Doru POPOVICI

În fotbalul serios, jucat după reguli şi norme de la care nu se abdică în nici o situaţie, există o teorie al cărei adept este unul dintre cei mai buni comentatori de fotbal din lume: Traian Ungureanu, actualmente europarlamentar şi editorialist la Gazeta Sporturilor. Traian zice că într-o partidă decisivă, fie ea chiar o dublă manşă, în imensa majoritate a situaţiilor, câştigătoare va fi echipa care are în spate o tradiţie consistentă: titluri naţionale, trofee internaţionale, pedigree adică. Iar adversarul, indiferent de calitatea lotului la momentul confruntării, de rezultatele din acea perioadă, de forma eventual excepţională, are şanse minime de a trece mai departe sau de a câştiga trofeul, dacă e vorba de o finală. Exemplele pe care le aduce Traian Ungureanu sunt cu precădere din Anglia, al cărei fotbal îl cunoaşte mei bine decât mulţi alţii din perioada în care a lucrat la BBC. Ideea ar fi că între un Manchester United sau Liverpool puse să joace contra lui Chelsea, să zicem, în nouă din zece cazuri Chelsea nu ar avea nici o şansă. Fiindcă îi lipseşte tocmai pedigree-ul. Oricâte sute de milioane ar investi Abramovici, oricât de buni ar fi jucătorii pe posturi, echipei îi lipseşte obişnuinţa victoriei la nivel mare, neexistând în istoria clubului vreo performanţă anterioară pe care să se sprijine. Contestabilă sau nu, teoria are logica ei, dovadă chiar Chelsea, despre care vorbeam: a cumpărat tot ce era de cumpărat, inclusiv antrenorul cu cea mai mare cotă de piaţă, dar n-a reuşit să pună în vitrină Champions’ League. Cam la fel se prezintă acum lucrurile cu Manchester City, un alt conglomerat de superfotbalişti, dar pe care (pot să pariez orice sumă) nu-i vom vedea câştigând campionatul, deşi au stat vreme îndelungată pe primul loc. Chiar dacă i-a bătut pe United cu 5-0 prin toamnă, iată că acum pe locul 1 nu e City, ci United. Săptămânile astea s-a făcut mare caz de calificarea unor ciprioţi în sferturile Champions’ League. Bravo lor. Dar dacă e cineva care să creadă că-i poate vedea şi în semifinale, se înşală groaznic. De aici încolo nu mai e loc de întâmplare, formă de moment, noroc, lot de jucători. E vorba de tradiţie. Şi cu asta nu te poţi pune.