Doru POPOVICI

Ştim finalistele. Toate patru. De la caz la caz, fiecare după preferinţe şi opţiuni, considerăm corectă sau nu calificarea fiecăreia dintre ele. Peste toate, avem un numitor comun: bucuria prezenţei unui român, nu oriunde, ci chiar în Marea Finală. Poate doar fanaticii Barcelonei, dacă or exista şi printre ei exemplare din specia „blau-grana până la moarte”, să nu fie tocmai încântaţi de participarea lui Chivu, în detrimentul lui Messi. Ceea ce s-a petrecut la Barcelona la finalul partidei, pornirea aspersoarelor în timp ce oamenii Inter-ului sărbătoreau calificarea, este un gest de o mârlănie pe care n-au atins-o Borcea, Becali, Iancu, Mureşan şi Copos la un loc. Măcar pentru că au fost capabili de asemenea porcărie, şi tot meritau să piardă calificarea. Mă îngrozeşte ideea că ar fi putut triumfa nişte bagabonţi ca ăştia tocmai pe Santiago Bernabeu, acolo unde există şi Loja Regală. Privind strict fotbalistic, Barcelona a fost un fel de Steaua din vremea când juca binişor, adică a frecat mingea aia pe toate peticele, de-au zăpăcit-o, dar ca eficienţă – nimic. Vorba lui Mourinho: „Au jucat ce ştiu ei: taka-taka, tiki-tiki, tiki-taka!” N-am auzit în viaţa mea o descriere mai fidelă a frecatului mingii în gol. Departe de mine, în egală măsură, şi ideea de a mă entuziasma în faţa jocului lui Inter, adesea grotesc, cu mingi bubuite înainte ori în tribune, după un model omologat de noi de vreo 30 de ani, în Divizia C. Se poate spune şi că Interul s-a calificat în urma unui lanţ de erori (un gol din 3 din ofsaid, în tur, apoi un gol anulat Barcelonei, în retur, pentru un henţ care n-a fost henţ, din moment ce mâna ăluia era lipită de corp), dar compensate pe deplin de eroismul cu care a luptat mai bine de o oră în inferioritatea creată artificial de un arbitru la fel de prost ca ai noştri. Cât despre Bayern, nimic de comentat: a jucat ca la carte. Cartea aia nemţească, în care scrie că trebuie să dai câte poţi. Şi să nu te opreşti decât când treaba e gata. Liverpool s-a cam bătut singură, cât se poate de asemănător Barcelonei. Atletico a demonstrat înainte de orice că „Primera” e mai performantă decât „Premier”. Urmează să arate asta şi contra lui Fulham. Mă tem însă că echipa asta a nimănui, dacă tot a ajuns unde a ajuns, nu mai poate fi oprită de nimeni. Poate că aşa şi trebuie.