Lucian AVRAMESCU

Tărăboi cât cuprinde la ușile supermarketului PD-L, unde s-au scos la licitație ultimele jumări și tigăi care prepară, la termen redus, gologani și averi. Un post de cârmuire la drumuri și șosele, zonă rămasă virgină în paragina ei, cu toate că anual asudă s-o penetreze numeroși ginerici politici, a aprins scărmănarea, datul la gioale, lupta cu dinții și gingiile care pe care. Nici un portocaliu cu grade n-a rămas absent de la ultima împărțire cu strigare, fiecare găsindu-și o rudă, un acolit, un nepot de mătușă bun de uns la șefia șoselelor unde, cu o tencuială subțire de asfalt care se evaporă în trei luni faci un purcoi de milioane. Ce fel de milioane? Cum ce fel?! De euro, firește!

Oltean de la Bistrița împinge cu umărul, pentru a-l face director, un văr de unchi, Boc, până ieri premier, nu poate să nu se prezinte cu pila lui, de la Ploiești, trage de un acolit și îi îngroașă meritele Roberta Anastase, iar numele favoritului favoriților cică ar fi fost înscris pe dealuri, la Suceava, să se vadă bine până la București, de Flutur, marele scriitor cu lână. Înghesuială mare, geamuri sparte, țipete, stai fă mai în spate, ce ... mea, un pic de respect pentru cei cu vechime în partid, vezi că sunt un gentleman, care deteși mă cu cotul, aoleu mamă... Viață chinuită, la coadă politică, între ai tăi. Înjurături pe sub mustața rujului și trimiteri la origini scrâșnite. Firește, când apare vreo cameră de cules imagini, portocaliii sunt unul și unul, numai zâmbete și frățietate.

Ne înghesuim și noi, de, pentru binele poporului, interesul național nu ne dă pace, poporul are nevoie de sacrificiul politicienilor și, în șoaptă, dă-te gloabă la o parte, nu te mai saturi, io am trei ani în partid și doar doi și jumate la potol, hai, cărel poteca. Dumneavoastră doamnă, vai, la rând, care sunteți trimisă de... (privire evlavioasă, în sus, supușenie cât cuprinde), ne bate Dumne-Zeus dacă vă vede că stați la rând, sărut mânușițele. Firește, pe lângă șefia șoselelor sunt și alte plocoane, marile aranjamente, ele se dau prin spate, la supermarket rămân de împărțit doar tigăile, strecurătoarele cu albire automată de bani, lenjeria de pat a șefilor și șefuților regionali. Tunurile sunt cu declanșare de la vârf. Pentru ele se intră nu cu papornița de bani, ci cu basculanta.

Aici intră hidrocentralele de pildă. Alea făcute de proști în vremea lui Ceaușescu, de merg fără benzină, doar cu apă de ploaie și fac întruna curent, ca proastele. Cu alea s-ar putea plăti pensii dublate și ar mai rămâne și gologani de investit în altele fiindcă gârle avem destule. S-a prins că-s obositor de rentabile, chiar nesimțit de rentabile, până și FMI, drept pentru care negocierile pentru vânzarea lor (nu poți să persecuți la infinit poporul român, lăsându-i-le pe cap!) se poartă direct în Deal. Tot la Cotroceni va fi tranșată și chestia cu vagoanele de aur care ar mai fi la Roșia Montană. Și ceva uraniu și niscai dealuri de cupru. Se rezolvă chestiunea celor două milioane de locuri de muncă necesare șomerilor? Nu, nu vor fi decât 2.000 de locuri de muncă la cianuri, dar oricum, timp de vreo cinci ani, cât va dura sugerea aurului din pământ, am hrănit niște amărășteni. Pe urmă, la Roșia Montană va fi liniște, o liniște de mormânt, nici greierii nu se vor mai auzi. Cine-a mai auzit glas de greiere unde nu crește fir de iarbă?!