"

Confesiunile publicistului, scriitorului şi bibliografului IOAN   PÎNZAR, fostul director al Bibliotecii   Bucovinei « I.G.Sbiera »

Mulţi colegi din generaţia mea s-au şi dus într-o ipotetică „lume de dincolo“. Alcoolul a avut şi el partea lui de contribuţie la dispariţia uneori prematură a oamenilor de la Cultură. Am amintit deja în ce măsură „Cântarea României”, care era de fapt revoluţia culturală a lui Ceauşescu inspirată de cea din China acelor ani şi urmând şi modelul carlist, a fost şi o cântare bahică fără sfârşit, adesea orgiacă, dacă ne-am reaminti numai de destrăbălările ce durau zile în şir organizate de activişti culturnici, un exemplu fiind Adrian Păunescu…

În timpul şedinţelor noastre de partid, directorul meu, dar şi amicul meu, Nicu Chircă, era foarte grave, şi chiar dur, cum am mai spus, reuşind să creeze o solemnitate sumbră a acestor întâlniri obligatorii. În rest, nu prea luam noi în serios problemele politice. Veneam amândoi din timpuri grave, cu război şi ape tulburi, cu necazurile secetei şi starea României postbelice. Şi eram tineri, naivi, precum mulţi tineri de astăzi. Cu toţii credeam ce ni se spune. El îmi povestea cum absolvise Liceul „Sf. Sava“ din Bucureşti şi cum viaţa l-a purtat pe negândite cărări. Mai târziu, în loc să ajungă la „ştiinţe juridice“, adică la drept, a ajuns la o şcoală de ofiţeri a Ministerului de Interne, chiar în incinta Palatului Regal din Bucureşti. Şi a ieşit ofiţer ocupându-se de paza podurilor şi viaductelor, dar a mai fost şi la unitatea din Fălticeni, după care, în 1955, când s-a făcut o reducere masivă a personalului MAI şi MFA (Ministerul Forţelor Armate), a fost demobilizat sau deblocat. Uneori a greşit când a fost vorba de codul etic comunist, recunoştea el râzând. Dar într-o zi, la o vodcă şi o cafea, domnul Chircă, cum îi spuneam curent, mi-a povestit o întâmplare din primii lui ani de ofiţer al nou înfiinţatei Securităţi din anii 50, când a căutat în munţi nişte agenţi paraşutaţi de americani. Se zice că luptau împotriva comunismului, dar atunci, dacă americanii luptau împotriva comunismului, oare de ce tot ei, americanii, dăduseră toată România ca şi alte ţări estice plocon lui Stalin? Sunt unele întrebări rămase fără răspuns. Pe un american paraşutat, care trecea foarte calm şi elegant pe lângă cortul lui, domnul Chircă era cât pe ce să-l lase să treacă, dar a fost o chestie de ezitare şi în final l-a oprit şi l-a arestat. Alteori, savuram cu Chircă amintirile lui din copilărie de la Brăila, unde familia lui de neamuri burgheze, cu tabieturi zilnice, în parte greceşti, avea în parte ascendenţă grecească. După amiaza, după un scurt somn, se pregătea cafeaua, în curte, în nisip fierbinte. Se măcinau cafeaua şi năutul, se amestecau, se fierbeau şi se mai aducea din beci un pepene rece. Tatăl lui fusese şef de gară în mai multe localităţi, ultima oară la Bărboşi, lângă Galaţi. Vin dulce, tabac, dulceţuri şi lichioruri, cafea şi picoteală, toate făceau parte din tabieturile şefului de gară…

Zilnic, la serviciu, când începeam conversaţia de birou, analizam critic toate aspectele vieţii din comunism. Oare cine, în România, nu vorbea pe timpuri sau nu comentează şi azi despre politică şi fot bal? Acum, Chircă nu mai era secretarul de partid ultraserios, ci un critic acerb al multor anomalii, inclusiv din partid sau îl critica pe Ceauşescu.

Cineva mă întreba odată dacă nu am întâlnit şi oameni care credeau sincer, nu din motive materiale, în comunism. Au existat, cu siguranţă, mai ales în rândul activiştilor de partid:  evident, dintre aceştia, nu puteau fi luaţi în consideraţie şi cei care încălcau codul eticii şi echităţii socialiste. Am cunoscut, aşadar, şi activişti şi alţi oameni care credeau cu fermitate în comunism. Să li se fi „spălat creierele“, cum se mai spune? Da, în prima fază a comunismului erau mulţi activişti gen Troţki, adică credeau cu toată fiinţa lor în cauza revoluţiei mondiale. Numai că aceşti oameni nu prea aveau capacitatea intelectuală de a se îndoi de ceva. Sau mai bine zis aveau o anumită religiozitate în credinţa lor că viaţa oamenilor sub comunism va deveni perfectă.

(rubrică  îngrijită  de  Angela  FURTUNĂ)"

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Paraşutişti americani, vin dulce, tabac, dulceţuri şi lichioruri, cafea şi picoteală.

Comentarii