Lucian AVRAMESCU

Sărbătorile pascale s-au scurs aproape neobservate. Pe ici, pe colo câte o indigestie, plata stomacală pentru un exces de miel, drob şi ouă roşii. Angajaţii de la salvare declară că în acest an bolnavii de excese alimentare au fost mai puţini decât în anul precedent. Să fie rezultatul muncii de prevenţie sanitară sau al constatării, trecute în general neobservate, că mulţi n-au prea avut ce pune pe masă? Pentru o indigestie îţi trebuie musai ceva de digerat.  De aici până la un festin pantagruelic e cale lungă. Nimeni n-a încercat o contabilizare a intervenţiilor medicale pentru inaniţii. Ar spune multe. Oricum, medicii de familie (n-am auzit încă de medici pentru nefamilişti) sunt prinşi până peste cap în negocieri cu Guvernul şi casele de sănătate pentru neînţelegeri de leafă şi medicamente compensate. Pentru a nu fi acuzaţi că nu-şi fac datoria, demonstranţii în halate albe dau consultaţii în Piaţa Revoluţiei, unde poţi afla gratis dacă ai diabet, febră aftoasă sau roşu în gât.

Clopotele Învierii au trecut aproape neauzite şi pe lângă urechile profesorilor, găsiţi tot pe străzi, cu fluiere în gură şi pancarte reprezentându-l pe Boc. Cioc, Boc, fă-ne leafa la loc. Numai că leafa a cam scăzut. Unei învăţătoare în pragul pensiei din satul meu, leafa i-a scăzut discret (erau aici şi nişte sporuri) de la 24 milioane lei vechi la 8 milioane, o nimica toată. Cu o nimica toată vor scădea, anunţă ministrul de resort, pensiile militarilor, cu vreo 70 la sută mai exact. La anul nu se vor mai înregistra sigur indigestii alimentare în rândurile rărite ale militarilor ieşiţi la pensie. Cei în funcţie se răresc cu sprijinul insurgenţilor prin Afganistan sau Irak.

Ieri m-a sunat Doru Braia, fostul dizident, actualmente realizator de televiziune. Ce zici de chestia cu Voicu? Dacă mă întrebi de ăla grasu care a înlocuit toate mesele zilei, de la micul dejun până la cină, ţinându-ne cu ochii în televizor, îţi închid. Stai, zice, nu te grăbi! De el vorbesc, fireşte, dar din punctul de vedere al alegătorului. Adică? Tu te-ai gândit, mă interoghează Braia, că zeci de mii de alegători din colegiul lui Cătălin Voicu au rămas fără reprezentare în Senat? Li s-a amputat un drept democratic. Dacă procesul ţine ani de zile, cum e posibil să se întâmple, iar Voicu nu-şi dă demisia din funcţia de senator, atunci el trebuie să participe musai la şedinţele Senatului, să transmită punctul de vedere al cetăţenilor care l-au ales. Aşa e democratic. Şi cum ai vrea să vină, cu cătuşe pe mâini? Da, iar în sală să stea păzit de doi cu cagule. Nu ştiu dacă să mă apuce râsul sau plânsul. Trăind mult în Germania, pe când noi ne omoram pe aici cu regimul dietetic bazat pe soia, dizidentul a învăţat multe despre democraţie şi probabil are dreptate. Eu  unul m-am săturat însă de această nenorocită cortină de fum, pigmentată cu cătuşe şi arestări,  în spatele căreia se petrec cele mai mari nelegiuiri. De dimineaţă, azi, au început cu un judecător Costiniu. Vine la rând un om de afaceri. Nimic despre măsurile guvernamentale anticriză, nimic despre inaniţie. Ştii ce, Dorule? – am zis eu în finalul discuţiei. Nu te mai frământa, fiindcă problema e ca şi rezolvată. Domnul Băsescu, după ce a consultat fireşte poporul, va desfiinţa Senatul cu totul. Nu te mai omorî de grija alegătorilor lui Cătălin Voicu. Poate că va desfiinţa Parlamentul în întregime. Prea multă gălăgie, prea multă democraţie, cum strigă unul de pe strada mea din Bucureşti. Un conducător, o mână de fier şi gata. Avem tătuc, avem cui ne plânge.

Nu se mai aud clopotele de Paşte. Învierea, soldată şi cu câţiva morţi (unul omorât în bătaie pe trecerea de pietoni fiindcă se deplasa prea lent) a trecut. A rămas în urmă sunetul discret al clopoţelului din sălile de judecată, agitaţia de la DNA şi, fireşte, inconfundabilul zdrăngănit de cătuşe.