Gabriel MANȚĂ

După calificarea în semifinale (lejeră, aşa cum am convenit), Mourinho nu şi-a estimat şansele la câştigarea Ligii Campionilor ca un bookmaker, ci le-a calculat ca în problemele cu bilele din urnă. Adică n-a comunicat nimic, fiindcă treaba cu “şansele fiecăruia sunt identice” e o mare frecţie. Mai ales după eliminarea lui Manchester, acel 25%mai capătă oarece procente parioristice în plus. Previzibil, lumea va spune despre dubla Inter-Barcelona că reprezintă adevărata finală. Dacă însă, dincolo, Lyon va trece de Bayern, ceea ce prevăd a se întâmpla, favorita din finală nu va avea deloc viaţă uşoară cu francezii. Aceştia ştiu să îndure, a se vedea prima repriză cu Real Madrid, pentru ca apoi să-şi revină din pumni şi să-şi arate colţii. Nu numai pentru reclamă la pastă de dinţi, ci şi pentru a muşca! Nu sunt de neglijat nici energia, excitarea, degajate de formidabila oportunitate. Ceva în genul Steaua ’86, când jucătorii au dat 200%.

Revenind la clou-ul Inter-Barcelona, îl aştept cu prea multă nerăbdare pentru a-mi permite să ţin cu cineva sau să fac pronosticuri. Mă voi bucura pentru oricine va învinge, dacă o va face pe merit, deci nu prin vreo şansă porcească sau gafă de arbitraj (dacă vor exista, vor fi vremelnice, căci marea decontare se va face în finală!). Am o oarecare nemulţumire că această ciocnire nu se face cu trofeul pe masă, lucru pentru care UEFA deţine o parte mare din vină prin stupizenia traseelor prestabilite. Criteriul geografic încetează firesc în sferturi, dar cel al fostelor colege de grupă încetează în semifinală! Oare de ce?! Dacă două echipe calificate din aceeaşi grupă merg şnur în continuare, logic ar fi să se mai intersecteze doar în finală. Presupunând că s-ar fi calificat Bordeaux în dauna lui Lyon, am fi avut două semifinale cu déjà vu, pentru că şi bordelezii avuseseră deja prilejul să se vadă la faţă cu bavarezii. De două ori! Se ciobeşte astfel din farmecul competiţiei, pentru că ideal este să treci prin cât mai multe staţii până la destinaţia finală. Rezon?