Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 1 mai 2010 - Anul XV, nr. 100 (4391)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Scoşi din mâinile agresorilor

Copii abuzaţi fizic sau emoţional, ocrotiţi în centrul de urgenţă

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

După ce sunt scoşi din mâinile agresorilor, care pot fi părinţi, bunici, unchi, de către vecini, reprezentanţi ai primăriilor sau poliţie, minorii sunt aduşi la Centrul de primire Minori în Regim de Urgenţă Suceava, din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Suceava.

Tot în acest centru ajung şi copiii găsiţi de poliţie, pe străzile municipiului, cerşind mila trecătorilor, sau minorii fugiţi din alte judeţe care s-au aciuat cu alţi tineri ai străzii, la periferia oraşelor sau în gări.

 

Consiliaţi de psiholog

Poveştile copiilor care trec pragul centrului de urgenţă sunt, de cele mai multe ori, cutremurătoare.

Unii au povestit cum au fost bătuţi cu bestialitate de taţii alcoolici, alţii au povestit printre lacrimi cum au fost violaţi şi ameninţaţi în cele mai cumplite feluri ca să „îşi ţină gura”. Toţi aceşti copiii au trecut prin traume care le vor lăsa urme pentru toată viaţa. Ei beneficiază de consiliere psihologică chiar de la internarea în centru. Minorii rămân internaţi până ce Protecţia Copilului se pronunţă cu privire la măsura de protecţie care este cea mai potrivită pentru copil.

Şefa Complexului de Servicii Comunitare Suceava, Rodica Ilisei, ne-a spus că „în centrul de urgenţă ajung copii în situaţie de risc. Imediat se face un plan de servicii, se ia legătura cu primăria de unde aparţine minorul, se cere o anchetă socială, se stă de vorbă cu minorul, cu cei care aduc minorul în centru, poliţie, reprezentanţi ai primăriei, pentru a cunoaşte care este situaţia acestuia, iar minorul intră într-un program de consiliere psihologică”.  

 

Nu au ce să le dea de mâncare, dar refuză sprijinul statului

În prezent, în centrul de urgenţă sunt internaţi cinci minori, dintre care patru sunt fraţi, provenind dintr-o familie din Dolhasca. Copiii au vârste cuprinse între 4 şi 7 ani. Ei locuiau împreună cu părinţii, într-o casă dărăpănată, fără ferestre, fără căldură şi curent electric, cu pământ pe jos, şi erau hrăniţi cu mâncare primită drept pomană de la săteni. „Deşi părinţii se opun instituţionalizării copiilor, există o acţiune în instanţă, prin care cerem încredinţarea copiilor Protecţiei Copilului, pentru a se putea lua o măsură de protecţie pentru cei patru minori. Acasă nu au condiţii de trai. Acest lucru rezultă şi din ultima anchetă socială care a fost făcută de primărie la domiciliul minorilor. Rămâne ca judecătorul să se pronunţe, după care copiii pot fi daţi în plasament la un asistent maternal sau internaţi într-un centru de plasament”, ne-a explicat Rodica Ilisei.

 

La „Micul prinţ”, după ce au fugit de sărăcie

Din luna ianuarie a acestui an, la Complexul de Servicii Comunitare s-a deschis şi un centru rezidenţial – un modul de tip familial numit „Micul prinţ”. În centrul rezidenţial sunt internaţi zece copii. Trei sunt preşcolari şi şapte sunt şcolari. Trei fraţi, cel mai mic în vârstă de 3 ani şi 6 luni şi cel mai mare de 6 ani, au fost internaţi la „Micul prinţ” pentru că părinţii nu au o locuinţă stabilă şi nici venituri suficiente să-şi crească copiii. În acest caz, se încearcă o reintegrare în familie, după ce părinţii îşi vor rezolva problemele sociale. Alţi doi fraţi provin dintr-o familie nevoiaşă din Vama. Şi în acest caz, cu ajutorul primăriei din localitate, care a promis că-i va ajuta pe părinţii minorilor să-şi refacă casa, se încearcă reintegrarea minorilor în familie. Alţi cinci minori, elevi de gimnaziu şi liceu, au ajuns în centrul rezidenţial, după ce părinţii nu-i mai vor acasă, au fost lăsaţi în grija bunicilor, care nu se descurcă cu pensiile foarte mici sau au fost transferaţi din alte centre de plasament.

 

Trataţi ca într-o familie

Dacă nu se poate face reintegrarea în familie, minorii pot să stea în centru până ce îşi termină studiile. „Sunt trataţi aici ca într-o familie. Încercăm să le creăm un mediu cât mai apropiat de cel pe care l-ar fi meritat să-l aibă în propria familie. Merg la şcoală. Noi ne interesăm de situaţi şcolară a lor, de aptitudinile fiecăruia, pentru a fi îndrumaţi să facă un sport sau să lucreze într-un atelier de creaţie”, ne-a mai spus şefa centrului, care a completat că în centru lucrează, atât pentru cazurile de urgenţă, cât şi la centrul rezidenţial, 14 persoane, toate calificate şi cu experienţă în domeniul social.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Copii abuzaţi fizic sau emoţional, ocrotiţi în centrul de urgenţă.
 Vizualizări articol: 2095 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 4 voturi
Copii abuzaţi fizic sau emoţional, ocrotiţi în centrul de urgenţă5.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei