Doru POPOVICI

În articolul meu precedent de la această rubrică (scris cu vreo 5 ore înaintea începerii meciului dar, din nefericire, apărut doar în ediţia online de sâmbăta trecută), încercam să argumentez că pe Anglia s-ar fi cuvenit să o batem. Pronosticul mi-a ieşit, ba am mai şi convins niscai prieteni buni, suficient de pricepuţi la "fenomen" încât să o fi făcut şi fără sugestia mea, să facă nişte bani la pariuri. Au jucat, au câştigat vreo 500 de lei investind 100, ceea ce mă face fericit şi pe mine, deşi poate nu vă vine să credeţi. Mai mult, ieri m-au trimis tot pe mine să ridic banii şi să le mai plasez un pariu pe... aţi ghicit!, victoria României şi în meciul de aseară. Când scriu articolul ăsta, mai sunt 6 ore până la începutul meciului, care îmi doresc să fie unul de vis, să devină legendă, să lanseze cumva oficial sintagma "generaţia de platină", care deja începe să îşi facă loc în spaţiul public. În principiu, ne-ar face în egală măsură fericiţi calificarea şi de pe locul 2, adică după o înfrângere în faţa Franţei, ori de pe locul 1 la golaveraj, adică să facem doar egal în meciul cu Franţa. Însă pentru frumuseţea momentului, pentru triumful deplin, ar fi chiar frumos să câştigăm cu 5 victorii. În plus, zău că merită prietenii mei să mai câştige de încă 2 ori (fiindcă meciul de ieri presupun că deja a ieşit cum au pariat ei!). Aşadar, mizez pe un 2-1 sau 3-1 pentru noi, dar şi pe faptul că autorii golurilor, dacă vor fi dintre cei care au deja un galben, să nu fie atât de idioţi încât să-şi (mai) fi scos tricoul încă o dată, şi astfel să rateze semifinala. Unde, indiferent cum, sunt sigur că ajungem.