Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 11 dec 2014 - Anul XIX, nr. 289 (5798)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Unde fugim de-acasă...

Perioada 11 – 17 decembrie

„Salonul profesorilor de artă vizuală”

Shopping City Suceava găzduieşte până pe 15 decembrie expoziţia „Salonul profesorilor de artă vizuală”, aparţinând artiştilor plastici profesionişti, membri ai Filialei Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Aceştia vor expune în City Gallery lucrări de pictură, grafică şi tapiserie.

 

Patinoar în parcarea Shopping City

Iubitorii mişcării pe gheaţă sunt invitaţi să se relaxeze în aer liber, la patinoarul din parcarea Shopping City Suceava. Cei care îşi doresc să petreacă mai mult timp la patinoar, au ocazia de a-şi face abonament, de minimum 2 săptămâni, beneficiind astfel de 50% reducere atât la taxa de intrare, cât şi la cea de închiriere a patinelor. Un alt tip de abonament este cel de tipul 3 + 1 gratuit. Totodată, pentru grupurile organizate, de minimum 10 persoane, se oferă o reducere de 50%. Programul patinoarului este zilnic, între orele 10:00-22:00. Se plăteşte doar 10 lei intrarea şi 10 lei închirierea patinelor, iar timpul este nelimitat.

 

Târg de Artă şi Antichităţi, la Shopping City

În perioada 13-14 decembrie, Shopping City Suceava te invită la Târgul de Artă şi Antichităţi. Colecţionari din întreaga ţară vor expune obiecte valoroase precum: piese de mobilier, tablouri, ceasuri, cărţi, numismatică, bijuterii, podoabe, obiecte vechi de artă şi decorative, porţelanuri şi sticlărie.

 

„Târg de Bine”, la Shopping City

În perioada 12-14 decembrie, Asociaţia Help Autism organizează, cu sprijinul Shopping City Suceava, „Târgul de Bine”. În cadrul târgului vor fi comercializate produse donate de părinţii copiilor care fac terapie prin programul „Şi ei au dreptul la viaţă!” derulat de Asociaţia Help Autism la Suceava şi de terapeuţii care lucrează cu aceşti copii, precum şi de elevi ai Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava.

 

Întâlnire cu Moş Crăciun

În perioada 12-22 decembrie, Shopping City invită toţi copiii să se întâlnească cu Moş Crăciun şi să participe la atelierele de creaţie cu tematică de sărbători. Copiii vor putea pregăti scrisoarea pentru Moşul şi vor putea să-şi facă fotografii memorabile alături de familie într-un decor de poveste. Moş Crăciun îi aşteaptă pe cei mici de luni până vineri, între orele 18:00-20:00, iar sâmbătă şi duminică, între orele 10:00-16:00.

 

„Răsplătim faptele bune. Donează şi noi te premiem!”, la Shopping City

De sărbători, Shopping City Suceava răsplăteşte faptele bune şi te îndeamnă să ajuţi la îndeplinirea dorinţelor copiilor nevoiaşi! În perioada 12-22 decembrie, Shopping City, împreună cu Organizaţia Salvaţi Copiii - Filiala Suceava, organizează campania umanitară „Răsplătim faptele bune. Donează şi noi te premiem!”, cu scopul de a oferi un Crăciun liniştit copiilor de grădiniţă din mediul rural. Cei mici au nevoie în principal de produse de igienă, îmbrăcăminte şi încălţăminte (noi), dar şi de jucării. Produsele pot fi donate în punctul special amenajat pentru colectare, în faţa magazinului Leonardo. Cei care vor cumpăra jucării sau haine pentru cei mici de minimum 50 de lei din magazinele aflate în incinta Shopping City şi le vor dona la „Bradul cu Jucării” vor putea participa la tombolă pentru a câştiga 150 de perechi de omuleţi de zăpadă din pluş. Câştigătorii vor fi premiaţi luni, în cadrul unei ceremonii speciale în care vor fi răsplătiţi cei care au ales să facă fapte bune. Shopping City donează 100 de jucării din „Bradul de jucării”.

 

Târgul de Crăciun al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”

În perioada 15-21 decembrie, Shopping City Suceava găzduieşte Târgul de Crăciun organizat de elevii Colegiului de Artă Suceava, în cadrul căruia se vor realiza evenimente pentru atragerea de fonduri donate elevilor defavorizaţi din centrele de plasament. Copiii vor expune spre vânzare decoraţiuni de Crăciun, lucrate manual prin diferite tehnici şi îi vor invita pe copii să participe alături de ei la atelierele de creaţie desfăşurate în Shopping City pentru a învăţa să confecţioneze astfel de produse.

 

Joi, 11 decembrie

„Târgul de iarnă”, la Galeria de Artă „Ion Irimescu”

Filiala Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici din România invită publicul iubitor de frumos, la ora 14.00, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava, la deschiderea „Târgului de iarnă”, o expoziţie cu vânzare realizată de membrii filialei artistice locale, care etalează o gamă variată de lucrări plastice.

 

Concert al Operei Naţionale din Iaşi, la USV

De la ora 19.00, Auditoriumul „Joseph Schmidt”al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava va găzdui un concert extraordinar de sărbători. Soliştii Operei Naţionale Române din Iaşi vor interpreta câteva dintre cele mai celebre arii de operă, duete şi canzonette. Printre artiştii prezenţi pe scenă se vor afla soprana Lăcrămioara Maria Hrubaru Roată şi tenorul Florin Guzgă. Biletele se pot achiziţiona între orele 09:00 şi 16:00, de la camera 101 din corpul F al USV, sau înaintea spectacolului, de la intrarea Auditoriumului. Preţul unui bilet este de 5 lei, pentru studenţi şi elevi, şi de 10 lei pentru publicul larg.

 

Spectacol de caritate, organizat de elevii Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”

Elevii Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava organizează spectacolul caritabil de iarnă, eveniment de tradiţie al liceului. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 19.00. Fondurile strânse în urma vânzării biletelor, a sponsorizărilor şi a donaţiilor vor fi direcţionate către câteva cazuri sociale din cadrul colegiului. Manifestarea va fi transmisă în direct pe www.monitorulsv.ro.

 

Vineri, 12 decembrie

Spectacol de caritate, organizat de elevii Colegiului Naţional „Petru Rareş”

Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, în colaborare cu Bucovina Dance Studio, organizează spectacolul caritabil cu tema „Unfrozen”, eveniment ce va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 19.00.

Fondurile strânse în urma vânzării biletelor, a sponsorizărilor şi a donaţiilor vor fi direcţionate către câteva centre de plasament din judeţul Suceava. Preţul unui bilet este de 15 lei. Spectacolul va dura circa două ore, iar biletele se pot procura la intrarea în sala de spectacol.

 

Sâmbătă, 13 decembrie

Expoziţie de sculptură

La Centrul de arhitectură, cultură urbană şi peisaj „Uzina de Apă” Suceava (strada Apeductului, nr. 4) se deschide, la ora 17:00, expoziţia de sculptură „Inter-lumi”, realizată de artistul plastic Sorin Purcaru.

 

Ştefan Hruşcă va concerta pe scena suceveană

Artistul Ştefan Hruşcă aduce magia sărbătorilor de iarnă şi colindele tradiţionale româneşti pe scena suceveană. Evenimentul va avea loc sâmbătă, de la ora 20:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava. Biletele costă 80 de lei (60 de lei pe ultimele cinci rânduri din Sala mare) şi se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor, etaj 1, intrare B, tel 0230 523 718.

 

„CILout&write – Descătuşează-ţi fantezia”

Elevii care au fost desemnaţi câştigători la Concursul de proză scurtă pentru elevi „CILout&write – Descătuşează-ţi fantezia” vor fi premiaţi în cadrul unei ceremonii organizate la ora 14.00, la Observatorul Astronomic din municipiul Suceava.

 

Duminică, 14 decembrie

Concert de Crăciun susţinut de Grigore Leşe

Concertul de Crăciun susţinut de Grigore Leşe, organizat de Consiliul Judeţean Suceava şi Muzeul Bucovinei, în întâmpinarea sărbătorii Naşterii Domnului, va avea loc de la ora 19.30, la Catedrala romano-catolică „Sf. Ioan Nepomuk” din municipiul Suceava. Îl vor însoţi Grupul bărbătesc din Râşca şi rapsodul Vasile Ghica din Călăraşii Vechi.

 

„Vienna Classic Christmas”

Soprana Leontina Văduva şi tenorul Robert Nagy sunt invitaţi speciali în spectacolul „Vienna Classic Christmas”, susţinut de Strauss Festival Orchestra Vienna, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava. Evenimentul de excepţie va avea loc de la ora 19:30. Biletele costă 200, 150 sau 100 de lei, în funcţie de aşezarea în sală, şi se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor, etaj 1, intrare B, telefon 0230 523 718.

 

Luni, 15 decembrie

Concert de colinde „Astăzi s-a născut Hristos”

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu Casa de Cultură Suceava, organizează, în cinstea sărbătorii Naşterii Domnului, Concertul de colinde „Astăzi s-a născut Hristos”. Concertul va avea loc la Casa de Cultură Suceava, începând cu ora 17:00. Intrarea este liberă.

 

Miercuri, 17  decembrie

Regalul Extraordinar de Colinde „Astăzi s-a născut Hristos”

Asociaţia Culturală ”Creştinii Bucovinei” vă invită la Regalul Extraordinar de Colinde „Astăzi s-a născut Hristos”, organizat la ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava. Îşi dau concertul: Corala ”Ciprian Porumbescu” a Colegiului Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava, Corala Seminarului Teologic Liceal ”Mitropolitul Dosoftei” Suceava, Corul Mănăstirii ”Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” şi Grupul Folcloric ”Icoane Bucovinene”. Coordonatori: Pr. prof. Lucian Tablan Popescu şi Valentina Tablan Popescu.

 

„Să nu uităm... de Crăciun” cu Ansamblul „Arcanul USV”

Ansamblul Artistic „Arcanul USV” şi Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava invită sucevenii, la ora 19.00, la concertul "Să nu uităm... de Crăciun". Biletele pot fi procurate din Corpul F al universităţii, camera 101, preţul unui bilet fiind de 5 lei pentru studenţi şi elevi şi de 10 lei pentru publicul larg.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Unde fugim de-acasă....
 Vizualizări articol: 1514 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Unde fugim de-acasă...5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei