Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 13 aug 2009 - Anul XIV, nr. 188 (4174)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Unde fugim de - acasă...

Perioada 13 – 20 august

Joi, 13 august

Festivalul de Sporturi Extreme „Dorna Xtrem”

În perioada 13-16 august, la Vatra Dornei se va desfăşura a IV-a ediţie a Festivalului de Sporturi Extreme „Dorna Xtrem”, competiţie la care sunt aşteptaţi peste 100 de participanţi din toată ţara. Concurenţii se vor întrece pe un traseu de aproximativ 2 km de dificultate medie şi ridicată.
Festivalul Naţional de Ciclism Montan downhill „Dorna Xtrem” (www.dornaxtrem.ro) are loc în fiecare an în jurul datei de 15 august, ziua naţională a salvamontiştilor.
Competiţia va avea loc la cota 1.300 a Telescaunului (Dealul Negru), de unde bikerii care se vor înscrie în concurs vor trebui să coboare dealul, în viteză maximă, pe un traseu special amenajat de către organizatori, astfel încât provocările să fie cât mai diversificate, dar şi foarte interesante, fiind puse la încercare toate calităţile participanţilor.
Sponsorul principal al Festivalului „Dorna Xtrem” este Shopping City Suceava, care va oferi premii în valoare de 4.500 de lei.

Expoziţie de pictură, la Shopping City

Până pe 17 august, la City Gallery, din cadrul Shopping City Suceava, puteţi vizita Expoziţia de pictură "Repere în timp şi spaţiu", semnată Andreea Rus. Artista este absolventă a Universităţii de Arte şi Design din Cluj Napoca şi a avut numeroase expoziţii, atât personale, cât şi de grup, în Cluj Napoca şi Bistriţa.


Vineri, 14 august

Festivalul Naţional al Păstrăvului de la Ciocăneşti

Mii de turişti sunt aşteptaţi, în perioada 14-16 august, la Ciocăneşti, la cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Naţional al Păstrăvului. Evenimentul debutează cu un colocviu pe teme de agroturism, la care sunt invitaţi reprezentanţi ai firmelor de profil din Bucovina. Vineri şi sâmbătă va avea loc concursul de pescuit păstrăv, în apele râului Bistriţa, dar şi un concurs gastronomic, la care participanţii vor prepara doar bucate pe bază de păstrăv.
Nu vor lipsi spectacolele folclorice, dar nici plutaşii de pe râul Bistriţa.

Weekend cu două sute de bikeri la Rădăuţi

Bukowina Motor Club, singurul club moto din regiune, organizează în acest weekend, la Complexul Popasul Utei, complex situat la ieşirea din municipiul Rădăuţi, spre comuna Volovăţ, o întrunire moto la care vor participa peste două sute de bikeri din ţară şi din străinătate.
Manifestarea va debuta vineri la prânz şi va cuprinde concursuri specifice, tur pe motociclete, cu atingerea unor obiective turistice consacrate în zonă, moto-show cu celebrul cascador maghiar Szollosi Peter „Pepe”, dar şi concerte rock susţinute de trupele Bucovina (Iaşi), Truda (Cluj), Cash (Cluj), Piatra (Suceava), cât şi de trupele locale Sirius şi C.O.D..
Bukowina Motor Club (BMC) a luat fiinţă în luna august 2006 şi este singurul club moto din Bucovina. A fost fondat în Rădăuţi, de şapte membri, iar în momentul de faţă numărul acestora a crescut la peste 30, aceştia fiind din Rădăuţi, Suceava, Iaşi, Tg. Mureş, Bucureşti, SUA, Canada. Numele clubului arată în mod simplu locaţia şi natura acestuia, iar "Bukowina" a fost ales după denumirea originală a acestei zone.

 

Sâmbătă, 15 august

Pelerinaj la Cacica

La Cacica, în zilele de 14 şi 15 august, vor avea loc celebrări speciale cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Ca în fiecare an, vor participa zeci de mii de pelerini din Moldova, dar şi din alte zone ale ţării sau din străinătate care se vor ruga şi vor cere binecuvântare şi îndurare de la Dumnezeu.
Printre pelerini vor fi Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi, Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi Preasfinţitul Mihaly Mayer, episcop de Pecs (Ungaria).
În ziua de 15 august, seara, la ora 18:00, cei trei episcopi vor fi la Iaşi, pentru a celebra Liturghia de hram a catedralei romano-catolice.
La Cacica, sfânta Liturghie solemnă de deschidere a pelerinajului va avea loc duminică, 14 august, la ora 12:00.
La aceeaşi oră PS Petru Gherghel va însoţi aproape o mie de tineri care vor porni pe jos spre Cacica în cântare şi rugăciune de la 10 km depărtare. Pelerinajul tinerilor vrea să fie un moment de solidaritate cu papa Benedict al XVI-lea, cu cei circa 2.000 de români care participă la Ziua Mondială a Tineretului de la Köln, dar şi cu cei peste 230 de tineri din Dieceza de Iaşi care îi vor reprezenta acolo.
În ziua de 15 august, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, sfânta Liturghie solemnă a hramului de la ora 11:00, celebrată de cei trei episcopi şi de mulţi preoţi, se va încheia cu o procesiune şi o binecuvântare specială.

Pelerinaj la Putna

Mănăstirea Putna rămâne, de peste cinci veacuri, un important punct de reper spiritual, istoric şi cultural al unei lumi aflate în frământarea istoriei. Mănăstirea a fost numită de Mihai Eminescu: Ierusalim al neamului românesc deoarece aici îşi are mormântul cel mai iubit conducător pe care l-au avut românii: Ştefan cel Mare şi Sfânt.
În fiecare an, pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, când este hramul mănăstirii, sute de credincioşi din toată ţara sunt aşteptaţi la Putna.

Festivalul folcloric „Din obcini cântec răsună”, la Moldoviţa

În ziua Adormirii Maicii Domnului, în comuna Moldoviţa va avea loc Festivalul folcloric „Din obcini cântec răsună”. Evenimentul va debuta la ora 13:00, cu un recital susţinut de interpreta Viorica Macovei.
Primăria Moldoviţa va înmâna, într-un cadru festiv, diplome de onoare cetăţenilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie.
În festival vor evolua Ansamblul folcloric „Plai de dor” Moldoviţa, Ansamblul folcloric „Huţulca” Argel, cunoscuta interpretă de muzică populară Laura Lavric, Ansamblul folcloric „Cetina” Vama, Alexandru Recolciuc, Ansamblul folcloric „Plaiurile Pojorâtei” Pojorâta, Pamfil Roată.
Organizatorii evenimentului – Primăria şi Consiliul Local Moldoviţa – au invitat de Zilele Moldoviţei şi Formaţia Intensiv, Formaţia Alb şi Negru, precum şi pe interpreta de muzică uşoară Ana Maria Ferentz.

Expoziţie postumă

La Galeria de Artă „MiGal” din municipiul Suceava va avea loc sâmbătă, la ora 11:00, vernisajul celei de-a X-a expoziţii postume de pictură a Svetlanei Beatrice Smoleac.
Organizată în preziua aniversării zilei de naştere a artistei, expoziţia readuce pe simeze o selecţie din lucrările care au rămas în colecţia familiei.
Lucrările de pictură ale regretatei Svetlana Beatrice Smoleac sunt o sinteză a bucuriilor şi lacrimilor sale pe care le-a lăsat posterităţii cu statut de confesiune postumă.

Sport
Rugby, Divizia Naţională, Stadionul „Unirea” din Suceava
CSM Bucovina Suceava – CS Constructorul Cleopatra Constanţa

 

Duminică, 16 august

Expoziţia “TAG - Aeris”

Asociaţia de Artă Nicolae Tonitza (Tonitza Art Group - TAG) organizează duminică, la ora 12:00, în galeria din foaierul Corpului F - Auditorium al Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, expoziţia tematică de pictură şi grafică “TAG -Aeris”.
Expoziţia, care se circumscrie ciclului elementelor universului, ciclu în care s-au organizat până acum expoziţiile „Aqua”, „Focus” şi „Humus” reuneşte pe simeze lucrări realizate de un număr de 17 creatori plastici.

Pelerinaj la Hagigadar

Mănăstirea armenească „Hagigadar” începe pregătirile pentru hramul „Adormirii Maicii Domnului” (15 august). Edificiul, cunoscut şi sub numele de Biserica Dorinţelor, este amplasat la ieşirea din municipiu spre Fălticeni.
De peste 100 de ani, în duminica din preajma sărbătorii creştine a Adormirii Maicii Domnului, armenii din România şi din diasporă participă la hramul Mănăstirii Hagigadar. Toţi vin aici cu credinţa că orice dorinţă pentru care se roagă li se va îndeplini, dacă vor respecta ritualurile. Biserica Mănăstirii Hagigadar a fost construită în secolul al XVI-lea de doi fraţi, negustori armeni. Legenda spune că lor li s-a arătat Fecioara Maria şi le-a cerut să-i ridice un lăcaş de rugăciune.

Festivalul Medieval de la Suceava

 

Duminică, 16 august

Între orele 19:00 – 21:00 – Curtea interioară a Cetăţii de Scaun: Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani – „VIFORUL” de Barbu Ştefănescu Delavrancea

 

Luni, 17 august

19:00 -21:00 – Curtea interioară: Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani – „VIFORUL” de Barbu Ştefănescu Delavrancea

 

Marţi, 18 august

19:00 -21:00 – Curtea interioară: Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani – „VIFORUL” de Barbu Ştefănescu Delavrancea



Miercuri, 19 august

19:00 -21:00 – Curtea interioară: Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani – „APUS DE SOARE” de Barbu Ştefănescu Delavrancea



Joi, 20 august 09


19:00 -20:00 - Curtea interioară: Recital extraordinar – DOREL VIŞAN, EUSEBIU ŞTEFĂNESCU şi FORMAŢIA CAMERALĂ ARCADIA

21:00 - Curtea interioară: Concert de blues TERRY LEE BURNS (SUA)
21:30 - Parada Cavalerilor cu făclii – Obcini-George Enescu-Primărie-Consiliul Judeţean-Centru-Cetate

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Unde fugim de - acasă....
 Vizualizări articol: 1316 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Unde fugim de - acasă...5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei