Mircea Radu IACOBAN

N-o fi Râșca polul creativității moldave, dar câte ceva puțin obișnuit pare a se petrece pe-acolo – altfel, numele comunei ar rămâne legat doar de acela al mănăstirii ctitorite de Rareș. De ziua Unirii, revista „Cronica veche” a invitat corul „Flori de măr” din Râșca să susțină, la sediul redacției din clădirea Galeriilor „Dana”, un concert asezonat cu poezie. Aveam de ales între invitația de a mă afla la tribuna oficială din Piața Unirii și aceea la evenimentul de la „Cronica veche”. S-or supăra autoritățile, nu s-or supăra, dar am ales nefestivitatea matineului de muzică și poezie. N-am regretat: am avut parte de o întâlnire cu Bucovina profundă, departe, foarte departe de zbuciumul politicianist al ultimilor ani. „Noi suntem cei chemați să apărăm / Munții noștri cei frumoși”, cântau bucovinenii, și dincolo de această concisă profesiune de credință, nimic nu poate rezona mai profund și mai românesc.

Formația n-are cum avea subtilitățile de orfevrărie ale „Madrigalului”, cum „Madrigalul” nu va avea niciodată „vâna” și vânjoșenia copleșitoare a corului din Râșca... Așadar, într-o comună suceveană, Râșca, funcționează un cor bărbătesc care, până acum, a susținut zeci și zeci de spectacole în țară și-n străinătate, a recoltat sumedenie de premii, iar brandul „Flori de măr” a căpătat prestigiu și căutare. Ceea ce nu m-ar mira, dacă n-aș ști că-n Bucovina există zeci de sate precum Râșca, unele mai potente financiar și așezate în zone cu incomparabil dever turistic. Și acolo s-or găsi bărbați care iubesc cântul, etnografia tuturor zonelor oferă costume poate chiar mai spectaculoase decât sumanele celor din Râșca – numai că puțini au fost dăruiți cu puterea de a însufleți, organiza și instrui concetățenii până a-i aduce în pragul actului artistic de ținută și răsunet. Și nimic nu e dacă nu-i omul care să sfințească locul!

Probabil s-ar cuveni să luăm în considerare și faptul că râșcanii sunt cumva mai aproape de biserică. Aici, gestul enoriașului poartă în subtext militantismul apartenenței de rit (și nu numai): pe raza comunei ființează și Mitropolia de Stil Vechi, precum și alte culte. Nu-i vorba de o conviețuire trudnică și conflictuală, dimpotrivă, dar, oricum, fiecare punct marcat în favoarea unuia dintre culte trece în pasivul celorlalte. Ceea ce completează explicația existenței, în aceeași comună, a vestitului cor bărbătesc „Flori de măr” profilat pe cântece de extracție folclorică și pe vechi piese corale românești, alături de corul „Râșcuța”, la rându-i cu prezență constantă la manifestări din țară și străinătate, de astă dată religioase.

Oricum, trebuie să ne întoarcem la proverbul „omul sfințește locul”. Un cămin cultural există și la Râșca, cum pretutindeni se zice că funcționează, numai că aici nu-i destinat doar pentru a găzdui nunți și cumetrii. I-a fost director Nicolae Rusu, cel care avea să devină primarul comunei și căruia i se datorează în bună măsură menținerea tonusului cultural mult peste obișnuitul ruralului românesc. Sufletul întâmplărilor de suflet este firava Mihaela Grădinariu, căreia toată lumea îi spune „Șefa”. Ea dirijează corul „Flori de măr”, ea a inițiat acțiunile ce au dus la redescoperirea cântecelor uitate, ei i se datorează lungile investigații prin podurile caselor și prin lăzile de zestre, spre a afla vechi piese ale costumului popular tradițional în zonă. „Șefa” a absolvit Facultatea de Teologie, apoi pe cea de Filologie (unde are și un master) și nu-i numai profesoara de română a școlii din comună, ci și dascălul bisericii!

În corul „Flori de măr” prestează subordonat trudă de corist preotul satului, dirijat... de dascăl! Care-i este și soață! Întreg activismul cultural de excepție prestat de Mihaela Grădinariu are și un mobil, să-i spune „adiacent”, de mare și generoasă frumusețe: „Am văzut în turneele noastre multe țări unde nu mai există nici un fel de tradiție. La ei a dispărut de mult cărarea de la vecin la vecin. De asta avem noi aici corul, ca să nu se piardă cărarea asta.” „Șefa” susține rubrica de cronică literară în revista ieșeană „Cronica veche” și a publicat de curând cartea de debut în poezie intitulată „Biserica din Cuvinte”. Iată o strofă: „Cuvinte vulnerabile probez / Ca rochii de mireasă demodate / Inel în deget răsucesc un crez / Și-ncerc dantela verbului <se poate>”.Cum se vede, s-a putut. Și se poate.