Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 20 ian 2012 - Anul XVII, nr. 15 (4920)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Tragedie pe o şosea capcană

Doi sireteni au ajuns cu maşina în râul Jijia, din cauza unei curbe nesemnalizate

Drumurile nesemnalizate şi neîntreţinute au făcut din nou victime în judeţul Botoşani. Doi bărbaţi din Siret - Suceava au trăit clipe de coşmar miercuri noapte, după ce maşina în care se aflau a plonjat într-un râu. Volkswagen-ul condus de Marcel P. de 57 de ani a ieşit de pe şoseaua dintre Podeni şi Vlădeni (comuna Corlăteni), a zburat 50 de metri, s-a rostogolit atingând de trei ori pământul, când cu botul, când cu spatele şi apoi a plonjat în Jijia. Şoferul nu a observat o curbă la dreapta, complet nesemnalizată şi, încercând să rămână pe şosea, a frânat, trăgând de volan, însă maşina a intrat în derapaj şi s-a răsturnat. Atât şoferul, cât şi pasagerul din dreapta, Constantin D. de 55 de ani au fost prinşi în autoturismul rămas cu botul în apă, sub pod, cel puţin jumătate de oră fără să fie văzut de nimeni. Când şi-a mai revenit din spaima că va muri înecat, pasagerul a sunat la 112, chemând ajutoare. Acesta ajunsese pe bancheta din spate, cu piciorul prins între scaunul şoferului şi caroserie, în timp ce şoferul era prins între bord şi scaun.

 

Misiune de salvare în condiţii extreme

Având în vedere poziţia maşinii, dar şi faptul că de pe mal până la apă erau aproape doi metri, şeful gărzii de intervenţie a luat decizia de a desfăşura operaţiunile de salvare de pe scările din dotarea autospecialelor. „A fost o operaţiune extrem de dificilă, durând mai bine de 40 de minute. Primul a fost scos pasagerul din dreapta. Pentru salvarea şoferului, am fost nevoiţi să tăiem portiera şi stâlpul din stânga-faţă”, a precizat plutonier adjutant Dorel Hodoroabă, şeful gărzii de intervenţie.
Cei doi au fost preluaţi apoi de ambulanţe. „Pacienţii au suferit traumatisme craniene, iar şoferul şi un traumatism toracic. Au fost stabilizaţi. La cum arăta maşina, se poate spune că au avut mare noroc”, a precizat Bogdan Ursu, director medical în cadrul Serviciului de Ambulanţă.

 

„Cine nu cunoaşte drumul, se duce pe arătură”

Oamenii veniţi la locul accidentului pentru a da o mână de ajutor au reclamat însă faptul că drumul nu era semnalizat. „Drumul e drept, apoi e brusc o curbă, nesemnalizată. Cine nu cunoaşte drumul, se duce pe arătură”, a spus unul din martori.
Poliţiştii susţin că accidentul s-a produs din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum, însă vor lua în calcul şi faptul că pe o lungime de câteva sute de metri suprafaţa de rulare nu avea nici un semn de circulaţie. „Şoferul a fost testat cu etilotestul şi rezultatul a fost zero. După ce se va elimina posibilitatea ca acesta să fi consumat băuturi alcoolice, se va efectua şi inspecţia tehnică a maşinii, iar, dacă se va stabili că vina nu îi aparţine şoferului, se va lua în calcul şi posibilitatea ca factorul drum să fi contribuit”, a precizat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Botoşani. În ciuda numeroaselor accidente grave şi chiar mortale, o singură dată s-a luat în calcul amendarea administratorilor de drum din cauza calităţii acestuia sau a semnalizării defectuoase.

- Tudor CHIRIAC
tchiriac@monitorulbt.ro

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Doi sireteni au ajuns cu maşina în râul Jijia, din cauza unei curbe nesemnalizate.
 Vizualizări articol: 1357 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Doi sireteni au ajuns cu maşina în râul Jijia, din cauza unei curbe nesemnalizate5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei