Pompierii s-au transformat din nou, aşa cum o fac de 20 de ani în perioada sărbătorilor, în mesageri ai lui Moş Crăciun pentru copiii din centrele de plasament. Pachete cu fructe, dulciuri şi sucuri, achiziţionate prin contribuţia benevolă a pompierilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au ajuns, miercuri, la peste 60 de copii de la Centrele de Plasament „Speranţa” şi „Blijdorp”, iar actele de caritate nu se opresc aici.
Pompierii au ajuns şi urmează să mai ajungă astăzi şi la copiii din centrele de plasament din Gura Humorului, Siret, Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc, în total pentru micuţii asistaţi de stat fiind pregătite peste 250 de cadouri, care vor fi distribuite până în seara de Ajun a Crăciunului.