Doru POPOVICI

Ca întotdeauna, după weekend nu ştiu ce subiect să abordez. Supraoferta TV face aproape imposibilă alegerea, iar când se întâmplă, ca acum, ca evenimentul cel mai important să fi fost deja atins încă de ieri de colegul de rubrică, atunci chiar că e de rău. Nu mă pot abţine însă, şi am să mai zic şi eu vreo două despre Melbourne. Aşadar, ca întotdeauna în ultimii mulţi ani, am ţinut cu Federer, ultimul artist în viaţă din spaţiul tenisului. Restul sunt mai mult sau mai puţin (de regulă mai mult, vezi cazul Isner, sau chiar Murray) măciucari. Asta s-a văzut foarte clar în semifinala Federer – Murray, când scoţianul a câştigat mai ales datorită serviciului aproape ucigător. Paradoxal, jucătorul de mare fineţe Federer a greşit grav exact la mingile astea, de fineţe, pe care a încercat inutil aproape întregul meci să le strecoare lângă fileu. Se poate vorbi de o „zi proastă”? Poate. Oricum, farmecul jocului lui Federer constă în relativ numeroasele greşeli perfect umane, dintre care una aproape clasicizată: din când în când, la câte un retur aparent simplu, cu forehand-ul, mingea se duce fix în tribune! E motivul pentru care Roger n-a fost niciodată privit ca un robot. Finala n-avea cum să dea alt câştigător, întrucât Nole stă mai bine cu capul decât Murray pe care, când vedeţi că-l apucă vorbitul de unul singur şi privitul către Mami, îl puteţi socoti deja învins. Finala feminină a avut şi ea accidentata ei (nu la cap, la trup), Na Li sau Li Na, că niciodată nu ştiu ordinea, rupându-şi mai întâi piciorul şi apoi dând cu ţeasta de asfalt. Păi cum să n-o fi bătut Azarenka? Tot un accident mi s-a părut repriza întâi a meciului lui Real cu echipa sa secundă, Getafe. Dincolo de scorul pauzei, 0-0, jocul în sine a fost un dezastru total: din nou băieţii păreau că se văd pentru prima oară în viaţă. Au tras şi ceva presupus a fi şut, ba chiar de trei ori: o dată Ronaldo, de pe la 30 de metri la vreo 35 peste şi 25 în laterala stângă a porţii, şi de două ori Ozil, singur cu portarul, i-a pasat acestuia. La reluare, s-au dat 3 bucăţi una după alta, şi încă una ca desert. Era alt film. Desigur, scenariul şi regia aparţinând, în ambele reprize, domnului bwin.