„Mărturisiri” despre sărbătorile pascale într-o familie de huțuli din Brodina

Marea Sărbătoare a Învierii Domnului se apropie cu pași repezi și pregătirile sunt în toi. Am poposit pentru „câteva gânduri și povești” la familia Torac din Brodina, familie de huțuli, pentru a afla cum petrece sărbătorile pascale. Își primenesc sufletul postind, spovedindu-se și împărtășindu-se, iar mai apoi se ocupă și de gospodărie și mai cu seamă de încondeierea/închistrirea ouălor, meșteșug care a ajuns la a patra generație în familia Torac. 

Am realizat un interviu cu meșterul popular Elena Torac șicu fiul acesteia, Paul Torac, consilier cultural în cadrul Compartimentului de cultură al Primăriei Brodina, din această postură și promotor al comunei Brodina, al tradițiilor și portului popular din zonă peste tot în țară și în străinătate. 

Vă numărați printre meșterii populari care de peste patru decenii se află în slujba tradiției autentice. Stimată doamnă Elena Torac, ce ne puteți spune despre închistrirea ouălor, meșteșug specific sărbătorilor pascale și mai cu seamă specific comunei Brodina?

Comuna Brodina este considerată de specialiști ca fiind una dintre cele mai vechi centre de închistrire a ouălor din întreaga Bucovină. În familia noastră se închistresc ouă de câteva generații. Bunica Eufrosina Ihnatiuc, fie iertată, care a trecut la Domnul în 2019, a fost lada de zestre a acestui meșteșug. Totodată, mama Paraschiva Lisciuc a preluat și transmis meșteșugul, închistrind ouă și acum, la aproape cei 70 de ani. De mică, trăind în acest mediu, am preluat meșteșugul, l-am păstrat și perpetuat cu simț de răspundere, ca nimic din ce avem bun și frumos să nu se piardă. Pentru mine, încondeierea ouălor nu este doar un hobby, ci o trăire, un mod de viață. La închistrirea ouălor există doar două tehnici: tehnica pe care am preluat-o de la bunica este ,,tehnica cruțării fondului’’ sau ,,tehnica băilor succesive de culoare’’ și tehnica mai modernă, cea a cerii în relief. Odinioară se încondeiau ouă doar în preajma sărbătorilor pascale, dar astăzi încondeiem pe tot parcursul anului folosind ambele tehnici de încondeiere. Oul spălat, degresat și fără conținut (scoatem conținutul oului cu ajutorului unei seringi) este pregătit pentru lucru. Cu ajutorul chișiței, instrument realizat dintr-un bețișor de lemn la capătul căruia se afla un tubuleț realizat din tablă de alamă cu un orificiu de diametru minuscul prin care se scurge ceara (ceară naturală de albine încălzită), începem să trasăm primele linii pe ou, dar nu înainte de a ne spune rugăciunea învățată de la bunica. Odinioară, primul simbol încondeiat pe ou de bunica era crucea şi noi respectăm acest lucru și astăzi. Oricât am încerca să găsim un ou încondeiat pe care să nu se afle acest simbol, nu vom reuși. Pe fiecare, indiferent de complexitatea motivului, exista minimum o cruce, având simbol apotropaic pentru cel ce avea să ciocnească oul în ziua de Paști şi apoi să-l consume. La tehnica veche, cea folosită de bunica, ,,tehnica cruțării fondului’’ sau ,,tehnica băilor succesive de culoare’’, tot ce se va lucra cu ceara pe ou va rămâne la sfârșit alb, deoarece ceara cruță fondul oului, nelăsând să pătrundă sub ea altă culoare. Se introduce oul într-o baie de culoare galbenă, tot ce se lucrează cu ceară pe această culoare va rămâne la sfârșit galben. Urmează o baie de culoare roșie, din nou lucrând ce dorim să rămână la sfârșit roșu și ultima baie de culoare fiind cea neagră. Fondul oului, ce nu a fost acoperit cu ceară, va rămâne la sfârșit negru. Cu ajutorul unei surse de căldură, încălzim ceara, o înlăturăm şi astfel rămâne oul încondeiat. La sfârșit i se aplică un strat de lac pentru a păstra culorile şi pentru a străluci. 

Ce ne puteți spune despre vechile simboluri și care sunt tainele realizării culorilor naturale?

Una dintre marile binecuvântări primite de la Dumnezeu este faptul că am preluat de la bunica tainele realizării culorilor naturale, a fierturilor de plante în care se colorau ouăle odinioară. Plantele necesare acestor fierturi trebuiau culese în anumite perioade ale anului și ale zilei, iar bunica ne povestea că se îmbrăca în haine de sărbătoare când le culegea. Realizam și astăzi culorile naturale pe baza rețetelor vechi, moștenite, și este o bucurie că am ajutoare de nădejde în acest proces, copiii mei. De asemenea, motivele tradiționale, bătrânești, nu au fost date uitării, ci și astăzi le închistrim pe ouă.

Pe vremea bunicii se închistreau ouă cu motivele pe care le regăsea meșterița în jurul ei, de exemplu: crucea Paştelui, cărarea rătăcită (unul dintre cele mai vechi simboluri, regăsite și pe ceramica de Cucuteni), grebla, fierul plugului, coarnele berbecului, 40 de cline, cârligul ciobanului, pomul vieții, steaua, frunza de stejar, șarpele, fierăstrăul, laba gâștei etc.

Nu lipseau nici motivele geometrice transpuse de pe cămășile şi țesăturile populare și vreau să amintesc faptul că mă fascina mereu oul închistrit de străbunica pe care transpunea motivul ștergarului cu care acoperea păscărița (coșul huțul cu care mergeau la sfințit în noaptea de Înviere).

Da, atunci mi se părea minunat cu câtă migală realiza bunica același motiv geometric pe oul pe care, după sfințit, i-l dăruia preotului.  

Dar despre tehnica cerii în relief ce ne povestiți? Încet, încet vreau să ajungem cu discuția noastră și la coșulețe, inovația înregistrată la OSIM sub denumirea de ArtCraftTorac.

Da, a doua tehnică de închistrire este ,,tehnica cerii în relief’’, unde ceara este colorată și nu se mai îndepărtează de pe ou. Cu această ceară colorată se încondeiază ouă de diferite dimensiuni, de la cel de prepeliță, rață, gâscă, la cel de struț. 

Participând la diferite expoziții și concursuri în țară și străinătate, unde expunerea ouălor trebuia să fie exemplară, și datorită pasiunii mele pentru coșuri, am început să realizez coșulețe din coajă de ou de struț, din coajă de ou de gâscă. Ca să folosesc părțile de ou ce rămâneau la decuparea cojii oului de struț, am realizat și pandantive, pe care le încondeiez și le montez pe o bază de argint, ca mai apoi să fie purtate la gât. Astfel, există posibilitatea de a purta la gât o frântură dintr-un meșteșug tradițional. Fiind prima meșterită din Bucovina care a realizat aceste coșulețe, am înregistrat inovația la OSIM sub denumirea de ArtCraftTorac.

Ați călătorit mult și ați făcut cunoscut și peste hotare meșteșugul din Bucovina. Ouă închistrite de dumneavoastră au ajuns în multe țări.

Pe parcursul celor peste 40 de ani de încondeiere, am participat la o mulțime de târguri, expoziții și concursuri de profil atât în țară, cât și în străinătate, unde munca mi-a fost apreciată și răsplătită cu cele mai importante premii. Ouăle încondeiate de mine, la Brodina, prin participările la diferitele târguri de profil, au ajuns în Canada, Statele Unite, Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Ucraina, Moldova, Austria, Ungaria, Germania etc. La venirea Papei Ioan Paul al II-lea în România, în coșul cu ouă încondeiate pe care l-a primit, au fost și ouă încondeiate de mine. Ne-ar mai trebui câteva ore bune de discuții pentru a vă povesti toate locurile în care am ajuns și unde au ajuns ouăle încondeiate de mine. 

Cum se pregătește familia Torac pentru Învierea Domnului? Cum se pregătesc oamenii din comunitate pentru această mare sărbătoare?

În această perioadă se îngemănează postul cu rugăciunile și închistrirea ouălor într-un singur univers. Universul în care emoțiile, creativitatea, inspirația transpusă pe ouă îmi redau echilibrul și pacea lăuntrică. Motivele migăloase pe care le închistresc pe coaja oului sunt mai mult decât simple elemente decorative. Ele descriu adevărate povești din viața omului, necazurile și bucuriile lui, credința și pătimirea.

Săptămâna Mare începe la noi în familie cu post negru, măcar în prima zi, dar cine poate, ține post negru și în a doua zi. În toate zilele, spre seară, oamenii își lasă treburile de pe lângă casă și merg la biserică, la denii. În Joia Mare, până să răsară soarele, dis-de-dimineață se aprind focuri pe terenul de lângă gospodărie, întruchipând focul la care s-a încălzit Sfântul Petru. Dacă ar fi să traducem din dialectul huțul denumirea acestui obicei, ar fi următoarea: ,,Încălzim Moșul’’. Apoi se face focul în cuptor și femeile se apucă să plămădească aluaturile pentru copturile tradiționale: pasca (aici toată pâinea coaptă pentru Sfintele Paști poartă numele de pască), pasca cu brânză, baba (aluat de cozonac copt într-o formă specială de ceramică), cozonacii etc. De remarcat este faptul că pasca este împodobită cu o cruce mare pe mijloc și 4 sau 6 forme din aluat ce întruchipează cocoșul. Aceste forme se regăsesc doar pe copturile specifice Paștilor. 

Tot în această zi se înroșesc ouăle, la noi în familie folosindu-se sfecla roșie și fiertură din coajă de ceapă pentru a le vopsi. Pe ouăle spălate se așază frunze de diferite forme (frunză de trifoi, de coada șoricelului etc.), se prind într-o bucățică de ciorap de plastic și se pun la fiert între cojile de ceapă. Culoarea lor este una nemaiîntâlnită.

Dar în Vinerea Mare? Se lucrează, se ține post negru?

În Vinerea Mare nu se lucrează prea mult, se ține post negru, se merge la Denia Prohodului Domnului. Sâmbătă de dimineață gospodinele mai pregătesc de ale gurii, ca mai apoi, până la asfințitul soarelui, gospodarul să se apuce de aranjat coșul pentru sfințit. Pe vremuri se mergea la sfințit cu bucatele așezate în păscăriță (un vas sub forma unui coș, realizat din doage de lemn frumos ornamentate). Din coș nu lipsesc copturile tradiționale, produsele de origine animală, sarea, ouăle roșii și cele încondeiate și o monedă de argint. În exteriorul coșului, la toartă se legau cu ață roșie crenguțe de tisă, un arbore destul de rar astăzi. După Slujba de Înviere, dimineață, gospodarii și gospodinele își așază coșurile în jurul bisericii pentru a fi sfințite. Ajungând acasă (pe vremea străbunicii nu se mai așeza coșul după sfințit jos până nu ajungeau acasă), se spălau pe față cu apă în care era așezat un ou roșu și moneda de argint. Își atingeau obrajii cu oul pentru a fi roșii și sănătoși ca oul, iar banul, ca să fie bogaţi şi curaţi ca argintul. Învierea Domnului a fost, este și rămâne Sărbătoarea Sărbătorilor, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății. 

Paul Torac, ești un promotor al comunei Brodina, al tradițiilor și portului popular din zonă. Ce înseamnă pentru tine aceste sărbători pascale? Care este povestea colecției tale?

M-am născut într-o familie de creștini ortodocși, unde de copil am mers la biserică, descoperind tainele și rânduielile acesteia. Credința motivează, dă speranță, ridică omul din bolile sufletești, din depresii, din bolile fizice, eu așa am simțit și simt.Credința în Dumnezeu ne modelează sufletul. Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, iar ouăle încondeiate sunt principalul element de atracție ale acestei sărbători. Dacă Oul, el însuşi purtător de viaţă, este simbolul regenerării, al purificării și al veșniciei, prin ceea ce fac, Învierea este o renaștere.

M-ați întrebat de colecție... Povestea colecției începe cu momentul în care străbunica mea, bunica mamei, a scos din lada de zestre costumul de mireasă. Atunci am fost martorii (pe lângă frumusețea cu care a fost lucrat, îmbinarea armonioasă a culorilor şi motivelor) poveștii de viață a ei, a străbunicii. Povestindu-ne despre cât a trudit ca să-l aibă gata, despre cât suflet a cusut printre modele, ne-a fascinat. A fost de fapt momentul în care s-a deschis un portal între lumea de atunci și lumea noastră și când am realizat ce valoare poartă aceste obiecte, venite din alte vremuri. A fost momentul în care s-a declanșat intensificarea pasiunii pentru frumosul vremurilor trecute. 

Începând cu acel costum, am strâns o mulțime de alte obiecte din familie, apoi cunoscuții, aflând de faptul ca ,,salvam de la moarte obiecte vechi’’, au început unii să ne doneze obiecte, alții să le vândă și așa am ajuns să adunăm acasă o mulțime de astfel de obiecte. 

Pentru că nu aveam spațiul necesar expunerii lor pentru public acasă, am cumpărat o casă veche, construită în anul 1918 de evrei, unde momentan avem amenajate 3 camere în stil tradițional, fiecare având o temă. 

Prima cameră este camera în care își desfășurau activitatea femeile, aici având expuse toate ustensilele necesare realizării firului de lână, de la foșălăii cu care se scărmăna lâna, la stative (războiul de țesut), în care își țeseau cele necesare. 

A doua cameră este amenajată ca o camera a zestrei, camera din care nu lipsește lada de zestre din 1898, păretarele, scoarțele, țolurile etc., costumele populare bucovinene și huțule, pentru că în colecție avem peste 150 de costume (huțule, dar și specifice comunei Straja, Bilca, Vicov etc.). Tot în această cameră avem un fel de arbore genealogic al colecției noastre, oameni care fie au confecționat, fie au întrebuințat obiectele pe care le avem în colecție. 

A treia cameră este amenajată ca o bucătărie tradițională unde sunt expuse toate vasele din lemn (cofițe, coveți, păscărițe, putine, donițe, linguri, polonice etc.), dar și vase de ceramică. Totodată, aici avem expuse peste 200 de ouă vechi, încondeiate de străbunica și de alte meșterițe din satele huțule, ouă păstrate cu grijă, fiind foarte fragile. În cadrul colecției, în preajma sărbătorilor pascale organizam și ateliere de încondeiere, unde mama inițiază doritori în arta încondeierii ouălor. 

Cred că memoria ta este încărcată cu multe momente emoționante din copilărie. Ce îți amintești acum?

Îmi aduc aminte de cum ne povestea bunica despre bucuria pe care o trăiau în perioada sărbătorilor pascale, datorită faptului că străbunica le cosea cămăși noi. ,,Era Sărbătoarea Sărbătorilor, iar la biserică trebuia neapărat să ai un obiect vestimentar nou. Pe vremuri nu era ca acum, să mergi la magazin și să îți cumperi ce vrei, ci mama lucra câte o iarnă întreagă să ne facă la toți cămăși noi. Eram 9 copii. Apoi, când am mai crescut, am început să ne coasem singure cămășile. Aveam 7 ani când mi-am cusut prima cămașă, pentru a o avea de Paște, la biserică. Țin minte și acum bucuria, o bucurie care mi-a rămas în inimă o viață întreagă. Voi ce astfel de bucurii aveți?’’, îmi povestea mereu bunica Paraschiva. 

Aflându-ne în această perioadă, cu războiul de lângă noi, spun asta pentru că o parte din comuna Brodina marchează granița cu Ucraina, nu pot să nu vă povestesc despre un obiect special pe care îl avem în colecție, și anume o Cruce huțulă numită ,,Crucea Salvatoare’’. În timpul Primului Război Mondial, această cruce avea să salveze viața unui soldat. Un tânăr huțul, plecând pe front, n-a uitat să-și pună la gât crucea primită de la bunicul lui ca dar de mare preț. 

În timpul luptelor, glonțul inamicului a lovit crucea purtată pe sub hainele militare, astfel viața fiindu-i salvată. Drept mărturie acestei întâmplări, stă astăzi crucea huțulă știrbită de glonț în partea dreaptă, pe care am primit-o de la nepotul huțulului salvat. A ținut neapărat ca această cruce să fie admirată în cadrul colecției noastre.

Cred că în sufletele celor trei frați ai familiei Torac a fost sădită multă dragoste pentru frumos, pentru tradiții. Ce spui, Paul Torac?

Cu siguranță. Suntem trei copii acasă, fratele mai mare, Liviu, eu și Paula, gemeni, iar în sufletul fiecăruia a fost sădită dragostea pentru frumos, însă la fiecare a înflorit altfel. Paula este cea care, de fiecare dată, la nevoie, este pe lângă mama, mă ajută cu tot și toate la colecție. Bun ghid, inteligentă și extrem de frumoasă, este o comoară la casa omului. Și cum la comoară trag comorile, datorită ei colecția noastră s-a îmbogățit cu podoabe vechi și frumoase, șiraguri de mărgele din sticlă de Murano.

Brodina a aparținut ca teritoriu de comuna Seletin, aceasta din urmă fiind unul dintre marile centre comerciale ale zonei de Nord. Aici aduceau și vindeau evreii mărgele din sticlă de Murano, realizate cu minuțiozitate şi măiestrie la Veneția. Și cum orice este posibil, aceste mărgele au ajuns să fie purtate cu fală de femeile huțule, care, înstărite fiind, aveau posibilitatea să cumpere șiraguri întregi de astfel de mărgele. Purtau la gât câte 5-7-9 șiraguri de mărgele și cruci de alamă sau bronz. 

Văzând-o pe Paula că se îmbracă adesea în costum popular, și mai cu seamă în costumul vechi, autentic huțul, bătrânele de prin satele de aici au început să-i ofere șiraguri de mărgele de diferite dimensiuni și culori, pentru a le purta. Iată, deci, cum ni s-a îmbogățit colecția de podoabe, datorită Paulei, care a ajuns să poarte cămașa noastră populară până și în America. 

Aș vrea să încheiem discuția noastră, foarte interesantă de altfel, vorbind puțin despre Simpozionul „Credințe și tradiții pascale. Forme ale renașterii”, eveniment pe care îl organizați la Brodina.

Când munca se îmbină cu pasiunea nu are cum să nu iasă lucruri bune. De-a lungul anilor, am organizat o mulțime de activități culturale la Brodina, cel mai recent fiind Simpozionul „Credințe și tradiții pascale. Forme ale renașterii”, eveniment aflat la a III-a ediție. În cadrul evenimentului, domnul Ioan Mateiciuc, director al Centrului Cultural Siret, a vorbit despre importanța cunoașterii în contextul formelor renașterii: „De la renaștere la incertitudine”, preacucernicul părinte Constantin Oprea, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a adus gândul cel bun din partea Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și a vorbit despre „Tradiții creștine din perioada Pascală”, domnul Călin Bârleanu, lector în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, a vorbit despre „Joia Mare și arhetipul apei”, mai precis despre Joițe. Tânăra interpretă de folclor Camelia Daniliuc ne-a încântat cu o frumoasă priceasnă, iar meșterul popular Elena Torac ne-a destăinuit câteva taine ale ouălor încondeiate, ouă expuse în cadrul evenimentului.