Murgu şi Muzicescu. Un album preţios, de colecţie, care va fi căutat şi păstrat de muzicologi şi colecţionari.