Doru POPOVICI

Acum vreo două zile, „Gazeta sporturilor” făcea o estimare a şanselor României la medalii la Olimpiada londoneză, ajungând la concluzia că nu vom veni chiar cu nimic atârnat de gât, dar că vremea când adunam câte o traistă de medalii e de mult dusă. În acelaşi ziar, este un interviu amplu cu un tirist de-al nostru (unul din cei doi calificaţi). L-am citit integral, deşi este foarte amplu (două pagini şi ceva de ziar), întrucât se spuneau acolo lucruri foarte interesante despre regulamente, calcularea punctajului, tehnici de pregătire etc. Omul a mai prins finala şi la Beijing, ba chiar şi barajul pentru medalii, dar din nefericire n-a obţinut decât locul 4, de altfel pe deplin onorabil, aducător şi de puncte în clasamentul pe ţări, unde se iau în calcul primele 6 locuri. Cu toate acestea, tirul, în calculul Gazelei, este creditat cu 0 (zero) ipotetice medalii, lucru pe care eu nu-l pot pricepe. Tot aşa cum nu înţeleg de ce nici atletismul nu este creditat cu mai multe. Sigur că dacă facem calcule strict matematice, atunci aşa e: n-avem şanse. Dar cine îi dădea vreo şansă Lidiei Şimon ori Constantinei Diţă, maratonistele care ne-au adus argint, respective aur, la ultimele două Olimpiade, ba chiar la cea mai grea probă din întreaga competiţie? Da, sunt sporturi şi probe unde favoriţii sunt cerţi, unde ar părea absurd ca altcineva să câştige. Dar competiţie fără surprize nu există. Dacă judecăm după ce se întâmplă chiar în aceste zile, atunci ar părea firesc ca turneul masculin de tenis să se joace doar pentru locul 2, aurul fiindu-i rezervat lui Federer, măcar în ideea că se joacă tot acolo, la Wimbledon, unde el a triumfat chiar săptămâna trecută. Numai că, oricât ar fi el de Federer, tot n-a obţinut niciodată aurul olimpic... decât la dublu, acum 8 ani! Cum nici Usain Bolt nu poate fi sigur că va câştiga, mai ales că tot acum vreo săptămână a pierdut o cursă de 100 de metri. Tocmai de aceea, în ideea de surpriză, eu mizez pe o medalie românească la atletism, în proba feminină de 3.000 metri obstacole, prin Ancuţa Bobocel. Nu-i mare lucru, dar totuşi e un bobocel de speranţă.