Drumurile noastre, toate...

Suceava s-a constituit ca aşezare urbană la intersecţia unor importante căi de tranzit din Evul Mediu.

Parafrazând zicala “Toate drumurile duc la Roma”, am putea spune că, în perioada în care aici era capitala Moldovei, toate drumurile duceau la Suceava.

Drumul Liovului, Drumul Bistriţei şi Drumul cel mare al Sucevei

Trei drumuri principale se întâlneau în Evul Mediu în vechiul nucleu de locuire din apropierea Curţii Domneşti, drumuri comerciale care urmau, în mod firesc, traseele avantajoase oferite de formele de relief: Drumul Liovului (sau Cernăuţiului), Drumul Sucevei sau Drumul Bistriţei şi “Drumul cel mare al Sucevei”, care ducea către Baia, căruia i s-a spus mai târziu “Calea cea mare” sau “Drumul Harabagiilor”.

Pentru Evul Mediu se poate vorbi de urban “din momentul în care începe să se circule cu uşurinţă”.

Către aceste drumuri importante afluiau celelalte uliţe ale aşezării, uliţe principale sau secundare, care şi-au modificat de-a lungul timpului traseele, rolul şi rostul în urbe.

Uliţa podită cu calapod şi uliţa pietruită

Dacă despre cum arăta Suceava în perioada medievală există o serie de informaţii, cu precădere în însemnările călătorilor străini care au trecut prin zonă, asupra drumurilor. Despre modul în care erau construite acestea nu avem prea multe date.

Ştim însă că Uliţa Armenească era pavată cu bârne (podită cu calapod), iar artera principală a Sucevei, Uliţa Mare Domnească sau Uliţa Boierească (ce pornea de la Biserica Sf. Dumitru, trecea pe lângă Curtea Domnească, Biserica Sf. Ioan Botezătorul şi se sfârşea în poarta bisericii Sfintei Treimi) era pietruită cu “dale mici de piatră între care erau încastrate pietre mărunte şi fragmente de cărămidă”, pavaj care se mai păstra încă în cea de-a doua jumătate a sec. al XVIII-lea.

Uliţele Sucevei medievale

Convergenţa unor importante căi comerciale la Suceava a făcut ca oraşul de reşedinţă domnească să devină un punct de trecere obligatoriu pentru mărfurile care tranzitau teritoriul Moldovei.

Suceava, aşa cum scrie Victor Morariu, “dintr-o trecătoare de mărfuri şi negustori…ajunsese să fie un centru pentru întreg comerţul oriental”.

Dintre cele mai vechi denumiri de uliţe, care apar consemnate în documente, amintim Uliţa Rusească (1481) şi Uliţa ce duce drept la Cetate (1448). Informaţii preţioase cu privire la uliţele Sucevei medievale găsim în “Catastiful breslei blănarilor şi cojocarilor din Suceava”, document întocmit în anul 1673, dar care face referiri la date mai vechi, din sec. al XVI-lea.

Sunt consemnate denumiri ale uliţelor din Târgul Vechi (Târgul de Jos) şi Târgul Nou (Târgul de sus), uliţe care se numeau Podgoria, Fruntea, Pone, Mane, Mitropoliei sau Dinvoc, Boierească şi Datornicilor.

Denumirile uliţelor

Dacă denumirile unor uliţe indicau faptul că acolo erau concentraţi străinii care s-au aşezat în urbe (Rusească, Tătărească, Armenească), altele indicau o direcţie sau vizau o serie de locuri şi obiective importante (Uliţa ce duce drept la Cetate, Uliţa Şipotului, Uliţa Mitropoliei).

Suceava se dezvoltă ca centru comercial şi meşteşugăresc, în sec. al XV-lea izvoarele menţionând practicarea unor meşteşuguri care înfloresc până în cea de-a doua jumătate a sec. al XVII-lea, când “Catastiful breslei blănarilor şi cojocarilor din Suceava” enumeră 39 de meserii şi categorii profesionale.

Mai târziu, modificările din structura urbană, refacerile perimetrelor locuite şi retrasările arterelor funcţionale au condus la apariţia unor uliţe cu funcţii comerciale şi meşteşugăreşti clar definite (Tăbăcarilor, Blănarilor, Cojocarilor, Croitorilor, Plăcintarilor, Măcelarilor, Tâmplarilor).

“Îmbunătăţirea mai multor strade”

Odată cu anexarea părţii de Nord-Vest a Moldovei sub numele de Bucovina la Imperiul Habsburgic, Suceava încearcă să se racordeze la normele de civilizaţie occidentală.

Introducerea de către austrieci a magistratului, ca nouă instituţie administrativă, a impus şi o serie de responsabilităţi referitoare la întreţinerea drumurilor.

Spre finele veacului al XIX-lea, “Revista Bucovinei”, care apărea la Suceava, scria că primariul Suceavei, Julius Morwitzer, “îşi adună mari merite pentru oraşul nostru prin îmbunătăţirea mai multor strade”.

“Strada principală - aflăm din gazetă - începând de la spiceria d-lui Lişca în sus, se îndestreadă cu un trotuar frumos. Uliţa Şipotului, care duce la isvorul cel mai bogat din oraş, din care se adapă jumătate din locuitorii Sucevei, era în anii trecuţi o mocirlă foarte hâdă, adi este regulată şi bine prundită”.

Străzile şi-au schimbat denumirea odată cu stăpânirea

După 143 de ani de stăpânire habsburgică, Bucovina, şi odată cu ea şi Suceava, intră în graniţele României Mari.

Străzile şi-au schimbat denumirea odată cu stăpânirea: Uliţa Imperială şi mai apoi Strada Împăratul Franz Iosif a devenit Strada Regele Ferdinand, o porţiune din vechea Uliţă Rusească a devenit Calea Unirii, Uliţa Capri a fost botezată 6 Noiembrie…

Potrivit unei statistici din anul 1926, oraşul Suceava avea 88 de străzi care însumau peste 100 km.

Prima arteră de circulaţie pavată cu calaburi de granit (procuraţi de la Societatea Anonimă “Calea” din Brăila) a fost Strada Regele Ferdinand (azi, Ştefan cel Mare) pentru pavarea cărei primăria a alocat suma de 500.000 lei.

“Înoţi în noroiul până la gleznă pe străzile nepavate”

„Cum arată Suceava” la începutul anilor ’30 aflăm sub acest titlu dintr-una din publicaţiile vremii: „Străzi jerpelite şi murdărie cum desigur nici în cea mai dosnică stradă a Stambulului nu mai găseşti; trăsuri murdare şi răpănoase, de nu ai curajul să te foloseşti de ele, când eşti îmbrăcat mai ca lumea; localuri, a căror higienă rivalizează cu cele mai păcătoase şi infecte spelunci…

Înoţi în noroiul până la gleznă pe străzile nepavate, că pe cele pavate stă ca laptele cel acru; te uiţi amărât la ghetele murdare şi toată indignarea ţi-o rezumi în: <Fir-ar al dracului de târg, cu primarii şi cu serviciu-i edilitar cu tot>”.