Pompierii Detaşamentului Suceava au avut parte, ieri, de o intervenţie la înălţime, pătrunzând pe geamul unui apartament de la etajul III pentru a scoate un copil în vârstă de doi ani blocat în interior.
În jurul orei 11.00, printr-un apel la 112, tatăl copilului, Ioan C., din Suceava, a cerut ajutor, anunţând că fiul său în vârstă de doi ani se află singur în apartament, iar el nu poate pătrunde în interior, pentru că a pierdut cheia.
Intervenţia pompierilor la blocul D 1, situat la intersecţia bulevardului George Enescu cu strada Universităţii, a fost una dificilă, maşinile parcate pe trotuar şi magazinul de la parter făcând greu accesul până la etajul III.
Cu ajutorul scării mecanice a unei maşini de intervenţie, un pompier a ajuns însă până la geamul de la balconul apartamentului, care era întredeschis. De aici intervenţia a fost simplă. Pompierul a pătruns în interior pe fereastră, deblocând apoi uşa pe interior.
Copilul în vârstă de doi ani a fost găsit nevătămat, intervenţia încheindu-se până în jurul orei 11.50.